Agent AGS

Capitolul 22

Heather Povesteste

Simt cum ceva imi strapunge coastele. Inchind rapid ochii si ma las la pamant. Pot indura asta, insa cu cat arat ca pot indura, cu atat mai rau va fi. Cel mai bine e sa dispar, am cauzat deja prea mult rau. Singura mea dorinta, singurul lucru pe care vreau sa il schimb este totul. Daca voi mai trei, vreau sa am amnezie si sa pot uita tot trecutul, inafara de persoanele importante din el. Atat imi doresc. 

Niste maini se aseaza in jurul taliei mele, apoi un pat se aseaza usor sub mine. De aici mi se taie firul. Sper sa mi se indeplineasca dorinta. Si poate un bonus: Dylan sa fie arestat. 

Cade Povesteste

A trecut o saptamana de cand ea a intrat in spital. E in coma, iar starea ei devine din ce in ce mai buna, insa doctorii imi spun ca atunci cand se va trezi, va avea amnezie. Dylan a intrat in inchisoare pentru habar n-am cat timp, din cauza a nu stiu cate chestii pe care le-a facut. Toti, inafara de Karra  au plecat din oras. 

Ma uit la ea trist, apoi ma indrept spre usa sa merg la baie. Acum nu o voi mai parasi, niciodata. Ea a ajuns in starea asta din nou doar din cauza mea. Daca eu eram langa ea, nu mai plangea, nu mai avea incredere in Dylan, si poate daca avea un prieten nici nu mai intra in agentia aia pe care as darama-o. Din vina ei. Cel mai bine ar uita totul, eu o sa fiu langa ea si o sa ne reimprietenim si toate alea. Ce gand, zici ca sunt un copil. 

In cateva minute ma intorc in sala si o vad intinsa pe pat, cu ochii sai caprui inchisi. Ma priveste ciudat, iar eu doar ii zambesc. Ma indrept spre ea, insa se trage mai departe de mine. Pe usa intra si Karra care nu sta pe ganduri si o imbratiseaza pe prietena sa, care ii sopteste ceva ce nu ma chinui sa ascult. 

Heather Povesteste

Ii soptesc planul meu la ureche Karrei, a acceptat sa ma ajute. Poate ca era sa mor, poate am fost in coma, poate ca o sa par nebuna, insa tot vreau sa ii fac farsa asta. Cand eram in coma l-am vazut: plangea, vorbea cu mine, era distrus. Dar si eu am fost distrusa cand a plecat prima data. Si a doua. Si de fiecare data. Nu am amnezie, imi amintesc perfect tot ce s-a intamplat, dar mai bine ma prefac ca nu stiu. Intai sa se linisteasca totul. 

-Ce au facut Chase si restul? o intreb incet pe Karr 

-Au plecat inapoi in Los Angeles, din cate am inteles. Imi pare rau... sopteste ea inapoi 

Eu chicotesc. Stiam ca vor pleca, mi-au spus de mult ca au o misiune, dar se pare ca au ramas acolo. Oricine ar incerca sa scape de mine, nu am de ce sa ma plang. Pana si eu as incerca sa scap de mine daca as avea o dublura. Sunt insuportabila. 

•Peste 2 ani•   

Azi e ziua in care am hotarat sa ii spun lui Cade ca nu am amnezie. In toti anii astia, in loc sa se indeparteze de mine s-a apropiat. Ceilalti urangutani s-au mutat, fiecare fiind cu un an sau doi mai mari ca mine, inafara de Chase care e cu doar cateva luni mai mare. Karra sta in casa de langa mine, si, cu o mare minune, a renuntat la vopsitul parului. Imi place mult mai mult culoarea sa naturala, un roscat ca focul. 

Cobor scarile in viteza si il vad pe canapea, uitandu-se la football. Pasesc incet in spatele sau si ma uit la televizor. In toti anii astia am aflat o mare parte din adevar: cine este cu adevarat Dylan. Inca nu am aflat daca Lorelai este implicata sau nu, visul nu a fost clar, eu doar am presupus ca e ea, dar instinctele mele imi spun ca ea e, ratiunea ca poate fi oricine. 

