Alerg. Doar alerg. Cat mai departe. Nu e nimic in fata sau in spatele meu. Ma aflu pe un drum drept care pare sa duca spre nicaieri. In stanga si-n dreapta mea sunt lanuri cu porumb. Totul pare linistit. Ma opresc din fugit cand vad o piatra mai mare pe care pot sta. Ma asez pe ea si incerc sa-mi reglez respiratia. Va fi bine. Acum sunt departe de oameni si nu ii pot rani. Am fugit de la spital si am ajuns aici, pe un drum pustiu, inonjurat de lanuri de porumb. Inca sunt imbracata in halatul alb pe care l-am purtat in ultimul timp.
Nu stiu unde ma aflu exact.. Undeva pe Pamant. Oftez si imi prind genunchii cu mainile. Imi asez fruntea pe ei si imi inchid ochii. Prin cap nu imi mai trece nimic. Posibile victime nu mai sunt in jurul meu. In sfarsit.. liniste...
CITEȘTI
Coşmarul...
ParanormalÎl simți? E aici... Nu te poți ascunde de el. E o parte din tine. Oare cum e să nu te poată omorî nimeni, dar să fii aproape de moarte în aproape fiecare noapte? Citește.. plângi.. visează.. mori.. sau nu?
