29

74 7 2
                                    

Yuzan

A trecut mai bine de o lună de la "tragicul" incident ,iar ea încă se simte vinovată cu toate că Aiden a trecut oarecum peste toată tevatura asta . De când cu întâmplarea aia ,Mika a început să se distanțeze cât mai mult de mine ,o iubesc însă dacă continuă să mă tot dea la o parte mă tem că am să o pun să aleagă.
Până la urmă sunt și eu băiat iar pe lângă asta mai pot fi și gelos. Nu știu ce să mai cred ,singurul lucru pentru care încă mai am certitudine în ultimul timp sunt sentimentele mele.
De când cu timpul liber pe care l-am dobândit în urma celor întâmplate am considerat că un curs de actorie nu ar strica ,fiind un mod productiv de a-mi umple timpul.
Cursul de actorie se desfășoară în "Palatul copiilor" iar din fericire prima oră este gratuită,ceea ce din punctul meu de vedere conferă o foarte bună politică. De cum pășesc în încăperea lipsită de lumina zile ,evident pentru că este o sală de teatru. Scena amfiteatrului era decorată simplist cu neuitatele draperi roșii ,în mijlocul scenei dispuse în formă de cerc se aflau scaunele.
Pe una dintre părțile cercului se afla undeva la mijloc un bărbat în jur de treizeci și ceva de ani,acesta răspândea în jurul său bună dispoziție și încurajări. Privind totul din afară simt cum buna dispoziție care îi învăluia pe toți treptat ajunge și la mine îndemnându-mă să mă apropii mai mult.
Când ajung la numai câțiva pași de cercul de pe scenă ochii mei cad pe bărbatul din centru , făcandu-mă să rămân mut de uimire la vederea chipului atât de cunoscut mie.
- Oh! Deci tu ești va să zică noul aplicant pentru cursul de actorie. Cât de neașteptat!
- Asemenea,domnule !
Încă nu îmi venea a crede că bărbatul acela plin de bună dispoziție din fața ochilor mei era profesorul de matematică. Cred că asta e ceea ce înseamnă a fi într-un fel la locul de muncă și în cu totul altul în timplul liber.
- Yuzan! Aici suntem la cursul de actorie ,nu ora de matematică! Îmi poți spune Alexandru,consideră-mă prietenul tău! Spuse bărbatul afișând un zâmbet fermecător chiar și în viziunea mea.
După scurta noastră conversație acesta mă prezintă celorlalți tineri ,cu toți părând oameni de treabă,mai nou și profesorul de matematică sau acum Alexandru.
Prima experiență la cercul de actorie sa dovedit a fi una chiar reușită,atmosfera fiind una plăcută din toate punctele de vedere.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: May 05, 2017 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Emo LoveUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum