demons

20 - || a i n c e p u t ||

Ceva cald imi acoperea fata. Mi-am deschis ochii, fiind lovit din plin de razele soarelui. Am vrut sa-mi acopar fata cu plapuma, dar odata ce urechile au dat de vocea frumoasa a Bellei, am lasat deoparte acel gand. Voiam sa o ascult.
-Te-ai trezi, blondule? E deja ora pranzului. Ar trebui sa te ridici. Mai avem pregatiri de facut.
Am mormait lenes un "da" si ridicandu-mi privirea, am dat de doi ochi verzi ca o padure intunecata. Doi ochi linistiti si blanzi care ma priveau. Am zambit si m-am ridicat in capul oaselor. Am tras aer adanc in piept, intinzandu-mi usor bratele. Ma simteam mai viu ca niciodata. Si eram pregatit.
Trebuia sa fiu.
Ma uitam la Bella care statea pe un scaun, inca imbracata in hainele de aseara. Ma privea cu un zambet dulce pe fata. Ma incanta sa o vad asa. Cu chipul ei luminos si parul ei ciufulit de la foitul in pat care ii dadea un aer adorabil. Si se potrivea perfect la statura ei mica; era o pitica foarte copilaroasa si senina. Era pitica mea.
-Ma astepti de mult timp? am intrebat-o eu cu o voce putin ragusita, intorcandu-i zambetul.
-Abia m-am trezit si eu si am vrut sa luam pranzul impreuna. Reila se ocupa deja de asta.
Se ridica de pe scaun si se apropie timida de pat. Ma lua in brate, incurajandu-ma sa ma ridic. Mi-am cufundat nasul in parul ei, indraznind sa inhalez mirosul de iasomie. Aceiasi mireasma dulce ca intotdeauna. Doar culoare era schimbata. Frumoasa nuanta de saten se transformase in intunecatul brunet de cand devenise un demon. Imi era dor de reflexiile pe care le avea in lumina soarelui. Acum, luna facuse schimb de roluri cu regele zilei.
Trebuia sa admit ca nu mai era un copil. Poate mica schimbare marca lucrul acela. Dar mi se facea dor... Tot razboiul o schimbase. Si imi era frica de ce avea sa se intample odata ce incepea. Sau dupa ce se termina.
Cateva ciocanituri se auzira in usa, facandu-ma sa aprob cu voce tare intrarea lui Reila ce ne aducea pe o tava, doua cesti de ceai.
-Gomene, intrerup? se auzi vocea fetitei.
-Nu. Poti intra, i-am raspuns eu desprinzandu-ma usor de Bella. Mi-am ridicat ochii spre Reila care, spre marea mea mirare, nu purta una din rochiile pompoase cu care ma obisnuisem. Era foarte diferita.
Imbracata in colanti si un tricou. In jurul picioarelor erau insirate curele de piele de care atarnau teci pline de cutite si doua pistoale. Mainile inca ii erau acoperite cu manusi. Dar cu manusi de piele fara degete. Si daca pana acum fusese imbracata doar in nuante inchise, acum era neagra. Fiecare piesa de imbracaminte ce ii punea talia subtire in evidenta.
-Pana la urma, numele meu e Kuro. E normal sa ma imbrac asa, denka.
Imi zambi, servindu-mi ceaiul de fructe de padure. Am zambit si i-am multumit, luand in maini deliciul meu cald. Furand o gura din el, am urmarit cu coada ochiului cum Reila o servea pe Bella. Erau amandoua asa firave si elegante incat imi parea ca ma uit la doua balerine. Fetita ii sopti ceva la ureche Bellei, iar ea zambi.
-Multumim, imi zisera ele in acelasi timp.
Am tusit de cateva ori, incercand sa imi revin. Ma inecasem la raspunsul direct al amandurora, dar si din cauza faptului ca ma speriasem ca ma auzisera. Adica Reila o facuse, cu puterile ei.
-Cu placere, am mormait rusinat si incercand sa-mi acopar vocea cu sunetul sorbitului ceaiului.
-Stii, Tom. Eu o sa fiu imbracata ca si Reila, imi zise ea cu un zambet smecheresc pe fata.
