demons

15 - || i a r n a a d u c e a m i n t i r i ||

Toti cinci ne jucam cu niste jucarii de plus de ale Bellei in sufragerie. Era aproape seara si trebuia sa ne relaxam cumva. Eu aveam ursuletul primit de la draga mea pitica. Ea avea acelasi ursulet, dar negru. Alice avea un iepuras micut si alb cu ochii roz spre rosu. Reila se juca cu un unicorn gri cu coama si coada in curcubeu si ochi mov si Zack se juca cu figurina din plus chiar reusita a lui Sebastian.
-Eu zic sa mergem catre Unicornia! a zis Bella.
-Dar suntem ursuleti de plus! am spus eu.
-Hmmm... Asa e. Domnule Z, credeti ca se poate face ceva in privinta asta?
-Da Z, a continuat Alice.
-Nu cred ursulica B si iepuroaica A, zise cu parere de rau Zack. Si din cate vad, ursuletul T imi da dreptate. Dar unicornul R ne poate ajuta.
-Cred... incepu Reila, dar fusese intrerupta de tipatul brutal a lui Ryan care statea intr-un colt al sufrageriei.
-... Puteti sa incetati cu jocurile astea prostesti?!
Toti ne-am oprit si ne-am uitat la Ryan care tasni de pe jos si fierbea de furie. Avea fata rosie, la fel ca si ochii si flacarile care aparura in jurul palmelor lui. Se enervase asa de tare incat se transformase in demon. Strangea nervos din colti, parca chinuindu-se sa nu omoare.
-Idiotilor! tipa din nou, fortandu-se sa nu planga.
Isi acoperi gura cu o mana si isi stranse ochii. Nu vroia sa ne arate lacrimile. Asa ca disparu. Fusese asa in ultimele trei zile.
De cand a venit Zack, a trebuit sa renuntam la canapea si la masuta de lemn. Am cumparat in schimb doua paturi si doua dulapuri pentru cu Alice si Zack sa nu fie nevoiti sa stea inghesuiti pe canapea, ceea ce nu era tocmai indicat. Asa ca locuiam toti impreuna. Aproape toti. Nici atunci nici inainte nu locuiam cu Ryan. El nu parea sa doarma niciodata. Mereu cand disparea se intorcea dimineata schimbat si proaspat machiat. Dar ramanea la fel de sumbru. Si nu intelegeam unde putea merge. Iar acum ca patura pufoasa de zapada se topea usor-usor, Ryan devenea din ce in ce mai vulnerabil. De multe ori plangea si se enerva asa. Macar daca mi-ar fi spus, l-as fi ajutat. L-as fi tinut in brate si l-as fi linistit. Asa faceam cu toti cand aveau o problema. Si asa faceau toti cu mine cand ma deranja ceva.
-Le duc eu in camera, Bella-chan, zise Reila.
-Multumesc.
Reila se ridica de pe patul lui Zack, unde stateam noi, si netezindu-si rochia visinie cu butoni si papion alb, incepu sa stranga plusurile. Mai nou reusise sa scape de apelativul denka. Pe mine si Bella ne deranja si de aceea am decis sa ne spuna Bella-chan si Tomi-senpai. Si acum, purta aceiasi rochie, dar total in contrast cu cea care cu care aparu in prima zi. De atunci purta doar rochii inchise la culoare, dar niciodata nu si-a luat una neagra. Incercase toate tonurile, dar nu si negru. Uneori ma intrebam de ce. Sau daca nu ii e frig.
-Nu trebuie sa te ingrijorezi, Tomi-senpai, imi zise Reila care statea in fata usii de la camera Bellei. Noi cei care ii servim pe Lorzi avem magnifica putere da nu simti nimic. Asa putem sa ne aparam stapanii si sa trecem prin toate chinurile pe care idiotii de pamanteni sau demoni din Consiliu ne fac sa trecem prin. Huh. Ei nu stiu ca e legea lui Satan si nu au cum sa o schimbe. Se chinuie sa ne faca sa gemem de durere... Dar nu vor reusi. Niciodata.
Reila incepu sa surada usor, dar malefic. Nu era deloc unul din surasele ei linistite si calde. Acum era unul rece si dur care te inspaimanta. Intra in camera, lasandu-ne pe mine, Bella, Alice si Zack de-a dreptul speriati si mirati.
-Hai sa ne jucam altceva, zise Bella vesela. Ce?
O muzica se auzea de... De sub noi. Nu se putea asa ceva. Apartamentul ala era parasit! Daca cel ce locuia in el se intorsese? Era sansa mea sa stiu cine era. Deodata, muzica se opri. Eram mai mult ca determinat sa cobor. Dar Reila mi-o lua inainte, nervoasa ca cineva imi disturba linistea. Trecu grabita pe langa Ryan care vru sa deschida usa de la apartament, fiind urmata de mine.
-Cum de nu mi-am dat seama de dinainte? zise ea, stand in fata usii negre.
Atinse clanta cand cazu ca moarta in genunchi. Se sprijinea cu mainile de usa, incercand sa suporte... Durere. Dar cum era posibil?
