Secretele ucid : Origini

Claudia Summer

Ajunsi in birou, Brown se aseza la birou, iar Scott pe scaunul din fata mesei. Brown se apuca de autospsie, in timp ce Evans lua rezultatele celor de la Criminalistica. Dupa aproximativ un sfert de ora, de liniste, detectivul in varsta rupse tacerea.

- Autopsia, ne prezinta faptul ca victima a murit in urma asfixierii, dar si a sarmei, care i-a patruns in trahee. Nu a fost o moarte rapida, femeia suferind indeajuns, dar cand momentul cand i-a fost atinsa traheea, a reprezentat deznodamantul intregii scene.

- Asta inseamna ca suntem siguri ca a fost un barbat. Cel mai probabil, Brad Carlton. Brown puse mana pe telefon. daupa cateva secunde, zise:

- Betsey, barbat sau femeie? intreba zambind, sprijinindu-si capul de scaun. Astepta putin si zise. Multumesc si spor la lucru cu aia mici! sfarsi convorbirea si se intoarse spre Scott.

- Ambele. A zis ca, la cat de subtire si la cat de rezistenta era acea fasie de sarma, o putea face oricine.

- Oricine?

- Chiar si un copil de clasa a doua, a specificat. Bineinteles, in contextul in care era lasat.

- Interesant!

- Bun! Acum, zi-mi ce ai aflat tu.

- In camera nu au fost gasite, decat amprentele lui Brad Carlton, care insa nu sunt prezente pe arma crimei. Si nici alte probe ADN care sa indice prezenta unei alte persoane, la locul crimei. Dupa ce ai plecat, am aruncat si eu o privire pe acolo. In debara, hainele erau despartite la mijloc, deci individul misterios s-a ascuns acolo.

- Sau individa, ii reaminti colegul sau. Scott, dar urmele de sange de pe sarma?

- Brown, nu l-au putut identifica. Au zis ca este nevoie de mai mult timp. Vor cauta in intreaga baza de date si ne vor anunta.

- Deci, nu l-au putut identifica... zise ganditor detectivul. Continua!

- Martori, care s-o fi vazut pe Carrie Jones intrand in apartament, nu sunt. A fost observata decat de portar, cand i-a deschis usa. Cat despre criminal...

- Nimeni nu a vazut si nu a auzit nimic, nu? Scott aproba. Brown se ridica si isi lua haina. Haide, Scott, sa mergem sa-i dam vestea proasta, doamnei Case.

- Domnule Brown! Ce surpriza! In ciuda faptului ca stiu ca nu sunteti aducator de vesti prea bune, totusi, cu ce va pot ajuta? Dar, va rog sa ma luati incet, deoarece, nu mi-am baut cafeaua de dimineata. Carrie nu a ajuns inca, si sincer sunt cam ingrijorata.

- Despre asta vroiam sa va vorbesc. Directoarea isi incrunta sprancenele, dar nu zise nimic. Brown continua: Avem o veste proasta... domnisoara Jones a fost asasinata.

Kamelia vru sa zica ceva, dar se opri. Se aseza incet pe scaun, si le facu semn si celor doi detectivi sa ia loc. Dupa cateva minute de liniste, in care cei trei nu au facut decat sa stea in liniste, intr-o liniste destul de stanjenitoare pentru detectivi, pe fata directoarei incepura sa se iveasca cateva lacrimi, de-al lungul obrazului fin. Evans avu curajul sa intervina.

- Ne pare rau ca... dar fu intrerupt de Kamelia.

- Cum, cand si cine a omorat-o?

- Prin strangulare, ieri si nu stim, ii raspunse Brown scurt.

- De ce? intreba soptit.

- De aceea am venit la dumneavoastra. Sa ne ziceti tot ceea ce stiti despre domnisoara Jones. Despre familia sa , prieteni, cunostinte, preferinte... absolut tot.

- Pai, nu am prea multe sa va zic.  Mi-a zis ca a fost abandonata de catre parintii sai la nastere, si a trait prin orfelinate pana la varsta de 12 ani, cand cineva s-a indurat de ea si a luat-o de acolo. Auzind aceasta, Brown fu cuprins de un sentiment de tristete. Evans, vazandu-si colegul privind in gol, exact asa cum privea si Lucy Boxer, intreba.

- Stiti numele celor care au adoptat-o?

