demons

09 - || l a i n c h i s o a r e ||

Am mers la masa toti trei. Era minunat sa stiu ca Alice se simtea mai bine, ca Bella isi mai facuse inca o prietena si ca Ryan probabil se va bucura mult. Oricat de rau si sumbru ar fi fost, el a fost cel care m-a ajutat de cand a aparut, asa ca imi pasa de el. Ne-am asezat la masa. Le-am pus in farfurie tuturor pestele pe care l-am gatit pe grill si orezul cu legume. Toata lumea era un zambet. Pana si Ryan. Era frumos cand era vesel. Nu mai semana deloc cu Cosmar, ci cu un print.
Bella, cu obrajorii umflati cu orez ca ai unui hamster, imi zise:
-Tu ai gatit astea?
-Da. De ce? Nu iti place?
-Nu! Nu e asta. Tocmai. Gatesti foarte bine. Esti un geniu la toate. E ceva ce nu stii sa faci?
-Da, dar nu iti spun.
Nu stiam cum sa ii spun ce eram. Cum aveam sa ii explic? Odata si odata va afla. Iar atunci, ce aveam sa ii spun? Si bine... Nu stiam sa ma dau pe monociclu, dar asta nu se punea.
Dupa ce am mancat, i-am condus pe Alice si Ryan pana la usa. El a reusit sa o convinga cu greu pe Alice ca trebuiau sa mearga. A linistit-o spunandu-i ca vor veni si maine in vizita. Ryan se apropie de mine si punandu-si mana la urechea mea imi sopti:
-Poate ca asta seara nu iti mai fac nimic. Te las in suspans.
Imi ranji usor si apoi pleca. Am inchis usa si m-am dus langa Bella, pe canapeaua din sufragerie.
-Hmmm. Maine e sambata, deci ce vrei sa facem, Bella?
-Pai... Daca te rog eu frumos din tot sufletelul meu, ma duci la un film? Imi platesc eu biletul. Dar nu vreau sa merg singura.
-Nu trebuie sa iti platesti biletul. E cadou din partea mea.
-Nu!
-Da!
Bella incerca din nou sa para suparata, dar nu reusi. Era mult prea adorabila si nici nu era tipul de fata. Tot ce putea face era sa faca un botic, sa stea cu ochii mijiti si mainile incrucisate.
-Nu!
-Da!
-De ce? De ce faci atatea pentru mine? zise ea dupa ce isi lua din nou pozitia ei inocenta.
-Pentru ca esti prietena mea.
-Nu te cred. Eu su... ar fi vrut sa continue propozitia insa se opri ca si cum cineva ar fi strans-o de gat. Sau cel putin vreau sa fiu.
Se ridica trista si se inchise in camera ei. M-am dus dupa ea. Ce era cu ea? M-am asezat in fata usii si dupa cateva ezitari, am batut incet la usa.
-Bella... i-am zis cu o voce calma.
-Sunt bine. O sa imi revin imediat.
Nu plangea, dar vocea ei arata clar ca era suparata. Nu am vrut sa mai stau pe capul ei, asa ca mi-am luat cheile din buzunarul blugilor si am deschis usa camerei mele. Am incuiat-o in urma mea si m-am trantit pe pat. Mi se parea asa de strain. Nu mai dormisem in el de cateva nopti. Am strans in brate micul ursulet primit de la Bella. Mirosea a iasomie, la fel ca ea. M-am jucat putin cu el si i-am dat o vestuta neagra de la un iepuras de plus pe care l-am pierdut cand eram in clasa intai si am mers in parc. O tineam de atunci in noptiera cu speranta ca il voi gasi odata. Insa ii statea mai bine ursuletului. Arata foarte dragut cu ea. L-am asezat din nou pe perna cand un corb s-a asezat pe pervazul geamului meu. In cioc avea un pergament de dimensiunea unui deget. I l-am luat confuz si cu grija, iar acesta, dupa ce isi facu ochii rosii zbura. Am inchis geamul, m-am asezat pe pat si am deschis incet foaia.
"Ma mai tii minte? M-ai batut in parc. Dar acum e randul meu. Daca nu vii la inchisoare maine, o omor pe Bella si ii iau puterile. Dar daca vii, vom lupta pentru vietile noastre. Te astept la 6;00 dimineata la inchisoare.
Semnat, Abecareth"
Ce?! As fi vrut sa pot sa ma gandesc mai mult la asta, dar Bella a batut la usa.
