demons

25 - || c a m p d e l u p t a ||

Mi-am intors capul, privindu-i Ryan si Alice ce-mi zambeau mandri, dar nu puteam da de Ace si Zack - unde erau, unde disparusera acum? Am decis sa mergem la etaj, in ciuda exorcistilor ce ne asteaptau, cu speranta ca vom da de ei acolo si spre mirarea mea, chiar am facut-o, dar nu mai era nici un pericol care sa ne pandeasca. Reila si Haruno erau si ele acolo, privind trupurile moarte si erodate de o materie negricioasa ale celor doi exorcisti; ce se intamplase in lipsa mea, ce reusisera sa faca cat timp am fost inconstient? M-am lasat in genunchi, vrand cu inversunare sa ating acea substanta ce se uscase pe pielea lor, chiar daca ceva imi spunea ca nu era cel mai intelept lucru de facut. Solzi negri le acopereau chipurile, solzi duri le ascundeau mai mult de jumatate din chipurile lor pe care se imprimase ca o cerneala groaza prin care trecusera, pe care o vazusera, pe care o simtira pana in strafungul inimii. Am inghitit in sec, aruncandu-le o privire ingrozita celor ce ma priveau descoperind lucruri noi; nu pareau deranjati de ceea ce se derula in fata ochilor lor, nu pareau sa vada ceva nou, stiau deja mult mai bine decat mine. Nu-mi explicasera niciodata, nu-mi spusesera la ce ar trebui sa ma astept, doar ma lasau sa descopar cat rau puteau face, sa le vad puterile pe care le aveau ascunse in vene, dar de cele mai multe ori ma speriau, caci nu-mi dadeau suficient timp sa le percep.
Eram slab, nu eram pregatit inca, iar asta se vedea clar in lacrimile ce incepusera sa-mi curga pe obraji ca o cascada de frica ce se lovea mai apoi de realitate, improscand durere peste tot; nu aveau sentimente, nu simteau nimic, se uitau la mine, asteptandu-se sa inteleg, dar nu puteam si ma durea, caci pe seama nestiintei mele o pierdusem pe Bella intr-un abis intunecat, fara vreun sfarsit sau inceput. Stiam ca erau raniti, stiam prin ce trecusera toti, sau cel putin incercam sa inteleg, dar nu ma puteau lasa in urma, nu aveau dreptul asta, eram Lordul, de ce ma tratau asa? M-am ridicat de pe podeaua rece, stergandu-mi lacrimile de pe obraji si tragandu-mi nasul, incercand sa par puternic, desi toata experienta prin care treceam ma dobora, ma rodea pe dinauntru si voiam sa scap. Alice si Ryan ma priveau tristi, dar nu indrazneau sa spuna ceva, evitandu-ma, facand schimb de priviri; trebuiau sa-mi dea niste explicatii, sa ma puna in acelasi paragraf cu ei, caci scriam aceeasi istorie cu ei, taind demonii cu virgule si lovindu-i cu puncte.Erau o multime de cuvinte enigmatice pe foaia noastra, dar trebuia sa le gasim un raspuns, o definititie, un sens, ca mai apoi sa-l transpunem in actiuni de care eram constienti.

