Secretele ucid : Origini

Inceputul anchetei

Dupa plecarea fetei, directoarea s-a indreptat spre biroul ei, fiind urmata de cei doi detectivi. Odata ajunsi, Kamelia Case, a rugat-o pe secretara sa aduca trei cafele, apoi s-a asezat pe scaunul directorial, facandu-le semn detectivilor sa se aseze pe scaunele aflate in fata biroului.

-          Deci, domnilor detectivi... va ascult! Spuse femeia, si isi sprijini coatele de birou, punandu-si mainile sub barbie.

Brown isi drese vocea si incepu.

-          Stimata doamna, in urma vizitei de ieri, am primit dosarul Amandei Boxer. Insa ceea ce nu am primit, este copia fisei de transfer a acesteia.

-          Nu se poate! Chiar eu am pus-o acolo! Replica directoarea, profund intrigata.

-          Priviti si dumneavoastra, zise Evans si ii inmana dosarul.

In acest timp, Carrie venise cu cafelele. Aseza cestile pe birou, apoi intreba:

-          Va mai pot ajuta cu ceva? dar directoarea era atenta la continutul dosarului, incat nu raspunse. Astfel incat secretara isi facu nesimtita plecarea.

-          Puteti sa ne aratati si originalul...

-          ...?

-          ...cel de la subsol. Ieri ati spus ca acesta este copia facuta de dumneavoastra, completa Evans.

-          Ah...pai, de fapt, nu exista... nu mai exista nicio copie.... Detectivii nu au zis nimic, asteptand ca femeia sa continue cu explicatiile. Nu ma intelegeti gresit, acum doua zile, exista originalul. Dar, ieri, inainte de venirea dumneavoastra, am primit un telefon, prin care mi se comunica, sa nu suflu o vorba despre existenta celuilalt dosar.

-          Era voce de barbat, sau de femeie? Se interesa Evans.

-          Imi pare rau, dar nu mi-am putut da seama. Cert este ca , persoana care a sunat, incerca din greu sa-si schimbe vocea, deoarece, nu-i iesea de fiecare data foarte bine.

-          Avea vreun accent special ?

-          Incerca, unul francez, dar sunt sigura ca nu era asta.

-          Deci, sa intelegem, ca aceeasi persoana, a luat si fisa de transfer...concluziona Brown.

-          Da.

-          Presupun ca stiti unde s-a transferat, nu?

-          La Scoala Centrala nr 7. Sau, cel putin asta scria pe fisa pe care am semnat-o eu.

-          Si care erau motivele transferului?

-          A zis ca elevii de liceu erau prea mult pentru ea, ca ajunsese la o varsta inaintata, si ca nu dorea sa-si strice sanatatea pentru nimic.

-          Care era specializarea dumneaei?

-          Chimia.

-          Va intelegeati bine?

-          Da! Vorbeam cu ea despre orice. Era o fire foarte deschisa... asta, daca nu o intrebai nimic despre familia ei.

-          Ati intrebat-o?

-          O data. Mi-a zis ca tot ceea ce a realizat in viata, a fost datorita sacrificiilor, pe care le-a facut si a muncii . Mi-a zis ca nu are familie, ca ar fi fost abandonata la nastere; sot nu a avut, iar copii, nici atat. Despre munca ei, veti citi in fise. Dar, despre viata ei personala, asta este tot ceea ce va pot spune.

-          Ca fire cum era, sau cum ati vazut-o dumneavoastra?

-          V-am zis, era o fire foarte deschisa,comunicativa- radea, saluta pe toata lumea. Dar...

-          Deci, exista si un „dar”...

-          Intr-o zi, cand credea ca in cancelarie nu mai era nimeni, eu fiind in camera cealalta, la fumatori, a vorbit cu cineva la telefon. In sfarsit, detectivii simteau ca ceea ce va urma, va fi un inceput...un inceput de care trebuiau sa profite.

-          Si ce ati auzit, doamna?

-          Se certa cu cineva...ii zicea, ca trebuia sa fi avut mai multa grija, cu treaba pe care i-o  incredintase acelei persoane. Ca putea sa fi platit amandoi, cu varf si indesat, datorita neatentiei interlocuitorului.  Dar altceva nu a lasat de inteles... nu a zis nimic despre acea treaba si in ce consta aceasta. Atunci a fost pentru prima oara, cand am simtit o furie puternica in glasul ei, parca nu mai era acelasi om!

-          Dar persoana de la celalalt capat al firului, doamna! A dezvaluit Amanda Boxer ceva in legatura cu ea? intreba Brown, simtindu-i-se o usoara tenta de disperare in glas.

Dupa cateva minute de gandire, care pentru cei doi detectivi, au insemnat, parca, ore de asteptare, directoarea a dat verdictul:

-          La sfarsitul, chiar inainte sa se termine convorbirea, Amanda a zis, sa stiti ca citez:

-          „Aceasta este prima, dar si ultima oara, cand iti salvez viata de la esec,

 Brad Carlton!”