-Si de ce imi spui mie asta? am incercat sa ma arat revoltat, inercand sa ascund roseata din obraji.
-Iti spuneam doar. Fara vreun motiv anume, imi raspunse ea cu acelasi zambet pe fata.
Se uita la mine o clipa, chicoti si apoi ma pupa pe obraz. Oricat as fi incercat, nu puteam fi suparata pe ea. I-am zambit inapoi si i-am inmanat recunoscator Reilei ceasca acum goala.
-E timpul sa te schimbi si tu. Doar nu o sa mergi in pijamale, nu-i asa? ma intreba Bella amuzata, in timp ce ii returna si ea ceasca Reilei.
-Desigur ca nu! Adica asta ar fi prea imatur din partea mea. Si cine ar vrea sa se lupte cu un Lord in pijamale? am ras eu.
Bella se ridica de pe pat, isi trecu mana prin parul meu si pleca cu Reila in urma ei. Imi mai arunca o privire timida inainte de a iesi, zambi si inchise apoi usa. Mi-am trecut si eu mana prin parul ciufulit, simtind cum locul unde ma atinsese inca ardea, la fel ca obrajii mei. Aruncandu-mi un ochi catre geam, spre sursa de lumina ce ma trezise, am dat de un geam schimbat si niste perdele trase. Pe scaunul de la birou erau asezate hainele cu care eu trebuia sa ma imbrac. Le-am luat pe un brat si m-am indreptat spre baie. Dand drumul la apa, am lasat sa cada fiecare bucata de material de pe mine.
Voiam sa las picurii de apa calda sa imi spele orice frica si indoiala.
Ma simteam bine, mult mai usor. Sunetul apei ma linistea. Dar ma facea sa ma gandesc profund. Daca nu aveam sa reusesc? Daca aveam sa dau gres? Daca i-as fi pierdut pe unul din prietenii mei?... Ma uitam pe pereti, parca in incercarea de a gasi un raspuns. Dar nimic nu ma ajuta. Erau doar bucati de faianta reci ca si inimile celor din Consiliu care indraznisera sa se ia de familia fiecaruia dintre noi. Asta daca aveau inima... Putin probabil.
M-am spalat si am inchis apa. Ma simteam mult mai usor. M-am imbracat cu ceea ce imi fusese pregatit. Mi-am tras intai blugii negri care erau surprinzator de elastici.
-Ce mai face printesa care miroase a lamaie? se auzi o voce in spatele meu, in timp ce doua brate calde ma cuprinsera.
-Buna dimineata si tie Ryan. Sau pranz... Ma poti lasa sa ma imbrac re rog? i-am zis eu fiind putin stanjenit de faptul ca eram pe jumatate dezbracat.
-Tu chiar nu ai auzit de tricouri? Stii, au un guler si doua maneci scurte si sunt de mai multe modele decat oameni pe pamant, ma tachina el facandu-ma sa-mi dau ochii peste cap. Crezi ca o sa reusim?... ma intreba el ingrijorat dandu-mi drumul din stransoare si lipindu-si fruntea de umarul meu.
-Sunt sigur. Avem in echipa unul din cei mai puternici demoni.
-Eu? ma intreba el in soapta.
-Tu.
I-am zambit iar el isi ridica ochii din pielea mea. Se uita la el in oglinda si incerca sa zambeasca. Parea dezamagit de ce vedea... Deodata, ochii lui se facura mai mari, plini de surpindere. Trecu pe langa mine, isi sprijini mainile de chiuveta incercand sa se tina pe picioare si se uita parca dincolo de reflexia lui. Cauta ceva cu ochii lui care se faceau incet rosii. Nu era suparat. Nu era nervos.
Ii era frica.
Pentru prima oara de cand l-am cunoscut, i se facuse frica. Respira greu si incepu sa planga. Tremura si se uita in gol. Tocmai cand sa merg la el, stranse din dinti si tipa din toti plamanii.
-O sa te salvez, Ace! Nu o sa-i mai las sa te tortureze!
