Secretele ucid : Origini

Amnezie

               Negru. Era tot ceea ce puteam vedea. Era liniste. Imi placea. Dar linistea a fost intrerupta de o voce groasa de barbat pe care nu o cunosteam. Nu puteam sa deslusesc ceea ce zicea... era ca un zgomot puternic care, parca nu mai inceta. Apoi, se auzira mai multe voci... puteam distinge si o voce de femeie, iar pe fundal se auzea un murmur continuu, constituit din mai multe voci indepartate. Deodata, am simtit ca plutesc... iar, apoi nu am mai auzit nimic.

                Bip...Bip...Bip... Cunosteam acest sunet. Eram intr-un spital. Nu era pentru prima data cand ma aflam aici, cand auzeam sunetele emise de acel aparat. Mai fusesem internata intr-un spital... candva. Dar acum? De ce eram aici? Nu distingeam alte sunete... decat pe cele ale aparatului. Ma durea capul ingrozitor, imi simteam pleoapele grele, iar gura imi era uscata...

-          Apa ... reusisem sa murmur cu mare greutate, fara sa stiu daca era cineva acolo sa ma auda. Deodata, am simtit o mana care, imi ridica usor capul, si partea superioara a paharului, care imi atingea buzele , acestea primind apa de care organismul meu avea atata nevoie in momentul acela. Am baut lacoma toata apa din pahar, reusind sa nu ma inec, cum faceam de fiecare data cand imi era sete. Serios?

-          Mai vrei apa?  Ma intreba o voce de barbat. Atunci, am reusit sa deschid ochii, si primul lucru pe care l-am vazut, a fost privirea blanda a unui barbat in varsta.

-          Nu, multumesc.

-          Cum te simti, Emma? Emma? Cine e Emma? Eu sunt Emma? Cand a vazut ca nu raspund, a continuat:

-          Ce ti s-a intamplat?

-          Nu stiu.

-          Stai linistia, ma duc sa-l anunt pe doctor ca te-ai trezit, in sfarsit! Zise si iesi pe usa salonului.

M-am trezit in sfarsit? Dar cat am dormit? Doamne, de ce nu-mi pot aminti ce mi s-a intamplat? Gandurile mi-au fost intrerupte de aparitia in camera a unei femei inalte si roscata, imbracata cu un pulover bleumarin si blugi negri, iar pe deasupra, cu un halat alb descheiat. Parea tanara, cam pe la 35 de ani, iar pe fata, i se puteau citi orele de munca neintrerupta.

-          Buna Emma! Numele meu este Amelia Bloom si dupa cum observi, am grija de tine pe tot parcursul sederii tale aici. Cum te simti?

-          Obosita... ma doare capul.

-          Banuiam eu! Trebuie sa te odihnesti. Iti este foame?

-          Nu. Dar as mai vrea apa...

-          Imediat! Zise barbatul. Acesta umplu iar paharul cu apa, si ma ajuta sa beau. Cine era acest om? Singurul lucru care mi se parea cunoscut la el, era acea privire calda si totodata calda. Acei ochi albastrii pe care simt ca-i cunosc de o viata intreaga. Dupa ce am terminat de baut, doctorita mi-a zis sa ma odihnesc si ca va veni un pic mai tarziu sa vada ce fac. Cand doctorita a iesit din salon, barbatul si-a tras un scaun mai aproape de patul in care stateam eu si ma intreba:

-          Ce ti s-a intamplat?

-          Nu stiu despre ce vorbiti.

-          Vorbesc despre faptul ca te-am gasit lesinata in camera femeilor de servici.

-          Unde?

-          La scoala. Dupa ce ne-am despartit, eu si colegul meu Scott, ne-am dus in biroul directoarei sa discutam, si deodata vine o eleva si zice ca esti cazuta pe jos si nu te misti. Ce cautai acolo Emma? Iarasi numele asta!