Agent AGS

Capitolul 21

Heather Povesteste

Tresar deodata si imi ridic corpul. Ma uit in jur buimaca. Eram intr-un pat de o persoana intr-o camera simpla. Langa mine statea o fata scunda, cu parul in tente rosii-roz si cu niste ochii verzi. Probabil unul dintre craii de la rasarit m-a adus in campus. 

-Annabeth. spune fata, zambindu-mi 

-Heather. spun si eu, ca mai apoi sa ma trantesc in pat, cu gandul ca voi putea dormi 

Ea ma lasa in pace. Fosnetul patului imi da de inteles ca si ea a facut acelasi lucru. Totul se deruleaza ca un film prin fata ochilor, iar cuvintele din visul meu imi cantau prin minte, dansand in gandurile mele in speranta ca ma vor face sa innebunesc. Nu o voi face, cu toate ca ma doare. 

O lacrima imi curge pe obraj. Inima ma intepa de ce in ce mai tare, iar suspinele imi ieseau pe gura, afundandu-se in perna alba ce imi statea lipita de fata. Toate amintirile, toate lucrurile in care am crezut, tot trecutul pe care il uitasem se intoarcea asupra mea. Acum nu ma mai simteau ca un agent, ca o fata puternica. Am reusit sa o uit, sa dau de izbeliste acea parte a mea, dar cu ce scot, cu ce ma ajuta asta? Acum nu ma mai pot apara, nu imi mai pot controla sentimentele apasatoare, ce incet imi strivesc inima, ma seaca de puteri, imi omoara maintea. Nu mai pot tine lacrimile cand vad in fata ochilor mei amintirile cu desenele mele, stralucirea din ochii mei cand vorbeam despre masini. Ma simt vanata de amintiri. 

Usa este deschisa, iar prezenta unuia dintre crai ma face sa ma ridic. Acum ma bucur ca nu am machiaj pe fata. Ii vad fata alba ca varul, iar parul sau brunet se rostogolea peste ochii sai caprui. Arata ca un inger, un inger al razbunarii. Ma uit mai atenta la el: imi seamana. Imi seamana prea mult. Chiar e fratele meu. Visul incepe sa devina realitate. Totul incepe sa se lege, firele sa coasa pe panza decupata peticele lipsa, alcatuind o poveste. Acum inteleg totul, absolut totul. Nu mai exista niciun mister in mintea mea. Nici unul. Defapt, exista o singura intrebare: voi mai supravietuii dupa toate astea? 

-Ce este? il intreb fara pic de sentiment, robotic 

-Am vrut sa vad ce face, surioara mea. spune el, crede ca nu stiu, se inseala, stiu mai multe decat ar fi trebuit, dar imi place asa, cu cat stii mai multe cu atat atacul va fi mai bun 

-Foarte bine. Fratiorul meu ce face? il intreb

Fata lui mirata imi da de inteles ca l-am prins in cusca cu lei. Nu se astepta sa stiu. Ei bine, cateodata visele sunt singurele care trebuie urmate. Eu nu sunt genul care sa le creada in totalitate, insa unele indicii din ele te pot ajuta, unele detalii sunt reale si trebuie citite cu atentie, ca o hieroglifa, o data ce o gasesti trebuie sa o si descifrezi. Visele sunt exact la fel: odata primite trebuie intelese, sau lasate sa te intelega. 

Ii zimbesc inocent si ma apropii de el. Privirea arata speriata, exact cum am nevoie. Imi trebuie doar ceva, orice. Inca o samanta de adevar care sa il tulbure mai mult decat e deja. O intrebare, o afirmatie, orice. Oricat de dureros va fi pentru el, o voi face. El nu s-a gandit la mine cand m-a atacat asa, fara sa spuna nimic. A asteptat momentul. Insa atunci cand sapi groapa altuia cazi singur in ea. Eu nu am nevoie de cineva care sa imi sape groapa, daca voi avea nevoie mi-o voi sapa eu. 