-Tom, te-ai suparat?
-Nu! Voiam sa te las singura. Vin acum.
-Bine.
In timp ce ii auzeam pasii Bellei departandu-se de usa, am impaturit in graba foaia si am pus-o in buzunarul blugilor. Am deschis usa si am mers la ea.
-Ce s-a intamplat mai devreme? De ce te-ai suparat? Am zis ceva gresit?
-Nu! Nu, nu, nu. E din vina mea. Mai am momente dinastea. Dar sunt bine. Hai sa facem ceva.
-Bine. Mergem in parc?
-Sigur? Bine, daca spui tu.
-Daca nu vrei... dar nu am mai apucat sa imi continui propozitia pentru ca Bella fugi sa se incalte.
Am urmat-o si am iesit in parc. Deodata un fior de frica imi trecu pe sirea spinarii. Am prins-o de mana si i-am zis din scurt:
-Sa nu indraznesti sa imi dai drumul la mana!
Bella se uita putin confuza, isi ridica mana militareste si imi spuse:
-Sa traiti, dom' comisar!
Ma stranse mai tare de mana facandu-ma sa nu mai fiu asa de incordat si sa rosesc putin.
-Felicitari, soldat! i-am raspuns eu in acelasi mod.
Am ras amandoi si ne-am jucat pana tarziu ca doi copii mici. Cand am ajuns acasa, eram amandoi obositi. Nici nu am mai mancat.
-Noapte buna, Bella.
-Noapte buna, Tom.
Imi dadu drumul la mana si zambindu-mi si se inchise in camera. Imi parea bine sa o vad fericita. Tineam prea mult la ea ca sa o las in mainile acelui Abecareth. Singura mea solutie era sa ma duc si sa il omor cu mana mea. Desi nu imi statea in fire, trebuia sa o fac. Trebuia sa ma obisnuiesc cu noua viata in care m-am bagat.

M-am trezit pe la ora 5;30, ca nu cumva Bella sa dea de mine. Sigur ar fi venit dupa mine si ar fi intrat in bucluc. Am iesit incet din camera in timp ce imi luam un tricou. Am incuiat usa, dar fiind putin intuneric, atunci cand m-am intors sa plec, m-am lovit de canapea si am cazut pe jos. Am mormait un "La naiba!" si m-am ridicat incet. M-am dus in bucatarie si i-am scris un bilet lui Bella. Trebuia sa o anunt ca plec si ca o sa ma intorc mai pe seara. Mi-am cerut scuze de la ea ca nu puteam sa o duc la film. I-am spus ca o sa stea cu siguranta cu Alice si cu Ryan, care aveau sa vina in vizita la ea deci nu avea sa se simta singura. L-am semnat si l-am lasat pe masa. Am iesit lasand usa de la apartament deschisa pentru ca cei doi sa poata intra. Am luat un taxi si am pornit spre inchisoare. La intrare am cerut o vizita. Cand am intrat in sala cea mare in care se primeau vizitele, am observat ca eram singurul de acolo. Peretii erau de sticla pentru ca paznicii sa poata vedea toate actiunile pe care le faceam si inconjurati de grinzi de fier pentru protectie. Era o sala plina de mese dreptunghiulare asezate pe randuri, fiecare cu o banca lunguiata de o parte si de alta. M-am asezat la o masa de pe mijloc si am asteptat ca paznicii sa il aduca pe Abecareth. Cand a sosit, era legat cu catuse la maini si avea de o parte si alta a lui un barbat puternic care il tineau de brate. Era imbracat intr-o salopeta portocalie si incaltat cu niste bocanci negri. Il asezara pe banca de pe cealalta parte a mesei si il descatusara. Abecareth a asteptat pana cand paznicii au plecat. Apoi ranjindu-mi imi zise:
-Se pare ca ne intalnim din nou, blondule. Si unde e micuta Bella? Ai lasat-o acasa. Tii prea mult la ea ca sa o pui in pericol. Macar de ai stii in ce te-ai bagat...
Eram total confuz. Stiam ca era un demon si stiam ca m-a chemat aici ca se ne luptam. Dar altceva, nu mai stiam.