Dylan... Dylan nu e fratele meu. Am descoperit ca a fost cautat de politie pentru tot felul de infractiuni de genul asta. Credeam ca imi seamana pentru ca in noaptea de dinainte imi injectase ceva in sange, ca un fel de experiment, ca cele facute de doctorul Ferbusson. Doamne, ce om. Ma simteam de parca as fi fost intr-unul din filmele alea cu profesori nebuni care isi experimenteaza serurile nebune pe fete nevinovata. Singura schimbare a fost ca eu am scapat, iar el nu. Nici nu-mi imaginez ce au crezut cei din spitalul ala. 

Ii pun mainile pe umeri, iar el tresare. Se intoarce spre mine si imi zambeste. Ascunde ceva, e clar. Nu e un zambet sincer, e fortat. Nu mi-a trebuit prea mult timp sa invat sa le diferentiez, atat timp cat si eu le practic, cu simpla diferenta ca eu reusesc sa le fac mai naturale la aratare. Il privesc in ochi cu o raceala tipica mie. Nu am mai folosit-o de atat de mult timp, insa mie mai bine asa, ma simt eu. Atunci cand eram fetita cuminte, calma nu ma simteam eu, pentru ca nu sunt asa, oricat as incerca. Poate reusesc sa ma domolesc, dar nu complet. Nu pot uita toti acei ani in cateva luni. 

-Ce s-a intamplat? ma intreaba el, crezand probabil ca nu mai am ciocolata 

-Ce s-a intamplat? S-a intamplat ca mi-ai ascuns tot trecutul, domnule! Crezi ca amuitat? Am stiut pana si cea mai mica frimitura din el, iar tu nu ai indraznit sa imi povestesti macar faptul ca am un frate, cat timp aveam "amnezie"! Ai vrut sa uit? Sa uit toate certile dintre noi? Ei bine, nu! Nu am uitat nimic! Si poate ca micul Chase impreuna cu prietenii mei au plecat, dar stii ce au facut? M-au sunat in fiecare noapte, tineau si tin la mine, asa cum tu nu poti tine. Nu te-a tinut inima sa imi povestesti ceva? Sau, vai, a mai intrat cineva in casa si te-a amenintat ca ma/te omoara daca imi povestesti un milimetru de trecut? Eu te iubeam... am vrut sa uit totul ca sa putem fi impreuna, fara sa apara habar n-am cine la usa si sa zica prostiile tipice. Sa putem fi fericiti, dar cand am vazut ca imi amintesc totul am tacut si m-am prefacut, dar nu mai rezist! Ma poti scoate din locul ala, dar nu poti scoate locul acela din mine. Au fost ani, Cade. Au fost multi ani si regret totul, dar cateva luni insirate nu ma vor ajuta sa uit asta, pentru ca nu pot. Imi e in sange. In locul ala am gasit prieteni adevarati, familie, speranta. Speranta? Da, ca voi fi mai puternica, ca voi avea putere sa lupt cu trecutul care ma vana si ma lovea cu sageti si gloante din amintirile cele mai dureroase. Credeam ca puteam riposta, si am facut-o. Pana a aparut cineva, si a repornit razboiul. Erau asa multe pe mine, am cedat. Ai aparut tu, ai plecat, a aprut altcineva, ai reaparut tu, am fost tradata, mintita, trimisa, alungata si jucata pe degete. Dar am indurat asta, pentru noi. Dar tu cat tii la noi? spun eu, terminand discursul meu, pe care nu credeam ca il pot spune, am reusit sa ma descarc 

-... 

•Va continua•     

Hey! Acesta este penultimul capitol, umatorul e ultimul, un epilog adorabilicios (poate, nu stiu, depinde) si multumirile, apoi o editare care o sa sacaie notificarile voastre, si gata. Termin cartea asta! Yeeey! Cam scurtuta, stiu, dar nu mai aveam idei, deci... gata. Mai am sa termin o carte noua, si dupa voi merge in cautarea ideilor noi pe taramul pandicornilor din desertul unicornilor de jeleu. Yeee! 

AVENTURA STRIGATI URAAA! 

Asa, sper ca v-a placut acest capitol.  Ne vedem data viitoare. Byeee!