Coşmarul...

A douazeci si opta noapte

             Simt cum ceva ma inteapa in coaste. Imi dau seama ca inca stau sprijinita de piatra aceea. Imi ridic privirea si ma uit spre cer. E aproape dimineata. Soarele da sa iasa. M-am trezit.. dimineata? Dar.. cum? E asa ceva posibil?

             Gandurile imi sunt intrerupte de o voce care ma intreaba:

   - Cine sunteti, domnisoara?

             Ma intorc si vad un barbat, aproape batran, cu o sapa in mana. Proabil m-a impuns cu coada de la ea mai devreme. Ma ridic in picioare si ii raspund, scuturandu-ma de praf.

Eu: Eu.. Nimeni important.

             Dau sa plec, dar el imi spune:

  - Va simtiti bine?

            Pare ingrijorat. Insa cine sunt eu ca se fie ingrijorat pentru mine? Mai bine ma prefac ca nu il aud si merg mai departe. Ma intorc cu spatele zambindu-i. Ma doare spatele, dar nu cred ca asta ma va face sa ma opresc din mers.

   - Incotro o luati?

 Eu: Spre casa, raspund sec.

   - Poate va pot ajuta sa gasiti drumul. Pareti pierduta.

             Ma opresc brusc si imi deschid ochii. Un gand imi trece prin minte: daca omul asta chiar vorbeste serios? Initial am spus-o in gluma, dar acum ca ma gandesc la ce am rostit, imi dau seama ca nu e chiar asa. Oare sa am incredere in el? Sa-l las sa ma ajute sa ma intorc acasa? A trecut atat de mult timp.. Insa, s-ar bucura cineva ca ma reintorc? Nu as fi doar un boomerang negru, care pleaca incarcat de amatoxina si revine plin de cianura de potasiu? Cine stie..

   - Ma auziti? Domnisoara?

             Tresar si ma intorc spre el. Nu stiu ce sa-i spun. Sigur va avea o soarta cruda daca va incerca sa ma ajute.

Eu: Nu cred ca ma puteti ajuta.

   - Cum sa nu pot? Nu e om care sa cunoasca zona mai bine ca mine! spune el zambind.

Eu: Nici nu stiu unde ne aflam..

   - Suntem la Matusa Grace.

             Brusc, farama de bucurie imi dispare. Cred ca m-am convins ce cunostinte are acest om. Dar il vad cum arata cu degetul spre un copac mare, batran. Nu stiu ce vrea sa vad, dar privesc in directia aratata.

   - Ea e Matusa Grace.

             Sunt nedumerita.

Eu: Copacul? intreb incruntandu-ma.

   - Copacul. Exact.

Eu: De ce il numiti asa?

   - Vezi tu.. Acolo a fost ingropata o femeie numita Grace. Copacul a inceput sa creasca pe mormantul ei, fara sa-l fi plantat cineva. Unii zic ca o fi scapat o cioara un sambure, dar altii cred ca e ceva mistic.

             Oftez fara sa inteleg unde vrea sa ajunga cu asta, dar totusi pare interesant ce-mi spune, asa ca il ascult in continuare.

   - Nu stim ce fel de copac e. Nu ne dam seama dupa frunze. Nici macar fructe nu face. O singura data au atarnat niste flori albastre de crengile lui. Vrei sa-l vezi mai de-aproape?

             Nu stiu de ce, dar deja ma simt atrasa de copacul ala.

Eu: Vreau.

   - Urmeaza-ma.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

             Cu cat ne apropiem mai tare, cu atat pare ca se face tot mai frig si ca cerul devine mai gri. Nu inteleg de ce. Iarba din apropierea copacului e palita, si pamantul uscat.