Coşmarul...

A douazecea noapte

             Aud cum tipa cineva. Deschid ochii si vad ca sunt legata de un scaun. Minunat... De ce e asa de greu sa scap? De ce lumea ma prinde si-mi ia sansa sa zambesc? In camera nu erau multe. Peretii aveau o culoare alba, murdara, si erau crapati. Clar nu mai sunt in acelasi loc. Aici e oribil. Macar dincolo era totul mai curat. Pana sa vin eu... Ma uit in jur si incerc sa gasesc ceva ascutit cu care sa tai sfoara de la maini. Nu era nimic. Pe peretele din dreapta mea era o poza cu rama. O familie... fericita? Nu. Nimeni nu zambeste. E o poza in care toti stau si se uita pierduti la camera. O fetita mica cu parul blond imi aducea aminte de Sarra. Probabil ca nu mai stie nimic legat de mine. Ori asta ori au inchis-o si pe ea, pentru ca-i prietena mea. Se uita inspaimantata. Parea ca-i e frica de aparat. Langa ea mai era un baietel putin mai mic. El nu avea nicio reactie. Parintii stateau in spate cu mainile pe umerii copiilor. Aveau un zambet atat de pierdut... Nu era o familie fericita. Mi-am mutat privirea si am vazut ca in stanga mea e o fereastra. Nu puteam sa-mi dau seama ce era afara. Scaunul pe care eram legata a fost pus prea departe. Simt cum ceva se pune langa mine. Era el... O umbra pe care numai eu o pot vedea. Imi da parul dupa ureche si incepe sa se plimbe prin camera. Nu mai pot sa tac.

Eu: Unde voi ajunge?

Cosmarul: (Ridica doua degete)

Eu: Unde ,,vom" ajunge?... Chiar crezi ca era important sa zic asta?

Cosmarul: Fetita cuminte sa fii.

Eu: Vreau sa scap. (Ma uit in jos si astept sa-mi raspunda)

Cosmarul: Si eu.

             Ma uit spre el, dar acesta dispare. Deodata se deschide usa si intra in camera 6 oameni inarmati si un barbat. Era acelasi care mi-a aratat caseta cu mine si cu asistenta. S-a apropiat de mine si m-a dezlegat.

Barbatul: Nu-ti fac rau. Dar cazul tau a ajuns de mult timp pe mana politiei si am voie sa folosesc violenta daca-i nevoie. Esti o fetita mai speciala. S-au intamplat destule si stii bine asta. Nu sunt prea multe persoane ca tine. Stii, intr-un fel, tu poti controla pe cineva. Dar asta e doar o banuiala. Nimeni nu va stie pe voi... Oameni vesnic suparati care daca sunt raniti, ranesc si ei la randul lor.  Da' stii care-i problema? Tu nu ai ranit. Ai omorat. Am stat si am vorbit cu psihologul tau. Fie c-a vrut sau nu sa imi spuna ce-ai mai facut, tot a trebuit sa ciripeasca. Nu mi-a zis multe. Dar stiu ca te tai si ca ai incercat sa te sinucizi.

Eu: (,,Tampit...")

Barbatul: Am mai intalnit o fata ca tine. Acum e moarta.

Eu: (,,Vai, merci, m-ai incurajat.")

Barbatul: S-a sinucis... A sarit de la etajul 4.

Eu: Ce vrei de la mine?

Barbatul: Vreau sa aflu cum ai facut asta. (Imi zambeste fals)

Eu: Ce sa fac?...

Barbatul: Cum ai reusit s-o omori? Ai vorbit cu cineva si ai facut-o sa zboare prin camera. Era cineva cu tine... Stiu sigur. Dar cine?

Eu: Eram doar eu. (,, Minciuna...")

Barbatul: Nu erai doar tu. Asta e ideea. Fetito, tu stii cate poti face? Stii cat de multe persoane vor sa te gaseasca? Nu stii. Esti cautata. Si cand zic cautata, vreau sa spun vanata. Ai noroc ca am ajun aici inaintea lor.

Eu: Si ce-ai facut? M-ai rapit si m-ai legat de un scaun.

Barbatul: Nu. Gresit. Eu te-am salvat si te-am protejat, apoi te-am dezlegat.

Eu: (,, Da' tu chiar esti prost?")

Barbatul: Eu voi avea grija de tine de acum. Trebuie sa te apar. Si daca tot fac asta, as vrea sa ma ajuti cu ceva.

Eu: ...

Barbatul: Trebuie sa scap de niste persoane. Vreau sa nu le mai vad, sa nu mai aud de ele. Cred ca stii ce vreau.

Eu: ...

Barbatul: Eu te am acum. Daca joci corect, te protejez. Daca nu, te vand. Deci orice ai alege, am de castigat. Stii ce zic?

              Prezenta... Umbra .. E aici. Un zambet malefic imi apare pe fata. Barbatul se uita speriat la mine si vrea sa fuga. Cosmarul ii inchide usa si geamurile. Incep sa rad haotic in momentul in care ii vad fata de copil panicat.

Eu: Stii, uneori, ai mai mult de pierdut.

Barbatul: Te rog, lasa-ma sa ies! Nu ma rani!

Eu: De ce as face-o? (Mai avea putin si incepea sa planga in fata mea)

Barbatul: Te rog! Fac ce vrei!

Eu: Ma lasi in pace! Du-ma la parintii mei!

Barbatul: Nu stiu unde sunt parintii tai!

Eu: Afli! Ma scoti de aici! Ma duci acasa! Acum!

Barbatul: (Dupa un moment de gandire) Bine! Te duc! Da' te rog, lasa-ma in pace!

             In momentul ala am vazut cum o mana neagra se ridica deasupra capului sau. Era mana cosmarului. Voia sa-l omoare. Fac ochii mari si tip cat de tare pot:

Eu: Nu! Lasa-l!

             Cu o alta mana ma impinge in spate brutal si cad intr-un colt al camerei. Ma lovesc la cap si ametesc. Imi duc mana la frunte cnd incep sa simt ceva ud. M-am uitat si am vazut ca e sange. Ma durea din ce in ce mai tare. Imaginea mi se incetosa si devenea din ce in ce mai neagra. Aud o spartura. Tot ce am mai auzit au fost tipetele acelui barbat caruia i se indesau in gura cioburile de sticla de la tablou. Inchid ochii si raman auzind cum se chinuia sa scape din ghearel lui. Stiam ca eu sunt cea care il poate controla, dar nu stiam cum. Dupa scurt timp, nu s-a mai auzit nimic si am simtit o mana pe spatele meu. Atat imi mai amintesc.