***

''Batalioanele se vedeau rasarind de la linia orizontului ca niste raze intunecate si difuze, apropiindu-se amenintator de ceea ce ar fi trebuit sa tina inchis peste o miie de suflete nevinovate, printre care si cel al micutelor H. si R. ale caror nume intregi nu ne-au fost dezvaluite pentru a nu incalca legile Lorzilor. Tipete de groaza inramau tabloul pe care stiam ca nu aveam sa-l uit vreodata, decorat cu teama si imagini oribile ce mi se pictasera pe retina. Alergam urmata de Ryan printre spinii ce inconjurau teminta pe care o puteam numi un castel medieval, caci avea niste dimesiuni ce-i tradau adevarata indentitate, inchizand intre peretii de piatra o multime de sperante pierdute. Noi eram acolo sa salvam doua, cele mai importante, caci oricat de buna as fi vrut sa fiu, nici un demon din cei inchisi acolo nu se comparau cu cei pe care trebuia sa-i luam cu noi, caci misiunea noastra era sa salvam cele doua fiinte ce erau pregatiti de dinainte de a se naste pentru a servii Lorzii.
Am ajuns intr-un final, dupa ceva timp in care ne-am traumatizat corpurile, taindu-le in varfurile ascutite ale spinilor, la poarta care ne despartea de scopul nostru, de misiunea noastra; eram acolo, dar nu puteam intra in lumea lor. Focuri de arma isi propagau sunetul in aerul imbibat de umezeala si groaza, lasandu-si ecoul sa se contopeasca cu miile de tipetele care se faceau auzite de dincolo de peretii caramizii. Eram speriata, disperata si inca tin minte cat de ingrozita eram ca ne-ar fi putut prinde, ne-ar fi luat si torturat, ne-ar fi inchis si ne-ar fi lasat lumina sa se stinga, sa fie uitata in timp de niste ochi ce nu ne mai puteau vedea. Si intr-un sfarsit, poarta se deschise, vraja lui Ryan facandu-si efectul asupra ei, deschizand-o larg pentru noi; nu stiam cum reusea sa-si pastreze calmul cand trupele Consiliului erau pe urmele noastre, pregatiti cu arme, constituiti din oameni al caror numar il depaseau considerabil pe al nostru, caci eram doar noi doi. Si mi-am dat seama atunci ca, cu o seara inainte, Consiliul i-l luase Ace, il capturasera in mijlocul noptii, pe cand amandoi erau pregatiti sa mearga la somn; venisera dupa Ryan, dar iubirea lui se luptase atat de mult importiva lor, oprindu-i din a se atinge de el, incat a cazut prada lor, lasandu-i sa-i ia corpul in schimbul sufletului lui Ryan. Era trist si se controla sa nu planga, incercand sa fie puternic, dar nu stiam cat de mult mai putea sa tina in el toata durerea ce il traumatiza pe dinauntru.
Alergam fara sa ne uitam inapoi, dar auzeam pasii greoi ai boncancilor ce-si loveau talpa de podea, urmarindu-ne corpurile ce voiau sa ajunga la sectorul in care H. si R. erau inchise de mai bine de cinci ani. Am ajuns cand batalionul mai avea doar cativa metri in spatele nostru si stiam ca era prea tarziu sa stam sa le gasim indentitatea adevarata in ochii lor, caci luasera forma unor fetite, pentru a-si ascunde chipul de monstru de restul ochilor. Ryan se grabi sa deschida portile imense, meditand o vraja pe care nu intelegeam; de multe ori eram geloasa pe el, caci el fusese membrul familiei care primise puterea de a face vraji, pe cand eu eram un simplu demon ce-si putea folosi doar flacarile drept aparare, si in ciuda faptului ca eram un demon complet, in comparatie cu Ryan, imi doream sa pot face toate lucruile pe care el facea.
Vase se spargeau in urma noastra, alarmandu-ne ca trupele erau din ce in ce mai aproape de noi. Usa se deschise cu un clinchet asurzitor si un scartait ascutit, iar noi ne-am indreptat spre fetitele ce stateau aproape fara viata pe pietrele reci ale temnitei, luandu-le in bratele ce nu s-au dovedit atat de sigure pe cat speram noi. Eram mult prea ingrozita si nici nu mai stiam cum o pierdusem pe H. caci Consiliul ne urmarise si ne-o luase, insa noi continuam sa fugim cu sungurul suflet pe care il mai aveam - unul ne era de ajuns, era esential si nu-l puteam lasa.
Stiu ca dupa cele intamplate, Ryan cazuse intr-o depresie din care nu mai putea iesi, se inchidea in camera pe care o impartise cu Ace, plangand ore in sir si cantandu-i asa cum facea mereu, cu naiva speranta ca-l putea auzi, ca se va intoarce la el si ca-l va lua in brate, dar era prea tarziu pentru orice, si stia si el asta, desi nu voia sa accepte. I-am aflat numele Reilei, desi ne era interzis, a trebuit; ma simteam prost sa o tin din nou in cusca, caci abia o scosesem, dar dupa pierderea surorii ei, innebunise in adevaratul sens al cuvantului, creierul ei fiind traumatizat de amintiri oribile si inima fiindu-i impunsa de durere ce o impingea sa tipe si sa planga pana cand ragusea sio durea capul, pana cand isi pierdea si ultima farama de energie.
Iar eu, eu eram prinsa la mijloc.
-Alice''

Inima mi se sfarama in o miie de bucatele citind biletelul pe care Alice mi-l daduse, o foaie rupta din jurnalul ei pe care o lua mereu cu ea ca motivatie, ca sursa de curaj, ca orice o facea sa se ridice de pe pamant si sa apere ceea ce reusise sa salveze. Plangeam, intelesesem prin ce trecusera, intelsesem de ce imaginile ce se derulau in fata ochilor lor erau ceva normal, caci ei privisera un film mult mai oribil decat cel in care eu eram protagonist. Ma uitam la Ace si Ryan ce se tineau de mana, impletindu-si degetele atat de strans, ca si cum le-ar fi fost frica sa se piarda unul pe altul din nou, fericiti ca in sfarsit erau impreuna din nou, luptand impreuna pentru ceea ce iubeau. Ma uitam la Reila si Haruno, care stateau aproape una de cealalta, speriate sa nu fie despartite din nou de Consiliul ce crease atatea victime; se oglindeau si nu-mi venea sa cred ce potrivire perfecta era intre ele doua. Ma uitam la Alice ce incerca sa-si lase mandria deoparte si sa stea aproape de Zack, intelegand ca nu-i voia raul, desi personalitatile lor scoteau scantei de fiecare data cand se ciocneau, atat de orbitoare si de vesele, ce le reflectau toate puterea pe care o aveau ascunsa in interiorul lor.
Iar eu? Eu eram singur.