demons

03 - || z i u a l i b e r a ||

Era aproape ora pranzului. Chiar inainte sa plece, l-am imbratisat strans pe tata pret de cateva minute, plangand. Am inchis usa si mi-am sters lacrimile de pe obraji. Mi-am schimbat infatisarea cum ma invatase tata. Eram inapoi baiatul blond cu ochi albastri. Asta pentru ca Bella nu trebuia sa stie ce eram. Ar fi pus-o in pericol. Trebuia sa o indepartez de mine. Avea sa imi fie foarte greu, pentru ca o iubeam. Dar trebuia sa o stiu in siguranta. Era mai bine...
Scoala se inchisese pentru toata saptamana pentru ca ploaia de ieri inunda subsolul si trebuia reconstruit. M-am asezat pe canapea ca sa ma uit la un anime, in liniste, ca sa nu imi trezesc printesa. Am dat drumul la televizor cand am auzit o usa deschizandu-se. Bella iesi din camera iar eu am rosit tot. Era intr-un tricou de al meu cu Batman si boxeri negri. Avea parul ciufulit si era inca adormita. Casca ca o pisicuta si se intinse usor. Era adorabila. Iar in acelasi timp, puteam sa ii vad corpul delicat si talia subtire. Se freca putin la ochi si cand imi vazu capul rosu, alerga rusinata inapoi in camera. Isi scoase incet capul si imi spuse:
-Iarta-ma... Merg sa ma imbrac.
Mi-am trantit capul in perna. Nu imi venea sa cred! Incercam sa imi scot imaginea ei din cap. Dar nu puteam. Iesise asa de inocenta pe usa, incat nu mi-am putut lua ochii de la ea. Era frumoasa. M-am trezit imaginandu-mi ca o tineam strans in brate si o incalzeam.
Cand iesi, arata la fel; ca un pisoias. Isi luase niste pantaloni scurti albi si cizmulite de casa pufoase.
-Neata, Tom...
-Neata, Bella. Te simti mai bine?
-Mult mai bine.
Cu pasi inceti si putin leganati, se aseza pe canapea langa mine. Isi lasa capul pe spate si ofta lung. Tusi de doua ori si apoi isi intoarse privirea inspre mine.
-Multumesc...
Se apropie incet de mine si isi puse usor capul pe umarul meu.
-De ce faci atatea pentru mine? Adica ma tii in casa ta cat timp mama e plecata. Ma ajuti cu orice.
-Sunt doar dragut, am mintit eu.
-Nu te cred...
Se ridica si merse in bucatarie. Se intoarse dupa cateva minute cu doua cani de ceai de fructe de padure. Se aseza langa mine si isi puse din nou capul pe umarul meu. Nu m-a lasat sa spun nimic, zicandu-mi calma ca era modul ei de a imi multumi. Ne-am uitat impreuna la Ouran High School, razand fara incetare. Pe mine ma durea burta iar Bella aproape ca se ineca cu ceaiul. Era cel mai amuzant anime inventat vreodata.
Dar, cand se termina, veselia se opri odata cu el. Bella incepu sa planga. Murmura incet printre lacrimi:
-Onii-chan...
Se ridica incet, puse cana goala pe masuta din fata canapelei din sufragerie si se inchise in camera de oaspeti.
Ce era cu ea? Nu suportam sa o vad asa. Pur si simplu mi se rupea inima. Am lasat cana langa a ei si m-am ridicat. Am batut incet la usa si am incercat sa o chem afara.
-Bella...
-Lasa-ma!
-Vreau sa te ajut.
-Cu ce ma mai poti ajuta? Cu nimic! Te rog, lasa-ma...
-Daca vrei sa vorbesti despre asta, te poti baza pe mine.
Nu am vrut sa mai stau pe capul ei. Dar tocmai cand sa plec, cineva ma prinse usor de mana.
-Pot atunci sa vorbesc cu tine?
-Sigur...
Ne-am asezat pe canapea si Bella se arunca in bratele mele si se apuca din nou sa planga.
-Onii-chan... E fratele meu.
Imi adusesem aminte. Bella avuse un frate mai mare cu 4 ani decat ea, Louis. Dar murise anul trecut intr-un accident cu masina in drum spre casa.
-Eu si cu fratele meu petreceam mult timp impreuna. In special uitandu-ne la anime. Ii placeau asa de mult incat, voia sa ii spun Onii-chan. Iar asta era preferatul lui. Si mi-a adus aminte de el...
-Nu mai plange. Eu sunt aici pentru tine. Eu o sa fiu Onii-chan...
I-am luat fata intre palme si i-am sters obrajii uzi. Imi arunca un zambet si imi lua mainile intre ale ei. Parea atat de linistita. Se uita la mine cu cei mai frumosi ochi. La naiba, ma omora! Rusinat mi-am intors capul iar Bella ma imbratisa de dupa gat.
-Ce vrei de mancare? am intrebat-o eu.
-Orice. Dar ai putea comanda ramen?
-Bine.
Am ridicat-o pe Bella de pe mine si m-am dus sa fac comanda. Cand m-am intors, am vazut-o pe Bella cu chitara mea la mana. O ascunsesem dupa perdea, ca nu cumva cineva sa o vada, dar ea o gasi imediat.
-Tu... Canti la chitara?
-Nu! Adica, da. Dar nu mai spune la nimeni.
-De ce? Mi se pare foarte frumos. Imi canti ceva? Te rog.
Cum as fi putut sa imi refuz printesa? Am luat chitara, m-am asezat pe masuta in fata ei si am inceput sa ii cant.
"I'll find the places where you hide/ I'll be the saviour from your life/ Your the only thing left that I like/ Yeah, I would kill for you, that's right/ If that's what you wanted/ If that's what you wanted..."
-Canti frumos. De ce nu mi-ai spus pana acum? As fi vrut sa te ascult mai des. Ma linisteste vocea ta.
-Am crezut ca o sa razi.
-Ai crezut prost, imi zise ea si imi ciufuli parul.
Se auzi soneria. M-am dus si am deschis-o. Am adus comanda de mancare si am mancat uitandu-ne la televizor. Ne-am prostit pana seara ca doi copii mici. Pe la 10, Bella adormi in bratele mele. Am ridcat-o usor si am dus-o in camera ei. Am invelit-o cu grija ca sa nu ii fie frig si i-am aranjat perna mai bine. I-am dat parul dupa ureche, m-am aplecat si am pupat-o dulce pe obraz.
-Noapte buna, printesa mea...