Agent AGS

Capitolul 4

Heather Povesteste

Dintr-o data se audeun ciocnit in usa, sper ca de data asta sa fie de bine. Ma dau jos din pat si cobor cate doua scarile lucioase. Ajung in fata usi si o deschid. Zambesc fericita la vederea chipului neschimbat al lui Antonio. 

-Heather, trebuie sa veniti la sediu, e urgent. Si stii ca mie nu imi place sa glumesc! vocea lui serioasa imi raspuna puternic in urechi 

-Bine, ne facem bagajele si venim... spun putin trista ca trebuie sa parasim locul carea ne-a fost casa timp de un an

Urc scarile repede si merg in camera mea, unde toti ma asteptau cu sufletul la gura, de parca le voi spune daca Superman a murit dupa ce Sally i-a dat cu o tigaie de la Kaufland in cap pentru ca el a spus ca Slender e o prajina-caracatita-vorbitoare urata. 

-Faceti-va bagajele, Antonio a zis ca trebuie sa plecam, e important. spun cu vocea joasa

-Da, sa traiti! exclama ei, folosind salutul militaresc, care in momentul asta nu ma amuza sau inveseleste

Pleacă din camera mea, iar eu incep sa imi pun un cele trei trollere hainele mele cu numar infinit, care in mare parte sunt negre. Continui cu machiajele si accesoriile mele. Inchei cu bratarile si colierele mele.

Ma schimb intro bluza alba, mulata pe corp, niste pantaloni scurti, cizmele mele negre de piele, cu zorzoane aurite si vesnica mea geaca de piele. Cobor scarile cu cele trei valize. Defapt cobor scarile, Chase carandu-mi bagajele.

Urc simplu in masina fara a zice nimic. Nu am comentat cand Antonio s-a urcat la volan, nici cand cei cinci crai de la rasarit urlau ca niste maimute sarite de pe fix care s-au intoxicat cu Ariel pudra si Cocolino lichid. Nici cand era sa murim din cauza neatentiei sofeului. Am stat tacuta pe scaunul de piele pe care l-am rezervat la inceputul drumului.

Itr-o ora extrem de plictisitoare in care am facut ce am facut de la inceput, am stat tacuta, cu privirea atintita pe geamul fumuriu, udat de ploaie si aproape crapat de frigul din Londra. In Los Angeles mai este din cand in cand cald vara, dar in Londra este foarte ploios, iti aduce mai mult a toamna, dar nu, sunt sigura ca nu am incurcat lunile anului. 

Incet, ma dau jos din masina, cu inima stransa, dorul de Los Angeles cuprinzandu-ma total, dorul de locul unde am locuit un an, dorul de locul unde mi-am facut cativa prieteni, dorul de locul pe care l-am numit ptima oara acasa, dorulo de locul unde am copilarit, locul unde m-am nascut, dar si de locul pe care il urasc, locul in care parintii mei au murit, locul in care ma simt mai goala decat si-ar putea imagina un om, dorul de locul care ma face fericita, dar trista in acelasi timp. 

Imi ridic usor privirea, iar un micut zambet se investe pe cipul pana acum anost de pe fata mea, la vederea cladirii inalte vopsite in negru sters, cu o gradina mica, verde cu mii de tradafiri rosii si albi insirati, singura pata de culoare dintr-un tablou alb-negru. Nimeni nu a mai renovat locul asta de ani buni, un loc, dupa cum ar spune oamenii, locuit doar de fantome. 

Sunt scoasa din transa de Jason care ma trage dupa pana la intrare. Totusi, un gand ma roade pe interior, ce e asa de important? S-a depistat o invazie extraterestra? S-a descoeperit ca intr-o luna fac 17 ani? Sau trebuie sa antrenez, din nou, noii recruti? EU nu mai antrenez pe nimeni, nu se pricep nici sa dea un croseu! 

Intram usor in cladirea care pe dinauntru este dotata cu cea mai noua tehnologie, camere speciale de antrenament si pe putin o suta de dormitoare, dintre care doar zece sunt ale tuturor fetelor, iar camerele nu se impart. Sunt cam multi baieti in agentie, dar atat timp cat nu se dau la mine nu prea-mi pasa. 

Inspectez cu privirea incaperea, aceleasi chipuri concentrate in calculatoare, unele transpirate de la antrenament, unele uimite ca ne-am intors, iar altele, cele mai putine, fericita ca suntem din nou aici, pentru multi din agentie casa. Multi si-au pierdut parintii sau au fugit. Unii au alte motive. In concluzie, aici sunt mii de adolescenti cu tracuturi triste si negre.