Lovi cu putere oglinda, in incercarea de a scapa de o imagine oribila pe care doar el o vazuse. Zeci de bucati se imprastiara pe gresia baii, creand un zgomot asurzitor. Mana lui sangera, acoperind podeaua plina de fragmente din oglinda cu lichidul rosu care ii curgea anevoie din palma ranita. Se arunca in genunchi, in mijlocul haosului, continuand sa suspine. Am facut un pas spre el, dar ma opri.
-Stai departe... Nu vreau sa ai aceiasi soarta din vina mea. Te rog.
Era mult prea suparat ca sa il mai calc si eu pe nervi. Desi mi se sfarama inima sa-l vad asa, el era singurul care alegea cand avea sa se ridice. Lua cea mai mare bucata de sticla de pe jos si o stranse in mana. Se ranea singur sub ochii mei. Nu parea sa-l deranjeze faptul ca palma lui incepea sa aiba taieturi din ce in ce mai adanci de la stransul sticlei. Nici balta de sange pe care o provocase langa el. Se ridica tremurand de pe jos si arunca cu putere bucata de oglinda in perete.
-Nu sunt bun de nimic! Iarta-ma...
Era momentul in care puteam face ceva. Am stat doua secunde sa ma gandesc, mergand apoi si luandu-l in brate. Ii puteam simti corpul tremurand la pieptul meu. Trase aer in piept si imi prinse cu o mana bratele.
Se linistise.
Repulsia pe care i-o provocase imaginea disparuse. Inchise ochii si se lasa in bratele mele. Isi repeta intruna faptul ca nu era bun de nimic. Iar eu ii raspundeam ca nu era adevarat.
-Ajuta-ma... imi zise el in soapta.
-Cu orice. Doar spune-mi.
-Vindeca-ma. Trebuie sa fiu pregatit sa-l salvez pe Ace.
Chiar imi iubea fratele. Atat de mult incat crease un haos in jurul lui. Am dat din cap si i-am dat drumul. Desi era periculos pentru mine sa umblu descult printre cioburi, am mers sa iau trusa de prim-ajutor din dulapul de langa chiuveta. M-am intors, dar nu l-am mai vazut pe Ryan.
-Sunt aici jos, prostutule.
Ryan statea in genunchi pe gresie, asteptandu-ma pe mine. Avea obrajii negri de la machiajul ce-i cursese si ochii lui ma priveau rugatori. M-am lasat pe podea in fata lui si am deschis cutia. Printre toate medicamentele, plasturii si injectiile, am reusit sa dau intr-un final de spirt, o fasa si o foarfeca. Trebuia sa-i dezinfectez rana, nu puteam sa i-o bandajez pur si simplu. Odata ce Ryan vazu ce voiam sa fac, isi mari ochi speriat si isi trase mana.
-Ryan, cati ani ai? Nu iti e frica de monstri, dar te inspaimanta o sticla de spirt? Si te mai cheama si Cosmar... i-am zis eu incercand sa-l fac sa-si puna mana din nou in fata mea ca sa i-o pot vindeca.
Ceva il facu sa se mire. Se uita la mine cu o privire aprobatoare. Ttase aer in piept si isi intinse mana in fata mea.
-Sunt Cosmar. Nu trebuie sa imi fie frica de nimic, ci oamenilor trebuie sa le fie frica de mine.
Vocea ii tremura putin, semn ca inca nu trecuse peste idea ca spirtul avea sa-i provoace piscaturi.
-Strange din dinti. O sa suporti mai usor.
Am inceput apoi sa-l curat. Icnea si strangea din dinti. Mai avea putin si plangea. Dar cand am realizat ca era indeajuns de dezinfectat, am inceput sa-i bandajez mana. Pana si degetele ii erau acoperite de fasa, din cauza taieturilor. Dupa ce am terminat, i-am zambit si el dadu drumul la o gura adanca de aer pe care nici el nu stia ca o tine.
-Esti gata, i-am spus si am strans totul in cutie.
Am inchis-o si am simtit doua maini luandu-mi fata. Ryan se uita zambind in ochii mei. Imi dadu parul dupa ureche si chicoti usor.
-Tu chiar semeni cu fratele tau, blondule. Aveti amandoi niste ochi asa frumosi, mi-a spus el cu un zambet pe fata.
