Bună lume, sunt conştientă că nu am mai postat un capitol de multă vreme, dam m-am întors în forţă așa că sper să vă placă acest top, lasati-mi parerea în comentarii <310 Empedocle (s-a aruncat în vulcan)
Empedocle e filosoful ăla grec care a emis teoria că totul e făcut din 4 substanțe primordiale, eterne și indestructibile: foc, apă, pământ și aer. 2500 de ani mai târziu profesorul Utonium a adăugat elementul X și a făcut fetițele Powerpuff. Același Empedocle e și ultimul filozof care și-a scris teoriile în versuri, pentru că dacă nu rimează - nu contează.
În 430 î.Hr. amicul nostru o ardea cu fanii pe lângă vulcanul activ Etna din Sicilia. Lumea îi spunea: "Frate, ești un geniu!", "Maestre, ești fantastic!", pe scurt, toți îl adorau și tricourile cu foc, pământ, apă, aer se vindeau în draci dar Empedocle tot nu era satisfăcut pentru că nici unul dintre discipolii lui nu îl considera un zeu. Așa că, într-o seară, a scăpat de fani, a urcat muntele și s-a aruncat de bunăvoie în vulcanul Etna ca să-și facă discipolii să creadă că, din moment ce nu îi pot găsi cadavrul el de fapt nu a murit și se va întoarce mai târziu pe pământ sub formă de zeu. Din păcate statutul de zeu nu a durat prea mult din moment ce discipolii au reușit să găsească o sanda care îi scăpase din picior când se arunca omu' în vulcan și și-au dat seama de ce s-a întâmplat.
9 Pyrrhus din Epirus (l-a lovit o babă cu o țiglă)
Pyrrhus din Epirus a fost un cuceritor, nu de femei, de pământ și popoare cum era la modă în secolul 3 î.Hr. Omul era așa de șmecher și lucrat la sală că un membru al regalității spartane (Cleonymus) l-a rugat să cucerească Sparta și să-l pună pe el rege. Din păcate Pyrrhus a subestimat numărul impresionant de abdomene de care erau capabili soldații spartani, a pierdut lupta și s-a dus în Argos să cucerească ceva mai ușor, ceva simplu așa... de consolare. În timp ce-și făcea intrarea trimfală în oraș pe spatele unui elefant, o bătrână nemulțumită de tupeul cuceritorului care credea că poate să-și parcheze elefantul pe locul ei de cal i-a aruncat de la balcon cu o țiglă în cap. Pyrrhus a căzut amețit și a rămas la pământ suficient timp să îl prindă un soldățel local și să-l gâdile mortal cu sabia.
8 Eleazar Macabeul (ucis de elefantul pe care tocmai l-a ucis)
Moartea amicului Eleazar e povestită în biblie, în cartea macabeilor. În timpul unei bătălii importante tovarășul Eleazar a crezut că-l vede pe regele inamic călărind un elefant în apropiere de el. O ocazie perfectă să ucidă elefantul, după care să ucidă regele și să câștige de unul singur războiul. Faptul că el era în sandale, înarmat cu o săbiuță și celălalt era blindat și pe elefant nu era un impediment pentru Zorrro... pardon Eleazar. Așa că prietenul nostru s-a târât sub elefant și a înjunghiat animalul care a murit pe loc strivindu-l pe Eleazar cu corpul său masiv. Bomboana de pe tort e faptul că ăla de pe elefant nici măcar nu era regele inamic.
7 Împăratul Valerian (folosit pe post de scăunel și apoi jupuit)
Valerian e un nobil roman devenit ulterior împăratul Valerian I. Mai bine rămânea doar nobil că împărat nu prea știa să fie. În timp ce îi făceau ăia vânt cu frunzele și îi dădeau struguri în capitală, viața în partea de vest a imperiului se nasolea rău de tot. Mai mult, în anul 260, Valerică și-a luat-o crunt de la împăratul persan Șapur I în bătălia de la Edessa. Șapur l-a capturat pe Valerică și a decis că omu arată mai puțin a împărat și mai mult a scăunel pentru picioare așa că l-a folosit pe post de loc unde să-și odihnească ciorapii după o lungă zi de bătălie. După o vreme, Șapur s-a plictisit de noul lui scaun (ce-i drept, nici nu se potrivea cu tronul din cameră) așa că a ordonat jupuirea lui Valerian. Pielea jupuită a umplut-o cu balegă și paie și a atârnat-o în fața templului ca să vadă toată lumea. Și așa a sfârșit împăratul Valerian.
6 Humphrey de Bohun (sulițat prin anus)
Alunel Bohunel a fost membrul uneia dintre cele mai puternice familii anglo-normande. El e tipul care tot zicea nasoale la adresa exceselor regelui Edward al II-lea.Ce-ai frate? Și ce dacă regele e bisexual și pasionat de plimbări cu bărcuța pe lac? Ce, nu regește bine? În timp ce își comanda ostașii în bătălia de la Boroughbridge, Humus...pardon, Humphrey s-a dus la Doamne Doamne într-un mod cât se poate de neplăcut.
