La scurt timp mi-am dat seama ca toti din clasa se cunosteau intre ei.Ma simteam singura si dezorientata si totusi nimeni nu il baga in seama pe Yuzan.
Prima ora trecu greu,simteam cum pauza ar fii la ore distanta.
Intr-un sfarsit se suna si fiecare pleaca pe unde are chef,eu priveam cum Yuzan se ridica din banca si pleaca.
Toata lumea avea pe cineva. Shiki si Asuna stateau in aceasi banca si deja isi facusera prieteni,numai eu eram singura.
Am hotarat sa-mi iau soarta in piept si sa ies afara,curtea liceului era plina ochii de elevi si toti erau pe grupuri.
Am hotarat ca mi-ar face placere sa stau la umbra unui copac si asa am si facut.
Nu am nevoie de prieteni ,nu am nevoie de aceste bestii mincinoase cand am muzica mea.
Singurul care a fost langa mine mereu a fost Andy Biersack,chiar daca nu a fost fizic ,nu am vorbit cu el..muzica lui ,vocea lui imi mangaia sufletul si imi alina durerea.
Oameni normali si adolescenti de varsata mea nu pot intelege iubirea mea fata de muzica rock,ei nu vad decat galagie.
Dar eu vad niste melodii care spun povestile cantaretilor si care inseamna mult mai mult decat ce se aude,dar mno nu poti sa-i spui unei pitipoance sa asculte rock ,deoarece ele vor sa asculte numai muzica comerciala.
Cam asa a decurs toata ziua mea la liceu. Trist, nu?
Asa credeam si eu.
