Secretele ucid : Origini

Supravietuire

Brown!  A fost primul lucru pe care  l-am zis, cand starea de amorteala, in care ma aflam, mi-a permis. Cand am reusit sa deschid ochii, indeajuns incat sa pot vedea ceva, mi-am dat seama ca nu mai eram in salonul de spital. Apoi amintirile au inceput sa navaleasca in mintea mea. Norii, ploaia, fulgerele si tunetele, linistea si el, apoi nimic. Acum, ma aflam aici, intr-o camera intunecata, singura sursa de lumina, fiind cea provenita de la un bec care palpaia, in coltul celelalt al camerei. Era racoare, eu avand pe mine doar pijamaua, pe care mi-o dadusera asistentele la spital. Ma aflam pe o bucata de carton, picioarele fiindu-mi legate de un lant gros de metal, care era inchis cu lacatul. Deci, s-au asigurat ca nu pot scapa, macar mainile, ramanand libere. Capul ma durea ingrozitor, iar gura imi era uscata. Uitandu-ma prin camera, am observat ca pe unul dintre pereti, se afla fixata o camera video. Pentru un moment, m-am gandit ca, poate sunt la „Camera ascunsa”, dar acest gand s-a spulberat imediat ce am vazut intrand in camera un barbat cu o cagula pe cap. Purta o pereche de blugi negri, in partea de sus, avand un hanorac negru, cu gluga trasa de pe cap, iar in picioare, avea niste bocanci negri, si bineinteles, cagula pe cap. A batut din palme, si deodata, se aprinsesera cateva becuri, pe care nu le observasem pana acum.

-          Aha, deci, asta trebuia sa fac si eu? Am intrebat, iar lui i se citea nedumerirea in ochi. Avea niste ochi albastrii superbi. Pentru a aprinde lumina, vreau sa spun... am continuat, cand am vazut ca, tot nu intelege.

-          Iti place sa te joci, Emma. Si te joci cu focul. Spuse si se lasa ‚pe vine’, apropiindu-si fata de a mea, putand sa-i simt respiratia calda pe fata, ce trecea prin materialul gros, ce-i acoperea chipul.

-          Ei bine, eu nu vad niciun foc pe aici.

-          Esti inconstienta. Esti la mana mea, si tie iti arde de glume. Spuse el si puteam sa jur ca zambea, chiar daca nu puteam vedea.

-          Daca tot sunt la mana ta, nu vrei sa-mi arati si cine esti?

-          Haide, sti foarte bine cine sunt!

-          Nu stiu.

-          Stii, ti-am zis de nenumarate ori sa te potolesti. Sa-ti continui viata. Oamenii mor, Emma. Unii mai devreme decat altii. La fel s-a intamplat si in cazul mamei tale.

-          Mama? Sti cine mi-a omorat mama? Si individul incepu sa rada isteric.

-          Sa sti ca, uneori chiar ai haz!  

-          Da? Zi-mi si mie gluma, ca sa rad si eu! Se auzi o alta voce de femeie. Asemenea barbatului, si aceasta era imbracata in negru, avand o cagula pe cap.

-          Ma intreba daca stiu cine i-a omorat mama. Zi tu ca nu are haz.

-          Mai degraba, e cam proasta. Zise nou-venita, care se apropie, ajungand langa barbat. Atunci am reusit cu greu sa ma ridic in pozitie verticala, acesta ridicandu-se si el.

-           Cine sunteti, si ce vreti? Am intrebat fiind vizibil enervata.

-          O, avem nervi! Exclama femeia, tragandu-mi, apoi un dos de palma peste fata, care m-a trantit inapoi pe jos. Ce putere are! Si acolo sa stai! Continua aceasta.

-          Pleaca! Ma descurc cu ea! ii zise colegul sau.

-          Bine. Va las. Oricum am treaba!

-          Ceva nou?

-          Posibil.

