Secretele ucid : Origini

Apelul

In salonul unde se afla Emma, era o liniste mormantala. Sunetele, provenite de la aparatele la care era conectata fata, se auzeau fara oprire. Se auzeau, mai exact de trei zile, cand Emma fusese adusa, in spitalul din care fusese rapita, la rugamintea doctoritei Bloom. Si de atunci, nu a mai fost lasata nesupravegheata nicio secunda. Cel care a stat cel mai mult cu ea, a fost Brown. Scott ii tinea locul doar cateva ore, pentru a se duce sa-si faca un dus si eventual sa doarma un pic, baiatul tinandu-i locul la sectie. Amandoi asteptau ca Emma sa se trezeasca.

Medicul spusese ca de la coma, in care se afla, pana la moarte clinica, nu mai era decat un pas. Ii facusera o multime de analize, teste, pentru a vedea cum reactioneaza organismul, insa fara rezultat. Analizele nu i-au iesit bune. Pierduse foarte mult sange, iar corpul ii era deshidratat. A avut nevoie de transfuzie de sange, iar Evans a fost singurul compatibil cu grupa de sange a Emmei. Bataia pe care o primise, si se vedea ca nu a fost una usoara, si efortul inimaginabil depus de fata, i-au afectat nespus de mult sanatatea, in special pe cea mintala. Era, zise medicul, un adevarat miracol, daca ii trecea amnezia. Din testele facute, a reiesit ca acest lucru era imposibil, cel putin in zilele ce vor urma, si asta daca se va trezi.

Brown se ridica de pe scaunul, asezat langa patul in care dormea Emma. Se duse la fereastra. Era o zi ploioasa, o zi care nu aducea prea mari sperante, nici macar pe cea a zilei de maine. Era ora 12, iar cerul arata, ca si cum in curand ar trebui sa se intunece. Ceata pusese stapanire pe oras, iar ploaia, tinea pe cei mai multi locuitori la adapost, astfel incat, pe strada din fata spitalului se putea zari foarte rar picior de om.

Se uita la Scott, care dormea pe fotoliul aflat in incapere. Il acompaniase cat de mult putuse, ii tinuse locul la sectie, insa niciunul dintre ei nu descoperise nimic in legatura cu locul unde se ascundea Dan Cross. Nu avansasera cu ancheta absolut deloc. Ceea ce descoperisera in legatura cu Amanda Boxer, nu ii ducea nicaieri, pozele, nepoata din New york, Brad Carlton... acest nume nu se gasea in baza de date a politiei, si nici in cartea de telefon. Privea absent picaturile de ploaie, care se depusera pe geam, si se gandea la identitatea celei de-a treia persoana, cea care lasase biletul la liceu. Este posibil sa fie chiar cineva din liceu. Cine? Asta trebuia sa afle Brown. Bineinteles, asta si multe altele. Detectivul zambi dispretuitor in sinea lui... era primul sau caz, in care trecusera atatea zile de la inceperea anchetei, si aveau nimic, absolut nimic. In schimb, aveau multe lipsuri... legatura dintre Jane Gilbert, Amanda Boxer si Dan Cross, fisa de transfer si dosarul doamnei Boxer, lovitura Emmei si cine stie cate mai erau.

Se intreba de ce ii facuse asta Dan Cross. Ce legatura avea Emma cu toate astea. Se gandea la faptul ca, poate aflase ceva din greseala, ceva care era crucial pentru ei, iar fata nu fusese constienta de asta. Si acum era prea tarziu pentru a-si mai aduce aminte despre ce era vorba.

O privi. Buza sparta, fata umflata, umarul i-a trebuit dezinfectat si a trebuit cusuta, ochiul vanat... toate astea nu se compara cu leziunile interne. Usa salonului se deschise si Amelia Bloom intra.

-          Nicio schimbare.

-          Nu.

-          Sa stiti ca prietena ei este afara. Vrea s-o vada!  Zise doctorita.

-          Da. O sa vorbesc cu ea, imediat.  O privi pe Emma si intreba. Exista vreo sansa?

-          Nu stiu ce sa va spun. Sunt medic, nu ghicitoare in stele. Tot ce va pot spune, este ca exista speranta, care trebuie sa moara ultima, nu? Lucru de care ma tem, este cum va fi cand se va trezi. Cum va reactiona, cum se va comporta, cum va fi si...

-          Daca va mai fi ca si inainte. Termina Brown cu vocea aproape stinsa.

Doctorita observase suferinta detectivului, vazuse cum statuse zi si noapte langa ea, supararea, si vina ce se abatuse asupra lui in momentul cand fata fusese rapita. Si acum disperarea, si regretul. Se incumeta si intreba:

-          Este ruda cu dumneavoastra? Brown paru surprins de intrabarea sa si se pregati sa raspunda, cand ii suna telefonul. Nu recunostea numarul.

-          Alo!

-          Detective Andrew Brown! Brown recunoscuse vocea imediat, si fusese cuprins de o furie nemarginita.

-          Esti un mizerabil, Dan Cross, dar te voi gasi, fi sigur de asta. Zise cu tonul calm.

-          Ce mai face Emma? Este bine?

-          Se va trezi, si ne va spune unde ai dus-o.

-          Oh, inca mai traieste? Detectivul ii simtea atat mirarea, cat si amuzamentul din voce. Este foarte rezistenta, nu?

-          Asculta...

-          Ca si bunicul ei, nu-i asa detective? Nu ma veti gasi, tu, Brown, nu ma vei gasi...

-          O, ba da si atunci cand o voi face, va fi vai si amar de viata nenorocita pe care o ai. Ca doar asta mai ai, nu? Striga Brown, iar colegul sau se trezi, speriat de tipete. Acesta si-a dat seama ca ceva nu e in regula, si i-a facut semn doctoritei. Aceasta i-a zis in soapta ca vorbeste cu rapitorul.

-          Macar, continua baiatul ironic, eu mai am o viata, nu?

 Si in acel moment aparatele la care era conectata fata, au luat-o razna.  Doctorita s-a repezit sa cheme niste asistente si a inceput sa umble la panoul de control de la capul Emmei. Detectivii se uitau blocati, neputand zice nimic. Corpul fetei incepu sa se zvarcoleasca, apoi se potoli, iar tot zgomotul a incetat, cu exceptia sunetului apasator emis de aparate, atunci cand inima unui om inceateaza sa mai bata.

-          Alo! Alo! Detective, mai esti acolo? A, desigur ca esti, iti aud suflul respiratiei, care devine din ce in ce mai greu. Si sti ce mai aud, Brown? Biiiiip, adica sunetul victoriei!