- De ce să nu vrei? Te rog, Emily, e spre binele tău.
- Nu vreau să merg la un psiholog. E o tâmpenie. N-am nimic.
- Nu te gândesti la ce ai făcut? Te-ai rănit, n-ai dormit noaptea, ai început să plângi din senin, ascultă-mă, ar trebui să mergem la un psiholog.
- Și dacă nu merg?
- Nu spune asta, îmi zice cu tristețe. Privește-mă în ochi şi spune-mi că eşti bine.
- ("Nu") Sunt bine.
- Emily, în ochii mei! Priveşte-mă în ochi şi spune-mi că eşti aceeași fetiță fericită.
- Nu sunt o fetiță, sunt fată.
- Una care are nevoie de mine mai mult ca niciodată. Poimâine mergem la psiholog. Acum culcă-te. Se vede cât de obosită eşti.
Tac şi mă învelesc cu plapuma până la gat. Îmi pare rău că îi fac asta.
- Te iubesc, îmi spune și stă în ușă, așteptând un răspuns care nu vine.
- (,,Şi eu te iubesc")
O lacrimă îmi cade pe pernă când o aud pe mama ieșind din cameră și închizând ușa.
...........................................................................................................
*În lumea viselor*
În jurul meu sunt doar copaci uscați inundați de ceață. Nu văd nimic altceva. Sunt o simplă umbră pierdută. În depărtare e altă siluetă. E silueta unui bărbat. Alerg spre ea, dar se îndepărtează. Fac asta până o pierd. Nu înțeleg ce e aici, dar orice ar fi, e uriaş.
CITEȘTI
Coşmarul...
ParanormalÎl simți? E aici... Nu te poți ascunde de el. E o parte din tine. Oare cum e să nu te poată omorî nimeni, dar să fii aproape de moarte în aproape fiecare noapte? Citește.. plângi.. visează.. mori.. sau nu?