-Probabil te gandesti la ce m-am referit. Ei bine, tu habar nu ai cine sunt. Imi stii doar numele doar ca nu imi stii povestea. Eu sunt Abecareth, conducatorul Consiliului. Nu imi vine sa cred ca am lasat un hibrid sa ma doboare asa usor. Desi... Esti unul dintre cei mai puternici demoni pe care i-am vazut. Ai o putere pe care nici nu ti-o poti imagina. O putere pe care nu stii cum sa o folosesti. Oh, tatal tau. Ce fraier ai fost John! Ai tinut prea mult la Sandy. Nu i-ai spus tot fiului tau doar ca ii tii sufletul scumpei tale sotii curat. L-ai mintit si in legatura cu nasterea lui. Daca nu ai fi facut asta, ar fi devenit unul dintre cei mai puternici demoni vazuti vreodata. Ar fi fost chiar in stare sa omoare tot Consiliul. Dar ai fost un fraier, John.
Nu imi venea sa cred. Nu puteam scoate nici un cuvant. Tot ce am putut face a fost sa il urmaresc mirat. Si acum ca a vorbit de tata, mi-am dat seama ca nu ma mai sunase deloc dupa ultima lui vizita. Oare ce se intamplase cu el?
-Dar gata cu vorbitul. Sa incepem lupta. Iti vreau puterile.
Se ridica nervos de pe banca, isi trase maneca dreapta de la salopeta si isi lipi palma de masa. Incepu sa rosteasca niste cuvinte dintr-o limba pe care nu o intelegeam. Deodata, din mana lui incepura sa iasa niste firisoare rosii. Soldatii care se pornisera spre el cazura ca morti pe jos. Grinzile de fier incepura sa se topeasca incetul cu incetul, toate in acelasi timp. Peretii de sticla se transformasera rapid in pereti de ciment vopsiti cu negru. Era intuneric bezna. Doar firisoarele de magie se mai vedeau, care emanau o lumina rosiatica. Acestea se ridicara, se invartira de cateva ori in cerc aproape de tavan si apoi se imprastiara creand torte pe fiecare perete. Camera era luminata acum in fiecare colt. Fara sa imi dau seama, eram in picioare. Mesele si bancile disparusera toate. Era doar o camera neagra cu o podea de lemn si tavan alb. Firisoarele se intoarsera in palma lui Abecareth care acum statea drept. Isi inclesta pumnii transformandu-se incet-incet in ceea ce era cu adevarat. Ochii aveau forma ca a celor de pisica, dintii ii erau ascutiti si lungi, la fel ca urechile si ghearele. La fel am facut si eu si deodata am avut o pofta sa il omor. Am sarit sa il atac cu gherele, dar el se feri. Incerca sa ma muste de gat, insa m-am intors si l-am lovit cu piciorul in ceafa. Acesta se dezechlibra si cazu in genunchi julindu-se. Se ridica nervos cu mainile inainte si cu gura deschisa. M-am ferit de atacul lui si m-am strecurat pe sub picioarele lui. A fost putin cam de greu sa ma strecor, fiind destul de inalt. Dar a trebuit sa ma apar. M-am ridicat si am incercat sa sar pe el din spate, dar se feri, facandu-se ghemotoc. M-am impiedicat putin si era sa dau cu capul de peretele din fata. Ne-am luptat asa cel putin 4 ore. Fiecare se apara de miscarile celuilalt, de parca am fi avut aceiasi strategie. Eram obositi si plini de zgarieturi si vanatai.
-Nu te dai batut, pustiule? Incep sa ma ene... se opri din a isi continua propozitia speriat.
Isi ridica putin capul, dadu din urechi si facu ochii mari.
-Gehenna!
Se sperie asa de tare incat incepea sa tremure si sa gafaie. Ce se intampla cu el? Deodata, corpul meu incepu sa tremure si el. O multime de fiori reci imi treceau pe sirea spinarii. O prezenta malefica se apropia in ritm alert. Un demon sparse unul dintre peretii camerei create de Abecareth.
-Sa nu indraznesti sa te atingi de el! am auzit o voce foarte familiara din spate.
Mi-am intors capul si am vazut-o acolo... Era Bella. Pentru prima oara, reusise sa para rea. Era inconjurata de flacari albastre pe tot corpul. Avea ochii la fel ca si ai lui Abecareth, dar de culoare rosie, fiind inconjurati de o linie si groasa neagra. Statea cu dintii ei ascutiti inclestati si se incrunta la el. Parul ei saten deschis era acum negru ca smoala. Ma infricosa. Pentru prima oara, imi era frica de printesa mea care acum nu mai parea deloc inocenta. Deodata, am simtit o durere ingrozitoare. Abecareth isi reveni si ma zgarie pana la carne cu ghearele lui in abdomen, cat timp am fost cu garda jos. Am scos un tipat de durere si am cazut pe jos. Stateam cu ochii incetosati pe podeaua rece din lemn.
