Secretele ucid : Origini

Decizii

Razele soarelui, care isi faceau aparitia printre draperiile ferestrei salonului, anuntau venirea diminetii. Camera era cufundata in liniste. Scott dormea pe fotoliul aflat intr-un colt al incaperii.

Usa salonului se deschise si doctorita Amelia Bloom intra, avand grija sa nu-i deranjeze pe cei doi barbati. Se duse la aparatele, aflate la capataiul pacientului. Se parea ca nu se ivise nicio problema peste noapte, iar in acel moment, tensiunea lui Brown ii era normala, iar bataile inimii, regulate. Medicul se gandi ca, hotararea pe care o luase noaptea trecuta, i-ar fi putut afecta starea paientului. Dar nu, nu existase nicio problema. Femeia dadu sa iasa din camera, cand isi auzi numele soptit. Se intoarse si-l vazu pe Evans, ridicandu-se somnoros, din fotoliul in care probabil, ii intepenisera oasele. Acesta inainta spre femeie.

-          Cum se simte?

-          Starea ii este stabila. In curand, ar trebui sa se trezeasca. Dar, v-am zis, sa nu se agite.

-          De ce s-ar agita? Intreba Scott nedumerit.

-          Pai, nu stiu... din orice motiv. Eu doar v-am anuntat. Daca exista o asemenea problema, trimiteti o asistenta sa ma caute. Si zicand aceasta, doctorita iesi din camera.

Scott ramase mirat cateva secunde. Se intoarse si se uita la colegul sau. Noaptea trecuta, inainte de a se duce la cafeneaua spitalului, mainile lui Brown se aflau asezate cu podul palmelor in jos. Iar acum, palma stanga era intoarsa invers. Ca si cum cineva i-ar fi luat mana colegului sau. Evans era sigur ca acesta nu se trezise, deci nu avea cum sa-si miste mana.

Se duse la fereastra. Era o dimineata racoroasa, in ciuda soarelui ce se ivise pe cer. Scott se gandi la toate problemele, pe care le intalnisera in aceasta ancheta. Lui, cel putin, ii daduse multe batai de cap. Dar partenerului sau, ii daduse viata peste cap. Sa-ti moara ata fiica cat si nepoata, la o distanta de aproximativ doua saptamani, nu era un lucru usor. Evans avea o multime de intrebari in legatura cu aceasta „familie”, daca o putea numi asa. Dar nu vroia sa faca prea mari presiuni asupra partenerului sau. Stia ca, atunci cand va veni momentul potrivit, acesta ii va spune toata povestea. Acum, sa se faca bine, era cel mai important lucru.

Evans se aseza pe scaunul de langa pat, isi scoase carnetelul si incepu sa noteze urmatorii pasi pe ca ii aveau de parcurs. Sa mearga la Hotel Victoria, unde se presupune ca s-ar ascunde Brad Carlton. Ar trebui sa ajunga la el, inainte ca acesta sa mearga la Amanda Boxer, in caz ca, acesta,  i-a gasit adresa, cum sustine Brown. Dar intervenea celalalt criminal. Identitatea acestuia le era necunoscuta. Inchise ochii si incepu sa murmure:

-          Andrew, te-ai gasit sa ma lasi singur, acum intr-un moment atat de important... si nici nu pot actiona fara permisiunea ta...

-          Atunci... ai... permisiunea mea... reusi sa sopteasca Brown.

Scott tresari si il vazu pe Brown cu ochii intredeschisi, privindu-l, incercand sa schiteze un zambet incurajator.

-          In sfarsit, ti-ai revenit... zise Scott, zambind. Te simti bine?

-          Draga prietene... cred ca,.. nu am mai dormit atat de bine, ...de cand eram copil.

-          Nu te forta sa vorbesti prea mult. Stai sa o chem pe doctorita Bloom.

Se ridica de pe scaun, iesi din camera si dupa un minut se intoarse insotit de catre medic.

-          Deci, domnule Brown, v-ati trezit! Va simtiti bine? Femeia incepu sa-l consulte.

-          Ma simt bine.  Ma intrebam, cand as putea pleca...

-          Nici sa nu va ganditi! Va facem niste investigatii si poate, maine, va vom externa.

-          Dar nu intelegeti, eu... adica, noi...

-          Nu inteleg nimic.

Brown se incrunta. Se simtea frustrat. Nimeni nu-i interzisese nimic, de o vreme indelungata. Mai exact, de cand, sotia sa murise in urma cu zece ani, din cauza unei boli. De atunci, detectivul se axase pe munca sa. Nu avusese niciodata probleme de sanatate, astfel incat sa fie nevoit sa stea in spital. Se gandea ca nu ii mai ramanea decat un singur lucru de facut.

-          Scott... te duci la Brad Carlton. Ia doi agenti sa te ajute, in caz de ceva. Il arestezi si il duci la sectie.

-          Iti las mobilul meu, iar eu il iau pe al tau. Cred ca l-ai uitat aseara pe masa, in biroul tau. Evans dadu sa iasa pe usa, cand auzi vocea ragusita a colegului sau.

-          Ai grija, da?  Sa ma anunti, de indata ce aflii ceva.

Scott clatina din cap si parasi salonul. Lui Brown ii era teama pentru colegul sau. Dar, stia ca Evans era un politist bun, si isi va face treaba, cum stie el mai bine. Nu trebuia sa-si faca griji pentru el. Fu luat din gandurile sale, de catre vocea medicului. Uitase cu totul si cu totul de prezenta ei.

-          Eu plec, domnule detectiv. Daca aveti nevoie de mine, trebuie doar sa apasati butonul rosu, ii indica unde se afla, si voi veni. Peste trei ore ma voi intoarce, pentru a merge sa facem tomografia.

-          Bine, raspunse Brown, figura sa, amintindu-i femeii, de figura unui copil bosumflat. Medicul zambi in sinea sa si iesi din camera.

Brown ramase singur in salon. Era o liniste deplina, incat isi putea auzi bataile inimii. Cu toate ca, nu se plangea. In liniste se putea gandi cel mai bine. Minutele treceau, iar detectivul se gandea la ce facea Scott. Se intreba daca il vor gasi, pe Carlton in camera de hotel, daca vor exista focuri de arma, daca vor exista raniti... clatina din cap. Nu trebuia sa se gandeasca la asta. O multime de ganduri si de idei se invarteau prin cap. Deodata, usa camerei se deschise si doctorita Bloom intra. Era timpul pentru tomografie. Barbatul se mira de rapiditatea cu care trecuse timpul.

Dupa o ora, fusese dus inapoi, in rezerva sa. Iarasi, era liniste deplina. Inchise ochii si incerca sa-si elibereze mintea, sa nu se mai gandeasca la nimic. Un gand ii fulgera prin minte. Deschise repede ochii si se ridica intr-un cot, privind spre scaunul din stanga patului sau. Incerca sa-si dea seama, daca ceea ce se petrecuse, noaptea trecuta, fusese vis sau realitate.

O vazuse. Era acolo, atat de aproape de el, ii simtise respiratia calda pe fata sa. Isi aminti ochii ei. Nu-i venea a crede ca o vazuse pe... inima ii tresari la auzul soneriei telefonului. Se apleca spre masuta unde se afla mobilul si-l duse la ureche. Isi tinu rasuflarea.

-          L-am pierdut, Brown... -detectivul expira- dar, cred ca am gasit adresa Amandei Boxer!

Cu vocea serioasa, nelasandu-i sa i se auza speranta din voce, Brown zise:

-          Du-te la sectie si asteapta-ma acolo!

-          Ce? Dar... detectivul sfarsi convorbirea.