Coşmarul...

A douazeci si doua noapte

Incerc sa ma dau jos din pat. Nu stiu cum am ajuns aici, dar nu cred ca mai e important acum... Deodata aud cum fata de langa mine incepe sa tuseasca puternic si il trezeste si pe cel de langa ea. Parul ei era blond, iar ochii albastri. Era anormal de slaba. Parea sa fie un inger cu aripi rupte. Tusea ei devenea din ce in ce mai stridenta, asa ca baiatul a strigat asistenta. Eu ma uitam la toată scena fără sa inteleg nimic. Un doctor a intrat pe usă, parca lovit de fulger, si a luat-o din încăpere. Băiatul a inceput sa isi verse lacrimile si sa suspine. Când s-a mai calmat, l-am intrebat timidă:
Eu: Cine e?
El: Asta ar trebui sa fie o gluma? mă intreaba usor nervos.
Eu: Nu... E realitatea. îi răspund încet.
El: E Iustina. (Dupa ce îmi spune asta, o lacrimă ii alunecă pe obraz)
Eu: Vad ca nu prea vrei sa vorbesti despre ea.
El: E iubita mea... Are probleme grave. Aparatul ei respirator se duce pe zi ce trece. Nu mai rezistă mult (scoate un suspin). Ma prefac bolnav doar ca sa stau cu ea.
Eu: Îmi pare rau...
El: Nu-i nevoie... Ce simti tu e doar milă în plus.
Eu: Apropo... Sunt Emily.
El: Aiden.
Usa s-a deschis si două asistente au adus-o pe Iasmina intr-un scaun cu rotile. Au pus-o usor pe pat, după care una dintre femei a plecat. Cealaltă a rămas si i-a pus o perfuzie. Peste putin timp, când a vrut sa iasă, Aiden a oprit-o, intreband-o:
Aiden: Isi va mai reveni vreodată?
Asistenta: (Ramane pe loc si se gândeste timp de câteva secunde) Sansele nu sunt exagerat de mari, dar în momentul acesta respiră fără ajutorul aparatelor, si asta ne dă totusi o speranță.
Imediat după ce a spus asta, a iesit din cameră. Aiden s-a dat jos din pat si s-a dus langa Iasmina. S-a întins pe pat, langa ea si a luat-o de mana, dar aceasta nu a schitat nicio miscare. Părea paralizată. M-am simtit prea prost ca sa mai zic ceva, asa ca am tacut. Voiam sa schimb ceva. Stiam ca pot sa schimb ceva. Dar nu singura. Cu ajutorul ,,cuiva"...