-Cum ai indraznit? urla Bella.
Coltii ii crescusera si mai mari, urechile la fel, iar flacarile albastre devenisera si mai mari. In palmele ei se formasera doua sfere de magie albe pe care le acoperi cu un strat de flacari. Alerga cu o viteza uimitoare spre el si isi infipse mainile in pieptul lui. Acesta cazu ca mort pe podea. Abecareth fusese omorat in cateva secunde de catre Bella. De micuta mea Bella. Nu imi venea sa cred.
-Oh, Doamne! Tom!
Isi reveni la normal si se arunca in genunchi langa mine. Ma intoarse pe spate si imi lua capul intre palme. Era aceiasi Bella pe care o stiam eu. Micuta, inocenta si frumoasa. Singura diferenta era ca acum, parul ei saten era brunet. Insa arata foarte frumoasa, chiar si asa. Se uita la mine trista cu ochii ei verzi machiati cu negru si apoi imi lua mainile de pe rana care sangera incontinuu. Isi lipi incet palmele de rana, facandu-ma sa gem usor.
-Iarta-ma. Vreau sa te ajut.
A inceput sa isi apese palmele de zgarieturi si incet-incet, am simtit furnicaturi prin tot corpul. Firisoare albastre ieseau din mainile ei si o lumina iesea odata cu ele. Imi inchidea ranile. Gemeam putin pentru ca ma durea de fiecare data cand o parte se inchidea. Dupa ce a terminat, m-am ridicat in capul oaselor. O durere de cap lua stapanire peste mine, dar Bella ma prinse in brate, inainte sa cad cu spatele pe podea.
-Incet, Tom. Nu mai suntem in pericol.
Eram putin ametit, dar cum mi-am revenit, m-am ridicat odata cu Bella si m-am rastit la ea:
-Ce a fost in capul tau?
-Voiam sa...
-... daca ti se intampla ceva? Daca mureai? Nu mi-asi fi putut-o ierta niciodata!
-Dar nu mi s-a intamplat nimic!
-De ce naiba ai facut asta?!
-Pentru ca... incepu sa planga incet.
Eram ingrijorat pentru ea. Daca i se intampla ceva? M-as fi omorat singur.
-Spune-mi odata! am tipat eu de-a dreptul speriat si nervos in acelasi timp.
-Pentru ca te iubesc, tampitule!
Toata supararea si ingrijorarea disparusera. Stateam nemiscat si mirat in fata ei. Inima imi batea mai tare. Chiar ca am fost un tampit! Ar fi trebuit sa ii multumesc ca m-a salvat. Pe langa asta... Ma iubea. Nu imi venea sa cred. Nu mi-am putut opri lacrimile. Eram cel mai fericit om din lume. Dar ma simteam oribil in acelasi timp. Iarasi o acuzasem pe nedrept.
-Si eu te iubesc, a fost tot ce am putut mormai.
Am simtit apoi doua maini firave care ma imbratisau strans. Cum se putea? Cum reusise sa ma ierte asa usor?
-Stiu, Tom. Stiu.
-Am fost un mare nesimtit.
-Nu-i nimic. Eu inca te iubesc.
I-am luat capul intre palme si i-am sters lacrimile de pe obraji. Bella se ridica pe varfuri si isi lipi buzele ei moi de ale mele. Tot ce am putut face atunci a fost sa ii raspund sarutului ei dulce. Simteam ca zbor. Inima imi batea si mai repede. Imi simteam obrajii calzi. Era cel mai frumos moment din viata mea. Nu voiam sa se opreasca. Era ceva ce asteptam de mult. Cand isi dezlipi buzele de ale mele, i-am vazut un zambet mare pe fata si roseata in obraji.
-Monstruletul meu.
-Pitica mea.
-Bun porumbeilor, cred ca e timpul sa mergem de aici. Trebuie sa ne gandim la un plan cum sa invingem Consiliul, zise Ryan in timp ce se uita la noi cu o privire strengara si un ranjet din gaura imensa pe care o facuse Bella.
Era pentru prima oara cand privirea lui nu ma enerva. Chiar ma bucura. Din spatele lui se ivi si Alice. Le-am zambit amandurora si am luat-o pe Bella de mana.