"Humphrey de Bohun a condus lupta de pe pod, dar el și oamenii săi erau prinși sub focul săgeților. Unul dintre sulițașii lui Harclay, ascuns sub pod a ieșit din ascunzătoare, s-a aruncat peste flancuri și l-a sulițat pe Humphrey prin anus învârtind vârful de fier al suliței în intestinele nobilului. Urletele acestuia au băgat panica în soldați"
În mod interesant, o suliță prin curuleț nu era nemaîntâlnită, după cum veți vedea.
5 Regele Edward al II-lea (sulițat prin anus, dar mai mișto ca înainte)
Da, e ăla de care zicea nasoale Humus de pe locul 6. Edward al II-lea a fost regele Angliei timp de 20 de ani din 1307 până în 1327. Nobilimea de pe atunci nu era foarte mulțumită de rege pentru că acesta se întreținea cu tot felul de oameni de rând și avea mai mulți prieteni "speciali" bărbați cărora le făcea cadouri scumpe și extravagante așa... fără nici un motiv. După ce a abdicat și a fost băgat în inchisoare, soția sa Isabella, deranjată de relația regelui cu un tânăr de la curtea regală, i-a organizat în sercret execuția.
"În noaptea de 11 octombrie, în timp ce se odihnea în pat, regele a fost imobilizat cu ajutorul unei saltele în timp ce o suliță de fier înroșită la fos i-a fost introdusă prin tub în părțile intime secrete ca să îi ardă zonele interioare de după intestine"
4 Humayun (s-a împiedicat de fustă și a căzut pe scări)
Humayun Mughal a fost un împărat care a condus ceea ce astăzi este Afghanistanul, Pakistanul și părți din nordul Indiei între anii 1530-1540 și 1555-1556. Era pasionat de artă și astronomie și a lăsat în urmă o importantă moștenire culturală după cum, probabil, v-ați dat seama, după felul în care miroase florica aia așa de delicată din tablou. Cu toate astea, Floricel era și un tip foarte religios, ceea ce a dus la căderea sa (la propriu). În timp ce își căra cărțile de la bibliotecă, Humayun a auzit chemarea la rugăciune. În timp ce îngenunchea să se roage, și-a prins piciorul în robă, s-a împiedicat pe scări, și-a lovit fruntea de o piatră și a fost pa.
3. Arthur Aston (bătut cu propriul picior de lemn)
Sir Arthur Aston a fost un soldat profesionist cunoscut pentru ajutorul dat regelui Charles I în timpul războiului civil. Piciorul de lemn l-a obținut în război în timp ce căsăpea câte 3 inamici cu o singură mână și cu cealaltă făcea flotări. Mă rog... asta și-ar fi dorit el. De fapt, în septembrie 1644 a căzut de pe cal și s-a ales cu un picior de lemn. Ca să impresioneze femeile, povestea că își ține aurul în piciorul de lemn. În 1649 forțele lui Oliver Cromwell au atacat orașul în care locuia Piciorilă și au primit ordine să execute pe toată lumea. Aston s-a predat, dar soldații care l-au capturat trăiau cu impresia că ăsta are aur ascuns la "șchiopătelu'" așa că i-au smuls piciorul de lemn și au încercat să-l spargă folosindu-se de capul lui Sir Arthur Aston. În loc să crape piciorul, a crăpat Șchiopătelu'.
2 Julien Offray de La Mettrie (a băgat maxim în el)
Julien Offray de La Mettrie a fost un doctor francez, filozof și fondator al științelor cognitive. El considera că plăcerile vieții cum ar fi mâncatul, sexul sau joaca sunt singurul motiv pentru care merită să trăim și așa a și trăit amicul nostru. Julică era ateu și credea că viața pe pământ e doar o farsă ciudată așa că tot ce poți face e să dai din buci și să strigi cât poți de tare YOLO. Din păcate pentru el, în 1751, a fost invitat la o cină dată în cinstea lui de către un pacient mulțumit și a băgat atât de mult pateu de trufe în el că a murit.
1 Bando Mitsugoro al VIII-lea
Bando Mitsugoro a fost unul dintre cei mai importanți actori Kabuki ai tuturor timpurilor și era așa de apreciat că Japonia l-a declarat comoară națională. În data de 16 ianuarie 1975, comoara asta de omuleț a comandat ficat de Fugu, un pește otrăvitor, spunând că el este imun la otravă. Bucătarul nu și-a permis să se contrazică cu comoara națională, l-a servit și, 7 ore mai târziu, nu mai era comoara.
LOVE,
Alexandra ❤❤❤
CITEȘTI
OMG! Lume ciudata...
RandomScriu despre tot ce imi trece mie prin minte , despre tot ce mi se pare corect , normal sau anormal ! Sper sa va placa !❤