- Hei! Cum esti?
- Nu prea ok... M-am tot gandit la Aiden.
- Totul o sa fie ok,nu trebuie sa te stresezi gândindu-te la el!
- Cum poti spune asa ceva? Stii cat de mult tin la Aiden ,e cel mai bun prieten al meu ...cum poti? simteam cum eram gata sa cedez,iar atunci o lacrima mi-se scurse pe obraz. M-am îndepărtat încet se Yuzan ,apoi îndreptându-ma rapid către curtea din spatele școlii.
In acel moment simteam cum pur si simplu eram singura,Aiden era ranit ,probabil nici nu dorea sa ma vada la momentul respectiv,iar Yuzan e atat de rece fata de îngrijorarea mea .
Lacrimile siroiau precum cascadele,lacrimi amare ,care desi e bine sa le lasi sa curgă pe atat de usturătoare sunt.
Nu stiam daca ora începu-se ,nici nu voiam sa stiu. Ma simteam atat de pustiita ,de rece si de goală,ma întreba am daca merita cu adevarat sa-l ranesc pe Aiden din cauza lui Yuzan. Dupa ce acest gand fulgerător îmi trecu prin minte,ma trezesc din melancolia ce ma cuprinse. Eram uimita de propia-mi persoana. Cum sa gandesc asa ceva,era normal ca merita.
Dupa ce am spulberat cat de cat aceste gânduri nefaste ,m-am ridicat ,îndreptându-ma spre clasa.