Dupa plecarea femeii, l-am vazut pe individ, ca-si da cagula de pe cap, apoi se intoarse sa ma priveasca. Era un baiat! Cam de varsta mea, cred. Chipul ii era palid, dar ochii de culoarea turcoazului veneau in contrast cu parul blond, care-i statea ciufulit. Intr-un fel, era dragut. Se uita la mine, parca asteptand ceva. cand a vazut ca nu aveam de gand sa comentez, a zis.

-          Era chiar atat de evident? Ma privesti, de parca, nu te-a afectat cu nimic, faptul ca eu sunt cel care te-a rapit!

-          Cine esti? Serios, chiar nu stiu! Nu mai stiu nimic dinainte de ziua de azi. Habar nu am cine esti, sau cine sunt eu! Poate mi-a explicat fata aia, Claudia, cate ceva, dar eu, intelegi, eu nu imi amintesc nimic!  M-am uitat la el si am vazut ca ramasese perplex. De ce te uiti asa la mine?

-          Cine sunt eu?

-          Pai, crezi ca te mai intrebam daca stiam? Atunci, am simtit o durere groaznica, la obrazul drept. Cand mi-am atins fata, mi-am dat seama ca se umflase locul, unde ma lovise femeia aia. Sau era fata?

-          Ma duc sa-ti aduc niste gheata. Zise debusolat si pleca.

Imi ghioraiau matele. Imi era foame. Si totusi, eu de unde ar trebui sa-l stiu pe baiatul asta? Claudia, nu mi-a zis nimic despre el. Oare el mi-a omorat mama? Sau mai bine zis ei. Si in plus, de ce si-a scos cagula? 

-          Poftim! Spuse si imi intinse niste gheata.

-          Mersi.

-          Si zici ca nu stii cine sunt eu, sau tu, sau unde locuiesti, sau liceul la care inveti, sau...

-          Nimic.

-          Te-am dat chiar atat de tare cu capul de perete, in ziua aceea?

-          Cand?

-          E clar. Mi-am sapat groapa singur. Si lovi cu pumnul in peretele din spatele meu.

-          Bun! Acum, ca te-ai convins ca nu sunt buna de nimic, ma lasi sa plec? Am intrebat eu senina.

-          Nu.

-          Si atunci ce naiba vrei de la mine?

-          Nu stiu. Trebuie sa plec.

-          Unde?

-          Vad ca nu ti-a pierit si curiozitatea, Emma. Stii, curiozitatea a omorat pisica!

Si a iesit pe usa. Am ramas, iarasi, singura, legata si fara nicio cale de scapare.

-          La naiba!!! Se auzi o voce, apoi usa trantita. Cand am ridicat capul sa ma uit la el, am vazut ca era imbracat altfel. Deci, fusese undeva.

-          Ce s-a intamplat?

-          Se intampla ca trebuie sa scap de tine!

-          Eu te-am intrebat ce s-a intamplat.

-          Taci! Nu mai comenta la tot ce zic! Bun, deci si-au dat seama ca am fost eu, iar acum, trebuie sa nu mai dau cu ochii cu ei. Of, in ce m-am bagat!? Apoi isi dadu seama ca a vorbit cu voce tare. Se apropie de mine si zise. Emma, ce a zis doctorul, mai exact?

-          Ca am amnezie traumatica.

-          Dezvolta.

-          Amnezia traumatica este cauzată de probleme cerebrale ca urmare a unei lovituri grave la cap. Aceasta poate duce de la o pierdere de scurtă durată a memoriei şi uneori chiar la comă… si este permanenta.

-          Serios? Si ma lua de par. Chiar crezi, ca voi risca, si te voi elibera? Nu, vei sta aici, pana voi hotari eu ca trebuie sa mori, sau vei muri de foame sau  de sete! Vreau sa vad cat de rezistenta esti, Emma! Apoi imi dadu drumul la par, si iesi, trantind usa in urma sa.