-Reila! am zis eu de-a dreptul terifiat si alergand spre ea.
M-am asezat speriat in genunchi. Reila tusi de cateva ori, de parca se sugruma. Am scuturat-o si chemat-o de mai multe ori, dar nu a reactionat. La un moment dat si-a prins mainile de gat, lasand sa cada din gura ei firisoare de sange. Isi inchise ochi si strangand din dinti imi zise cu greu:
-H-H-Haruno!
Mai tusi odata, lasand o balta mare de sange sa ii iasa din gura, apoi se linisti. Se intoarse, asezandu-se in fund si sprijinidu-se cu spatele de usa. Gafaia greoi si isi rotea ochii ei ciudati de jur imprejur, parca cautand ceva cu disperare. Isi lasa mainile acoperite de aceleasi manusi albe si scurte sa cada in balta mare de sange pe care tocmai o facuse.
-Esti bine? i-am zis eu asezandu-ma pe vine in fata ei, desi pusesem o intrebare retorica.
-Saracele mele manusi... O sa trebuiasca sa mi le schimb, zise ea ridicandu-si palmele in fata ochilor, de parca nici nu ma auzi.
-Lasa manusile acum! i-am spus eu nervos, dandu-i mainile la o parte ca sa ii pot vedea fata. Te-am intrebat si te intreb din nou. Esti bine?
-Da... Dar am vazut. Am vazut-o pe Haruno.
-Cine e Haruno?
-Acum imi aduc aminte. E sora mea. Ea e blonda cu breton, in comparatie cu mine, dar are parul la fel de lung ca si al meu si drept. Si imi pot da seama foarte usor de asta. Pentru ca seamana cu mine. Si are aceiasi ochi. Si aceiasi rochie. Locuia aici cu A...
Nu reusi sa termine pentru ca Ryan aparu de nicaieri intre mine si Reila, o lua de gat si o ridica pana la nivelul capului lui. Asta intr-o fractiune de secunda, incat nici nu am realizat.
-Tu esti proasta?! tipa nervos Ryan.
-Ryan, da-mi drumul, zise putin ragusita Reila.
-Ryan, las-o jos! m-am rastit la el, tasnind de pe jos.
-Tu realizezi ce era sa faci? ii spuse Ryan, de parca nu ne-ar fi auzit pe niciunul din noi.
-Ryan, incep sa nu mai pot sa respir, continua Reila cu lacrimi in ochi.
-Pot chiar sa te omor. Stii bine ca am dreptul asta!
-Iarta-ma...
Reila isi prinse palmele mici de mana lui Ryan, incercand sa se desprinda din stransoarea satenului care devenea din ce in ce mai puternica. L-am luat pe Ryan de umar si l-am tras cu toata forta. Ii dadu drumul lui Reila, ca in secunda urmatoare sa imi dea un pumn de toata frumusetea in fata. Am scancit si mi-am dus degetul sub nari, realizand cat de mult sange iesea din ele.
-Tu sa taci! imi striga nervos.
Avea din nou fata si ochii rosii. Era mai nervos ca dimineata, si asta se vedea dupa cat de mari erau flacarile din palmele lui
-Ce e cu tine Ryan?! Ce mama naibii te-a apucat?! Reila, du-te sus!
Fetita imi asculta ordinul si se facu disparuta.
-Ce crezi ca faci?
-Nu nu nu! Te-am lovit? Ce am facut?... zise el de-a dreptul ingrijorat, revenindu-si la normal.
-Da, desteptule! De la furie ai pierderi de memorie?
-Iarta-ma! imi zise printre lacrimi si sughituri.
Alerga pana la mine si ma lua in brate. Ma strangea si imi spunea intruna "iarta-ma". Isi ridica privirea de la pieptul meu si si-o fixa spre nasul meu. Il curata de sange si apoi il pupa scurt.
-O sa treaca, promit.
-Stiu. Dar ce s-a intamplat cu tine? De ce reactionezi asa?
-O sa iti spun cand o sa trebuiasca sa afli. Dar acum sa lasam asta. Poti sa ma astepti o secunda?
-Daca te duci sus, lasa-ma sa iti sterg obrajii. Ti s-a scurs tot machiajul.
-Multumesc...
L-am curatat si l-am asteptat. Aparu in doua minute imbracat cu un hanorac gros, cu chitara si jacheta mea la mana. Isi baga pachetul de tigari in buzunarul din spate al blugilor lui. Ma lua de mana si ma trase dupa el pana in parcul din spatele blocului. M-am imbracat cu jacheta pe care mi-a adus-o si ne-am asezat pe banca rece sub copacul sub care mi-a aratat prima oara cat de tare ma putea speria. Puse chitara langa el si isi imbratisa genunchii la piept. Am tras aer in piept si apropiindu-ma de el, l-am intrebat:
-Ce e cu tine si Reila?
-Chair vrei sa stii? Chiar daca nu o sa iti pot spune tot?
-Da.
