A doua zi veni mai repede decat m-as fii asteptat,brusc am fost trezita de slabele raze de septembrie ale soarelui.
Dupa ce imi termin rutina de dimineata,plec la liceu. Pasesc usor pe usa luandumi la revedere de la mama si pornesc cu pasi domoli pe strada.
Desi priveam inainte,nu eram atenta la drum ,pur si simplu eram pierduta undeva prin gandurile mele.
Fara sa-mi dau seama ,linia gandurilor mele a fost intrerupta de strigatul lui Sebastian,care ma facu sa sar ca arsa.
-Hei ,Mikasa!! Pfff,Yuzan nu-ti saluti colega de banca?
-Hmm?Ohh,da,salut Mika! tresari Yuzan luandusi ochii din cartea pe care o citea.
-Uhm,buna baieti.
Pe drum spre liceu am discutata despre una despre alta -chestii banale- defapt mai bine spus am discutat numai eu si Sebastian,deoarece Yuzan era pe deplin fermecat de cartea pe care o citea.
Dar cand sa ajungem aproape de liceu...
-Deci...Mika,hmm? spuse Sebastian.
-Da? Ce-i cu numele meu? intreb eu mirata.
-Pai vad ca Yuzan e singurul care iti spune asa,de ce?
-Pai...
Yuzan ridica capul din carte si il privi intens pe Sebastian,dupa care ii raspunse la intrebare.
-Deoarece , este o persoana speciala dupa cum ai constatat si tu. Nu mai are pe altcineva care sa o inteleaga si considera ca sunt o persoana speciala pentru ea si un adevarat prieten.
-Ohhh,acum inteleg. spuse Yuzan surprins.
- E adevarat ,nimeni nu imi mai spune asa de cand cel mai bun prieten al meu nu mai este...
- Cum adica nu mai este? S-a mutat?
-Defapt, e un caz si mai nefericit... e mort. spuse Sebastian cu un glas stins.
-Imi pare tare rau ,Mika. Eu n-am stiut...
-Sa nu-ti para,a fost un prieten minunat *suspin* si nu il voi uita si il v-oi iubi pana ce ne v-om intalni pe lumea cealalta.
-Mika,plangi? intreba Sebastian cu glasul si mai stins.
-Nu , sunt bine nu trebuie sa te ingrijorezi.
-Ok,umm te superi ca ti-am spus Mika? intreba acesta cu o voce de copil inocent.
-Nu,esti liber sa imi spui asa cand vrei.
Yuzan reincepu cititul carti dar defapt era pierdut printre ganduri.
Dupa ce ajungem in curtea liceului ,se si face un anunt..se pare ca v-om sta o ora pe afara.
-Apropo,Mika...
-Da,Sebastian,ce este?
-Pai stii si ieri si azi ai purtat aceleasi bratari ca ieri...intrebarea e le porti mereu?
-Umm..pai eu... . nu apuc sa continui fraza deoarece Yuzan raspunde in locul meu.
-Pai sa stii ca le poarta mereu. spuse Yuzan cu ochii in carte.
-Pai si de ce?
-Asta de unde vrei sa stiu? il intreba Yuzan.
-Dar nu te-am intrebat pe tine...am intrebat-o pe Mika.
-Umm...pai ,imi plac foarte mult si deaia.
-Poti sa-ti scoti o bratara si sa mi-o imprumuti si mie putin?
-Aaa,da...desigur.
-Mersii!! Huh?? Ce-i asta?
-Nnimicc. spun eu crispata.
-E,cumva o taietura??
-Cce? Taietura? tresari Yuzan.
- Da...se pare ca Mika noastra practica self-harm de ceva timp. spuse vizibil demoralizat Sebastian.
-Dar Mika de ce ai facut asta? intreba trist si ingrijorat Yuzan.
-Pentru ca eram batjocurita de toti..
FLASHBACK
Era o zi frumoasa de 10 aprilie , eu si mama faceam ultimile pregatiri pentru ziua de nastere a lui Aiden.
Eram entuziasmata ,ii luasem cadoul perfect,exact ceea ce isi dorise.
-Mikasa,draga vino sa ma ajuti cu impachetatul cadoului!
-Imediat mama!
Totul era perfect...dar cand sa plecam... se aude de la televizor:
Accident oribil,un camionagiu a adormit la volan si a distrus o masina care venea din sens opus. Cele doua victime ,mama si fiu ,numele lor fiind Samantha Smith si Aiden Smith. Victimele nu au supravietuit accidentului. Doamna si domnisorul Smith din pacate nu au mai putut ajunge la destinatie.
Ne pare rau pentru cele doua victime,cu toti speram sa-si gaseasca fericirea acolo sus.
Nu-mi venea sa cred ca femeia aia vorbea despre Aiden cel vesel si activ,ca este mort...ca zace acolo fara suflare.
Simteam cum picioarele mi-se inmuiasera imediat si simteam cum inima imi zvacneste in piept de durere. Stam si ma gandeam de ce nu m-a luat pe mine in locul lui.
-Aaaaaaaaa!!! Mama spune-mi ca a fost o gluma ca aia nu era mama lui Aiden si cu el,ei sunt in drum spre petrecere...
-Scumpo ,nu mai plange ,nu avem ce face Aiden si mama lui nu mai sunt... .spuse mama plangand.
Zilele trecusera greu ,am plans o groaza numai aducandu-mi aminte cum radea si imi zambea si inima imi zvacnea in piept de durere.
La o sptamana dupa tragica moarte a lui Aiden,toti copii incep sa spuna mii si mii de prostii despre Aiden si despre mine.
Am inceput sa nu-i mai suport si intr-o zi am descoperit self-harm . De atunci ceea mai buna prietena a mea a fost lama.
END OF FLASHBACK
Hei, lume. :D M-am gandit sa devin si eu mai sociabila asa ca iata-ma aici...socializand :)). Nu stiu exact cati cititorii are povestea mea dar celor care isi obosesc mintea si ochii pentru povestea mea ciudata :D ,as vrea sa le multumesc. ^ω^ Daca vreti sa ma intrebati ceva legat de poveste,sunteti liberi sa o faceti *ehh,dar probabil nu intereseaza pe nimeni*. Stiu ca o sa ma injurati,sunteti liberi sa o faceti *va inteleg*. :)) So... multumesc tuturor celor care au votat pentru povestea mea amarata. :D :))