Inaintam in incaperea in care predomina negrul si albastrul, incepand sa urcam cu pasi mici si usori scarile din lemn de salcam acoperite de un covor gri cu firele subtiri si aspre. Peretii etajului sunt gri, lipsiti de viata, care stau parca plictisiti langa usile din lemn masiv, care ascund camere colorate si vii, exact opusul holului care duce spre ele.

Ajung in fata usii fostei mele camere, in care voi locui din nou. Deschid încet usa, incretindu-mi nasul cand cateva particule de praf imi gadila narile. Privesc fascinata si uimita incaperea.

-Nimic nu este schimbat... murmur, scotand un chicot de la Antonio

Peretii sunt de aceeasi nuanta de albastru marin. Patul cu baldachin negru sta asezat langa geamul plin de praf ascuns dupa un pervaz colorat. Dulapul maro sta lipit de noptiera de aceeasi culoare. Cateva lucruri sunt aruncate prin camera inghitita de un strat gros de praf.

Le trantesc usa in nas si scot dintr-un sertar o carpa si incep sa curat tot. Iau matura ascunsa bine dupa dulap si curat podeaua. La final, despachetez usor hainele si ma arunc in patul moale, materialul negru, subtire, agatat deasupra patului incepand sa tremure usor, parca speriat de miscarile mele bruste. Apoi, ochii mi se inchid, totul e negru in fata mea, iar corpul meu se relaxeaza, fiind strabatut de un ultim fior rece, provocat de vantul rece ce intra pe geamul deschis usor.

▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪

Ma uit in jur. Totul e alb ca prima zapada din decembrie si linistit ca padurea iarna. O singura lumina alba ma lasa sa pot deosebi peretii varuti de podea, defapt nici asta nu pot face, lumina imi da doar o raza scurta de vedere, care nu prea imi este de folos.

Scartitul slab al unei sutimi atrage atentia. Privirea imi fuge usor spre locul de unde a venit zgomotul, insa pot vedea doar pacla neagra care inghite incaperea si care parca nu este satula, parca vrea sa ma manance si pe mine.

Pasii apasati se apropie tot mai mult de scaunul de care sunt legata. Dupa cum arata este un barbat, dar nu e trecut de prima tinerete, are maxim 20 de ani. Imediat ma simt inferioara aici, ceea ce nu îmi place. Iar asta e doar din cauza varstei...

Usor, usor ii pot distinge si celelalte trasaturi. Are parul roscat, dar nu acel roscat neon, unul simplu, pal si ochii caprui, seriosi.

-Nu sunt ceea ce par... asta e tot ve spune, apoi imaginea se blureaza, iar totul dispare

▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪▪

Ma trezesc in pat, transpirata, respirand sacadat ca dupa maraton. Privesc in jurul meu. Ce a vrut sa spuna?

"Nu sunt ceea ce par..."

Cuvintele lui rasuna zgomotos in mintea mea, lasand un ecou sa imi chinuie urechile. La cine s-a regerit? Cine era el? Ce trebuie sa inteleg prin asta?

O bataie zgomotoasa in usa ma trezeste din ganduri. Probabil trebuie sa cobor ca sa discut cu Antonio. Dintr-o data bataile se apresc si se aud, incep, pasi care se indeparteaza, la un momentat dat, acel sunet reluandu-se in mintea mea, ca un cantec.

Imi iau papucii si deschid usa. Cobor putin grabita scarile, chiar vreau sa stiu ce se vrea sa ne spuna Antonio, singur in care mai are incredere totala Chase din toata agentia. Este inalt, cu o piele alba ca a unui vampir, dar aspra ca a unui muncitor. E brunet cu ochii ciocolatii. Mereu e imbracat la costum

Ajung in fata birului lui, fiind al doilea care conduce chestia asta e logic sa aiba un birou. Numai bat, doar dau buzna inauntru si ma asez  pe scaun, langa ceilalti. In incapere isi face aparitia sin Antonio, apoi spune:

-...

•Va continua•

Hei....! Cum vreti sa va spun? Pun nota autorului acum, pentru ca aseara nu am avut timp. Apropo, am doua vesti! Pe care sa o spun prima? Pe.... aia apropiata.
1. Bun, deci, fara deci, de acum va începe actiunea si toate cele.
2. Iar a doua, stiu cum se va termina cartea!
Dar nu  a gânditi ca o voi termina repede. O sa va mai sacai notificarile cu capitole care se vor termina in suspans. Meh, sper ca va va plăcea sfarsitul, eu il ador, dar cum am mai spus, nu ma grăbesc cu el.