-Reila a simtit pentru prima oara durere. Chiar si pentru un Gardian, trecutul e dureros. Asta e singurul lucru de care nu poate nimeni scapa. Nici chiar eu. De asta sunt asa vulnerabil. Avand in vedere ca mergem sa omoram Consiliul, o sa dau ochii cu trecutul meu. Pe care il vreau inapoi... Dar mi-e frica sa nu esuez.
-E bine. Esti un demon chiar priceput. Sa stii. Si lasand faptul ca ma terorizezi in fiecare noapte si in ultima vreme te enervezi cam des, uneori dai dovada ca esti un prieten chiar bun.
-Serios? Sunt idiot. Si imi pare rau ca te-am lovit.
-Nu-i nimic. O sa fie bine. Dar acum trebuie sa ne axam pe prezent. Din cate vezi, afara nu mai e asa frig, deci se prea poate ca si Consiliul sa se puna in miscare cat de curand.
-Asa e. Dar pe moment, vreau sa uit de Consiliu. As fi nesimtit daca te-as ruga sa imi canti?
-Nu! E bine. Ce vrei sa iti cant? l-am intrebat eu asezandu-mi chitara pe picior.
-In Your Shadow de la Tokio Hotel. Cineva din trecutul meu obisnuia sa mi-o cante si e piesa mea preferata, imi zise Ryan cu un zambet melancolic pe fata. Era una din putinele dati in care nu zambea rautacios sau sarcastic. Asa ca m-am decis sa ii fac pe plac, sa il scot din tristetea pe care trecutul i-o provocase. Mi-am asezat mainile pe corzi si am tras aer in piept. Era destul de greu sa o cant la chitara, asta pentru ca era o melodie care in mare parte se canta la pian. Dar am zis sa incerc. Stiam notele si versurile foarte bine, avand in vedere ca si eu o ascultam destul des.
-"I hate my life/ I can't sit here for one more single day, I've/ Been here waiting for/ Something to live and die for/ Let's run and hide/ Out of touch, out time/ Just get lost without a sign/ As long as you stay by my side/ In your shadow I can shine/ Shine..."
As fi vrut sa ma opresc, dar Ryan continua sa cante, ca si cum ar ti trebuit. Asa am continuat si eu sa las sunetul provocat de corzile chitarii sa ii acompanieze vocea frumoasa.
-"You see my soul/ I'm a nightmare/ Out of control, I'm crashing/ Into the dark, into the blue/ Into the world of our cocoon/ You're the sun and I'm the moon/ In your shadow I can shine..."
Se opri ca sa isi stearga lacrimile de pe obraji. Mi-am rezemat chiatara de marginea bancii si l-am luat in brate.
-Te rog nu mai plange.
-Nu pot...
-Incearca. Daca plangi, nu te ajuta cu nimic.
-Ma face sa ma calmez. E ceva ce fac deja foarte des. Doar lasa-ma putin si o sa imi revin.
-Bine. Dupa asta mergem sus. Avem treaba pentru poimaine.
-Ce e poimaine? Adica tot ce stiu e ca maine e ziua ta.
-Cine ti-a zis?
-Bella...
-Pai, poimaine e ceva si mai important. Ziua lui Bella!
-Serios?
-Da!
Era adevarat. Eu si cu Bella aveam doar un minut diferenta. Eu m-am nascut la 23;59 iar Bella la miezul noptii. Deci era o diferenta foarte mica intre noi.
-Asta cam incurca... Adicaaa! Nimic nimic! zise Ryan ridicandu-se din bratele mele si dand speriat din maini.
Mi-am ridicat o sprancea putin confuz, dar i-am dat pace. Oricum nu mai trebuia sa insist.
-Lasand asta deoparte, multumesc ca ai cantat pentru mine. Ai o voce chiar frumoasa. Era ceva ce faceam si cu acea persoana speciala. Iar apoi... se opri pentru cateva secunde, parca speriat de ce urma sa spuna. Era ceva ce nu o sa-ti placa, deci o sa o las asa.
-Nu mor, sa stii. Pana cand mergem sa ne luptam cu Consiliul, poti face ce vrei. Serios, i-am zis eu cu un zambet sincer pe fata.
Ryan parea putin mirat, dar imi zambi inapoi si inainte sa imi dau seama, imi lua capul intre maini si ma saruta pe obraz. Isi ascunse rusinat fata intre palme. Era asa de ciudat. Intr-un mod special. Pe moment nu imi pasa. Doar il lasam sa faca ce vroia, pana cand aveam sa ne luptam cu Consiliul. Asa m-au rugat Bella si Alice. Dar nu faceam asta neaprat pentru ca mi-au zis ele. Ci pentru ca il simteam ca pe un frate mai mare. Si fratii se ajuta intre ei. I-am ciufulit parul vesel, in incercarea de a-l face sa isi scoata fata din palme. I-am zambit, am luat chitara de pe marginea bancii, iar el m-a luat din nou de mana si m-a condus pana sus, pentru ca era deja intuneric. Doar lampioanele din parc, luna si stelele ne luminau drumul. Se facuse si putin mai frig, asa ca trebuia sa ajungem acasa. Pe drum ma gandeam ca eu chiar am reusit ca pentru cateva momente sa il fac... sa zambeasca.