28

62 9 1
                                    

Mika

Nu pot să nu observ totuși cât de mult a putut Aiden să se schimbe deși în esență este același Aiden ,fizicul său spune cu totul altceva. Când ne-am văzut ultima oară în copilărie era atât de timid ,emotiv și de o sensibilitate aparte ,însă uitându-mă acum la el văd nu un adolescent ci un bărbat. În trecut priveam un băiat grăsuț și totodată slab și firav atât din punct de vedere fizic cât și psihic.Acum în fața ochilor mei se află un tânăr bărbat cu un corp dezvoltat și tonifiat însă nu în sensul grotesc pe care mulți tipi îl adoptă.Un tânar bărbat puternic deși obraji săi care încă sunt plini chiar și după ce acesta a slăbit care îi conferă o alură tandră și care îi netezește trăsăturile.
Cu toate că el cu timpul s-a schimbat iar eu am ramas aceași faptul că ne înțelegem ca înainte nu s-a schimbat,chiar dacă acum nu mai vine la mine să se plângă că nu îl plac fetele ba chiar mai nou invers .Ar fi fost frumos să mă fi putut schimba și eu în bine așa cum a făcut el.

Emo LoveUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum