Agent AGS

Capitolul 11

Heather Povesteste

-Nu mi-a parut si nici nu imi pare rau de acest lucru. Si nici de asta. apoi scoate un pistol din buzunar, deja ma plictiseste mosu' asta, e mai ceva ca profu' de fizica 

-Bla, bla, bla, numai asta stii sa spui bosorogule?! il intreb pe barbaturl din fata mea, cu parul putin carunt si tenelul crestat de cateva riduri subtiri, dar prezente 

-Eu am o arma! ma ameninta 

-Iar eu o plictiseala mortala! spun si ma trantesc pe canapea nepasatoare, daca ma omora nu am ce sa pierd si nici pe cine, asa ca nu trebuie sa imi bat capul cu asta, nu am nimic de castigat daca raman aici, poate doar singuratatea si tristetea

Isi indreapta arma spre mine si apasa pe trgaci. In urmatorul moment, scot si eu o arma de sub canapea si trag, glonturile lovindu-se reciproc. Defapt, am pentru cine sa lupt, dar acum nu stiu cine este sau unde sa il caut, dar stiu ca acolo, undeva, candva, cineva ma va iubi... sau poate eu vreau sa se intample asta...

Se uita la mine cu ochi mari. Toți fac asta. Si asta imi dovedeste ceea ce stiu de mult timp: nu au incredere in mine. Oftez si ma las pe spate. Poate ca am gresit, poate ca nimeni nu ma iubeste sau are incredere in mine. Poate chiar sunt un esec, o greseala, un nimic. 

Ma ridic usor si ma indrept spre camera mea. Zidul pe care l-am construit ani la rand s-a daramat dintr-o data, si nu stiu de ce. Ma simt slaba, goala pe interioar, simt ca am nevoie de cineva caruia sa ii pese de mine si sa aiba incredere in mine, insa acel cineva oare exista, sau doar imi inchipui asta? Sunt asa o fraiera... sunt un nimic, ma simt ca si cum as fi un nimic, am nevoie de el, insa el a renuntat la mine si m-a tradat, cuma facut Antonio cu Chase, doar ca pe mine m-a durut mai tare cand Cade a plecat si m-a lasat sa lupt singura. El a uitat de mine, eu inca sper ca se va mai intoarce. Chiar ca sunt o fraiera!

Iau o perna si imi dau cu ea in cap de cateva mii, milioane, bilioane de ori in cap. Poate ca mai bine nu faceam nimic si ramaneam o adolescenta cat de cat normala cu o viata cat de cat normala, dar nu am putut, din cauza lor, a tuturor! De fiecare data cand faceam ceva, ei ma criticau! Daca plageam eram slaba, daca nu plangeam eram insensibila si nu tineam la acea persoana, daca nu imparteam eram egoista, daca nu zambeam eram depresiva, daca eram eu toata lumea ma barfea, critica si jignea, iar tote acele lucruri s-au adunat si au creeat ce sunt acum: un nimeni, mai bine as sari de pe un acoperis decat sa raman, daca as ramane sau nu, cui i-ar pasa? Nimanui... 

Ma ridic din pat si merg spre birou. Privesc anosta ecranul telefonului si rasfoiesc contactele salvate, niciun prieten adevarat si nici macar o persoana care tine cu adevarat la mine si desigu, nimeni care are incredere in mine. Pentru cine sa ma lupt ca sa reusesc sa ies de aici? Oricum numai am scapare, oricum nu voi putea iesi din lumea asta, eu am semnat un contract pe care nuil voi putea distruge, eu am ales sa intru aici, eu voi iesi, dar nu am cum, nu exista nicio usa care sa ma duca afara, nicaieri. Sunt captiva aici, pentru totdeanua... cred. 

Ma indrept spre usa cu pasi de pisica, nu vreau sa ma auda nimeni, absolut nimeni, vreau sa fac asta si nimeni nu ma va opri. Deschid usa incet si trec pe scari, nimeni nu m-a vazut. Urc cateva treptesi ma las usor jos. Toata viata mea a devenit trista dintr-o data. Nu mai vreau! Vreau sa scap de toate astea! Vreau sa fiu macar o zi normala, sa stiu cum e sa nu stai in alerta toata ziua, dar nu e posibil si urasc asta. Urasc tot ce tine de agentie, vreau sa scap, dar nu am cum, sunt legate de agentie, nu o pot uita si ori cat as incerca sa uit, trecutul ma inghite si ma obliga sa imi amintesc. 

Urc scarile pana pe acoperis, vreau sa privesc rasaritul. Iubesc amestecul de culori de pe cer si cum Soarele se ridica biruitor pe cer, alungand noaptea intunecata. Pentru mine, rasaritul are un alt sens in afara de frumusete, arata ca poti invinge noaptea, intunericul daca vrei. Eu vreau sa o fac, sa scap de asta, dar de fiecare data cand incerc apare ceva sau cineva care ma impiedica.

Ma las pe spate pe acoperis si privesc pierduta totul. Copiii care se trezesc mai devreme pentru excursii, adolescentii care sufera de "prima iubire" cum se plimba pe strazi impreuna cu persoana "perfecta" pentru ei, pasarile care incep sa facă vocalize ca peste cateva ore sa poata canta serenade. Toata lumea e mai vesela decat mine, chiar daca traieste mai rau. Eu de ce nu pot fi asa? Universul ma uraste atat de mult pentru ca am facut in trecut o alegere proasta? Daca te intereseaza, Universule, acum imi pare rau si vreau sa schimb asta!

Insa nu mai am cum. Nu mai am timp. As putea fugi, dar liceul. Cateodata sunt asa o tocilara, dar asta sunt eu! O fiinta care a rezultat prin combinarea a mai multor caractere! Poate de asta nu am prieteni, pentru ca sunt o ciudata cu un trecut negru si cu un caracter schimbator, dar cine are nevoie de prieteni? Oricum ei sun trecatori... Ce tot spun?! Eu am nevoie de un umar pe care pot plange, pacat ca acel umar nu exista pentru mine.

Ma apropii de marginea acoperisului si imi las picioarele sa cada fara vlaga pe langa el. Privesc in jos. Pamant plin de stropi de apa ramasi de la ploaia care s-a apropit abia acum un sfert de ora.

-Heather, nu! aud un strigat, iar eu ma intorc mecanic

Ma privea speriat. Nu imi vine sa cred ca este aici! Cum m-a gasit? Cum... Cum poate fi el? In fata mea chiar este el. In fata mea chair este...

•Va continua•

Eu! BOOM! Capitol nou! Sper sa va placa! Nu stiu cate capitole va avea aceasta carte, ori 50 ori 30. Insa stiu deja finalul. Cine credeti ca este acolo si ce credeti ca se va intampla? Poate aveti dreptate. Si cu ce credeti ca se va intampla, o sa țin cont de parerile voastre! Bine, nu mai pot sa stau, trebuie sa învăț! As fi vrut sa mai vorbim dar nu am timp.

Bye!