- Nu a vrut sa-mi zica cine sunt. Asadar, mi-a zis ca familia adoptiva era foarte bogata, fapt pentru care si-a facut studiile acasa.  Viata ei personala nu mi-a povestit-o niciodata, pentru ca , sincer, nu m-a interesat sa aflu nimic. Pentru mine era indeajuns sa imi faca o cafea buna si sa ma ajute cu actele si cu tot ceea ce mai era nevoie, pentru administrarea acestui liceu.

- Am inteles!

Brown tresari, revenindu-si din starea de visare. Nu auzise ultima parte a conversatiei. Isi apleca trupul in fata, sprijinindu-si coatele de masa, si isi impreuna degetele mainilor. Intreba:

- Care este legatura dintre Amanda Boxer si Carrie Jones?

- Ce vreti sa spuneti? intreba si directoarea, privindu-l pe detectiv drept in ochi.

Scott cunostea figura colegului sau. Iar intrebarea pe care tocmai o pusese, ii confirma banuielile. Brown avea ori o idee sau chiar mai mult, avea o certitudine.

- Exact ceea ce ati auzit. V-am intrebat care este legatura dintre cele doua femei. Stiu ca exista una.

- Ei bine, le-am vazut discutand o data, poate de doua ori.

- Si  nu ati auzit despre ce vorbeau?

- Nu! raspunse repede femeia. Brown isi inalta spancenele,evidentiandu-se ridurile de pe frunte. Bine, continua Kamelia, am auzit o discutie, dar din intamplare. Detectivul zambi si ii zise sa continuie. Intr-o dimineata, acum aproximativ o luna, am ajuns, ca de obicei la liceu si ma aflam la aproximativ cinci metri de usa biroului meu, cand am auzit o voce dinauntru. Era a Amandei Boxer.

- Continuati, zise Brown simtind ca nu mai are rabdare.

- Vorbeau despre Emma Gilbert. Sunt sigura ca i-am auzit numele. Apoi, am auzit si numele mamei sale. Si atunci Carrie a zis ca, Dan Cross nu va da gres. Va jur ca asta a fost tot. Nici nu am putut intelege foarte bine despre ce este vorba.

- Si nu au mai zis nimic, dupa aceea?

- Nu, probabil mi-au simtit prezenta. Cand am intrat in birou, Amanda se afla in locul dumneavoastra, si arata inspre Scott, iar Carrie era la fiset. S-au comportat ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Se lasa liniste. Brown se ridica de pe scaun si se indrepta spre dulapiorul unde se aflau fotografiile. Se uita dupa cea in care se aflau Jane Gilbert si Amanda Boxer. O gasi si o lua. Isi relua locul, punand rama pe birou.

- Putem imprumuta aceasta fotografie? O vom restitui, imediat ce vom putea.

- Desigur.

Se auzi o bataie in usa. In camera intra Dia, prietena Emmei. Brown observa ca fata se schimbase. Fizic cel mai mult. si expresia fetei... in ciuda faptului ca nu o cunoscuse foarte bine, a observat ca nu mai exista acea veselie, pe care o remarcase in urma cu cateva saptamani. Se vedea ca moartea Emmei ii provocase suferinta. Dar nu era singura care suferea dupa Emma... si Brown simtea acelasi lucru. Doar ca el stia cum sa si-o mascheze.

- Buna ziua! zise fata. Cei trei o salutara, la randul lor. Privirea Claudiei se indreptara catre Brown. V-am vazut masina, in parcare. Mi-am imaginat ca veti fi aici. As dori, daca se poate, sa vorbesc cateva clipe cu dumneavoastra.

- Imediat, Claudia. Terminam aici, si vom veni sa vorbim cu tine.

- Bine, va astept afara. La revedere, doamna directoare!

- La revedere, Claudia.

Ramasi singuri, Brown zise:

- Ei bine, doamna Case, daca va mai aduceti aminte ceva folositor, in legatura cu cu ceea ce am discutat, ma sunati.

- Da.

Detectivii se ridicara in picioare, luara poza si isi zisera la revedere. Pe hol ii astepta Claudia. Ii vazu si inainta spre ei.

- Vreau sa va spun ceva important. Putem merge la cafeneaua de langa scoala.

- Important pentru ancheta? Fata dadu din cap afirmativ. Haide, sa mergem!

Ajunsesera la cafenea si se asezasera la masa la care statusera data trecuta cu Dan Cross. Cei doi detectivi comandasera cate o cafea, in timp ce fata nu dori nimic.

-  Despre ce vrei sa ne povestesti? Spune, Claudia!

- Vreau sa va destainui ce am vazut in urma cu cateva zile. De fapt, nu ce am vazut, ci pe cine, am vazut...

Si marturisirea Claudiei Summer, incepu sa contureze intreaga ancheta!