Dupa ce le-am povestit totul celor doi acestia se intristasera ingrozitor.
-Mika,noi te intelegem,iti intelegem sentimentele si durerea dar self-harm nu-i solutia.
-Sebastian are dreptate. Adica a murit,asta e. Nu il mai poti aduce inapoi. Probabil a fost ingrozitor sa-l vezi mort,sa-l stii mort dar...
-Adevarul este ca eu il stiam mort,dar nimeni nu ii vazuse cadavrul...nimeni. am spus eu cu un glas stins.
-Cum adica nimeni? intreba Yuzan cu ochii cat cepele.
-Exact cum ai auzit,nimeni nu a vazut cadavrul,deoarece spuneau ca ar fii prea dureros sa ii privim cadavrul.
-Hmm...asta e foarte ciudat. spuse ingandurat Sebastian.
Si asa trecu toata ora de stat pe afara , eu povestindule lui Sebastian si Yuzan cea mai sumbra parte din trecutul meu.
Intram in cladirea liceului cu pasi domoli-ce face lenea din oameni- cand observam ca apropae toti elevi intrasera in clasele lor.
Atunci nu stam pe ganduri si grabim pasul,Sebastian ajunge in clasa mai rapid decat mine si Yuzan ,-pfff el avea clasa mai aproape- de cum intram sesizam ca profesorul inca nu ajunse.
Dar nu ii lua mult sa isi faca aparitia dupa ce noi ne asezasem in banci deja.
-Copii as vrea sa va anunt ca aveti un coleg nou , numele sau este Tyler, te rog sa iti salutii colegi si sa iti alegi un loc in banca. spuse profesorul.
-Desigur,multumesc. spuse Tyler.
Acesta se aseaza langa mine la o banca distanta , din reflex ma intorc si raman socata de ce vad.
Acel par blond-auriu si ochii aia de smarald ce radiau veselie si voie buna. Dintr-o data mi-se taie rasuflarea si siroaie intregi mi-se revarsau peste obraji. N-nu era Aiden ,nu avea cum ,el era mort.
Yuzan observa cum imi curgeau siroaiele de lacrimi pe obrajii si ii ceruse profesorului sa mearga cu mine afara sa ma linistesc.
Si asa facuse. Yuzan ma prinse de incheietura maini si ma trase afara din clasa apoi din cladirea liceului.
-Mika,Mika!!! Ce s-a intamplat ? intreba Yuzan speriat.
Dar nu i-am raspuns eram prea socata ,prea cinfuza, prea...distrusa.
-Mika,te rog spune-mi ce ai?
-Yuzan...te rog spunei profesorului ca nu ma simt bine si sa ma lase sa plec acasa...te rog.
-Desigur.
~Din perspectiva lui Yuzan~
Off,sper ca e bine. Nu vreau ca Mika sa planga cu atata amaraciune,nu vreau sa o vad asa trista. Nu merita aceasta tristete.
Prins in gandurile mele nici nu imi dau seama cand ajung in fata clasei,apoi intru in ea.
-Yuzan ,unde este Mikasa? intreba profesorul uimit doar de prezenta mea.
-Domnule,Mikasa nu se simte deloc bine,ati putea sa ii dati drumul acasa?
-Desigur , Yuzan. Ai face bine sa mergi cu domnisoara Mikasa pana acasa ,nu pare prea bine.
-Desigur domnule.
Dupa ce termin discutia,strang lucrurile noastre de pe banca si ies din clasa lundu-mi la revedere de la domnul profesor.
O priveam pe Mika ,stand jos sprijinita cu spatele de un copac.
Lacrimile inca i-se mai prelingeau ca niste siroaie pe obraji,atata amaraciune... nu merita asta deloc.