-De ce ai plecat? De ce ma acuzi pe mine? Tu nu erai atras de lucrurile ilegale? Inca imi amintesc fata ta cand vedeai o masina tunata. Inca stiu ce scria pe lista ta de Craciun: aceleasi lucruri ca mine. Nu e numai vina mea, e si a ta. Si daca stau sa ma gandesc, nici Chase nu era noemal. Si el era atras de lucrurile astea, si el a fost prins in anturajul asta intunecat. Prin urmare, cine e adevaratul vinovat? Eu, tu sau el? ii spun eu serioasa, uitandu-ma in ochii lui, zambind, insa in acelasi mod in care mi-a zambind Lorelai in vis

El doar tace si se uita cu ura la mine. Isi ridica mana si incearca sa ma loveasca, insa nu reuseste sa o faca, deoarece ii prind mana in doua secunde. Il imping fara mila spre usa. O deschid, avand grija sa ii lovesc picioarele. Nasul nu a fost disponibil, poate data viitoare. Il imping afara fara sa ma uit in ochii lui, insa stiu ca nu voi scapa asa de usor de el. Stiu ca azi va reveni, si va avea grija sa nu ma lase in viata. Dar poate ca se inseala, poate ca nu sunt asa de greu de distrus, cu toate ca nu mai sunt puternica. Ce tot spun? Sunt mult mai puternica decat inainte, doar ca nu vreau sa vad asta. 

-Nu se va termina aici! maraie el, apoi pleaca 

•La pranz•   

Cobor scarile salii de antrenament. Totul a descurs bine astazi. Se pare ca am nimerit in grupa lui Cade, care nu inceteaza sa ma sacaie si sa ma puna sa ma lupt cu "cei mai puternici" de aici. Frate, omul asta nu pricepe ca eu sunt cea mai buna? a, da, nu mai poate pricepe, odata m-am enervat asa tare pe el ca l-am lovit cu o carte in cap. O carte cu peste cinci sute de pagini si coperti destul de tari, de carton. 

Dintr-o data ma simt inconjurata, si, ca sa vezi, zece politisti formau un cerc in jurul meu. Ma uit mai atenta si il vad pe Dylan in centrul lor, spunandu-le ce trebuie sa faca. Zambesc si ma indrept spre cel mai tanar. Era cu un  an mai mare decat mine. Se uita atent la mine, insa nu si-a dat seama cand i-am luat arma din mana. I-am aruncat-o lui Dylan si i-am facut semn sa vina aici. 

-Daca vrei sa o faci, fa-o tu, nu iti pune marionetele sa faca toata treaba murdara. spun eu, insa cand vreau sa continui apare Cade 

-De ce o faci? intreaba el gafaind, obosit de atata alergatura 

-Am motivele mele personale, plus ca este inca in cealalta parte. Nu se poate schimba. Odata un monstru, mereu un monstru. spune Dylan uitandu-se cu scarba la mine 

-S-a schimabt. spune la randul sau blondul, eu chiar nu am niciun cuvant aici... 

-Nu, Cade. Are dreptate, nu m-am schimbat. Nu o voi putea face. Acum imi dau seama de tot... printre care si faptul ca am venit aici pentru ca in momentul cand ma voi intoarce sa fiu un agent mai bun. Tu te poti schimba, tu esti un suflet bun. Eu il am patat de trecut. Poate voi reusi sa ma schimb pentru cel pe care il iubec, cel care pana acum nu s-a aratat. spun eu mintind. Uita-ma. imi termin discursul emotionant

Simt cum ceva imi strapunge coastele. Inchind rapid ochii si ma las la pamant. Pot indura asta, insa cu cat arat ca pot indura, cu atat mai rau va fi. Cel mai bine e sa dispar, am cauzat deja prea mult rau. Singura mea dorinta, singurul lucru pe care vreau sa il schimb este... 

•Va continua•  

Nup, acesta nu este ultimul capitol. Mai urmeaza maxim doua si voi incheia povestea, apoi voi mai face ceva (secret) si o voi edita. Sper ca va placut acest capitol. Nu prea am ce sa spun, m-am plictisit si n-am chef de vorba. 

Byee! Kisses! 

P.S. nu voi detalia scenele gen ca ultima, pentru ca motive strict personale