I-am sters obrajii negri si i-am multumit. Uitandu-ma la el mai bine, arata frumos zambind. Ca un print. Imi ciufuli parul si se ridica.
-Multumesc.

Sangele ne pulsa in vene mai repede ca niciodata. Lumina lunii batea peste casa gotica, ajutandu-ne sa vedem fiecare detaliu ce ne putea fi de folos. Copacul mare de langa gardul din metal negru ne pazea de orice privire a Consiliului. Si era destul de puternic sa ne tina pe toti cinci. Reila si Haruno stateau in fata portii, asteptand momentul in care puteau sa treaca la treaba.
Nu dupa mult timp, un stol de ciori isi lua zborul croncanind de pe acoperisul casei. Garda era acum plecata, puteam intra. Reila si Haruno isi acoperisera in acelasi timp ochii rosii cu o mana, incepand sa se ridice in aer. Imediat ce ajungeau pe pamant, puteam cobori si noi. Cele doua trecusera peste poarta inalta si odata ce pusera piciorul pe sol, ne facusera semn sa coboram. Am sarit fiecare pe rand din copacul ramuros si le-am urmat. Puteam simti sangele in vene devenind din ce in ce mai repede pulsat. Toti erau in aceiasi stare. In special Ryan, care nu se putea stapani. Incerca se linisteasca, fara prea mult succes. Era din ce in ce mai aproape de Ace.
-Oh, la naiba, nu acum! stranse Bella din dinti.
Se tinea cu mana de bratul stang si gafaia. Ceva ii provoca durere, ceva ce era asemanator cu pistolul. De aceea era singura care nu avea unul. Nu putea sa-l folosesca. Si era singura care avea o bluza cu maneca lunga pe care si-o sufleca pana la cot. Nu stiam de ce. Desi aveam o vaga presimtire ca avea legatura cu desenul de pe bratul ei.
Am mers la ea si am incercat sa o linistesc. Trebuia sa intram. Imi prinse mainile si stranse tare de ele. Se abtinea sa nu tipe, nu voia sa ne dea de gol. Ma durea ingrozitor sa o vad chinuindu-se asa. Cazu in genunchi cu mine, reapirand din ce in ce mai greu.
-Bella... Bella, revino-ti pitico, i-am soptit eu cu voce tremuranda.
Nu putea. O durea si incerca sa nu strice planul. Strangea din dinti, lasand siroaie de lacrimi sa-i invadeze fata. Trebuia sa fac ceva. Primul lucru care mi-a venit a fost sa-i iau fata intre palme si sa o sarut. Nu stiu ce facusem, dar se linisti. Deodata, cazu la pieptul meu, incercand sa se reculeaga. Imi stranse tricoul in pumn si inspira o gura mare de aer.
-Multumesc. Te iubesc, Tom, imi sopti ea luandu-ma in brate speriata.
-Cu placere. Si eu pe tine, stii bine asta, i-am raspun eu, dandu-i parul dupa ureche.
Ne-am ridicat de pe jos si am mers langa ceilalti care pana acum ne-au urmarit stupefiati. Fiecare dintre ei se asigurara in liniste ca Bella era bine.
Reila si Haruno dadura amandoua din cap si se asezara in fata usii. Haruno inchise ochii si forma in mana ei o flacara rosie. Spuse ceva intr-o limba pe care nu o cunosteam, aruncand apoi un ochi la noi. Voia sa vada daca suntem pregatiti sa intram. Simteam cum fiecare celula din mine o lua razna, dar trebuia sa intru. Am dat toti speriati din cap. Haruno zambi oarecum victorioasa si se intoarse cu fata la usa. Isi puse doua degete pe clanta rotunda, declansand o intreaga schimbare.
Clanta se roti rapid, deschizand usa care luase deodata foc, transformandu-se brutal in doua porti de fier impodobite cu cranii si oase. Blonda radea malefic, facandu-ne parul sa se zburleasca. Se intoarse cu fata la noi, zambind ca o nebuna, lasand doua siruri de dinti ascutiti sa straluceasca in lumina lunii.
-Bun venit... in Iad! tipa Haruno, aruncandu-si mainile in aer.