Coşmarul...

A patra noapte

      - Sigur te simti bine? Ieri ai căzut rău din pat. Nu te mai doare capul?

              Ma uitam la degetele mele. Le framantam de 10 minute deja.

      - Mama, ii spun si fac o apuza in care incerc sa imi gasesc cuvintele, dormi cu mine. Vocea deja mi se subtiase putin, dand senzatia ca eram gata sa-ncep sa plang. Te rog, continui fara cea mai mica urma de speranta in glas.

             Tristetea mi se putea citi in ochi, dar asta nu i-a schimbat raspunsul.

      - Aş vrea, Emily, dar ştii că nu pot lipsi de la serviciu.

      - De ce trebuie să pleci mereu noaptea?

             Am auzit cum a oftat si a inghitit in sec. Se vedea ca era nelinistita.

      - N-am avut altă alegere, a spus rapid, dupa o mica ezitare. Noapte bună, a zis si mi-a sărutat fruntea.

             Mi-am pus capul pe perna si m-am intors cu spatele la ea. Nu-mi doream decat sa ramana cu mine, dar asta era unul dintre cele mai grele lucruri de realizat. Am auzit usa inchizandu-se in urma ei, si abia atunci am putut spune:

      - Noapte bună.

.................................................................................................

03:59 AM

             Imi tineam ochii inchisi, incercand sa adorm. Intunericul din camera ma trezea mai mult. Somnul nu parea sa ma doreasca, il chemam de cateva ore bune.

             Am simtit cum o mână rece mi-a apucat piciorul. Incercam să nu o bag în seamă, sa-mi spun că e doar imaginatia mea. Cu siguranta era doar imaginatia mea. Nu putea fi altceva. Si noaptea trecuta tot asta a fost. Ma concentram pe faptul ca nimic nu e real.  A inceput să mă tragă ușor, inima mea incepand sa bata mai tare. Cu mâna stângă m-am apucat de colțul patului şi cu cea dreaptă am încercat să-mi învelesc piciorul. In capul meu erau doar cuvintele ,,nu e real, nu poate fi", repetate de nenumarate ori. Odată ce am început să mă mişc, strânsoarea a devenit mai puternică şi brusc, mana m-a tras atat de tare incat am ajuns pe podea.

      - Dă-mi drumul! am exclamat stiind deja cine face toate astea.

             Raspunsul, venit printre maraituri, s-a lovit de timpanele mele, provocandu-mi un val de durere in tot corpul.

      - Cine zice? Copila cu vedenii?

             Mi-a prins şi celalalt picior, am incercat să-mi dau drumul, dar mâna lui parcă era o umbră. O simțeam, dar nu putem s-o ating.

      - Mincinoasa?

             Mi-a apucat şi una dintre mâini, ținandu-ma din ce în ce mai strâns.

      - Fricoasa?

             Eram acum prinsă de mâini şi de picioare. Nu mă puteam mişca. Mâinile sale cresteau de nicăieri, acum având 6. Patru îi erau ocupate, iar cu celelalte două începea să facă gesturi care nu puteau fi explicate. Îşi înnoda degetele şi îşi facea unghiile să crească. Era o imagine de-a dreptul terifianta. Trebuie sa fie totul un cosmar pe care il am in fiecare seara, nu? Cu mişcări rapide a inceput să imi desprinda pielea de pe mână, facandu-ma sa tip la fiecare atingere de-a lui.

      - Da-mi drumul! îi zic cu lacrimi în ochi, încercând să mă eliberez din strânsoare. Te rog, continui sa spun plangand in hohote.

             Deodata am simtit cum s-a oprit. Mi-am deschis ochii si m-am uitat in jur, confuza. Nu mai era aici. Am expirat usurata si am incercat sa ma ridic sprijinindu-ma intr-o mana, dar am cazut inapoi din cauza durerii. M-am uitat la ea. Era plina de sange. Dar... cum e posibil? Ma holbam, incercand sa gasesc un raspuns. O frica imensa m-a cuprins la auzul acelorasi cuvinte de noaptea trecuta:

      - Fetiță rea...