Coşmarul...

A unsprezecea noapte

      - Emily...
      - ...
      - Te iubesc... Noapte bună.
      - ...

..........................................................................

      - Eşti aici, nu?
      - Desigur, spune cu o voce dubios de caldă. Sunt chiar aici.
             Atunci am simțit cum ceva îmi atinge inima. Am simțit cum ceva îmi umblă prin suflet. Era o durere care nu-şi găsea locul. Mi-am dat seama din nou. Intrase în mine. Nu puteam să-mi mai controlez corpul. Acum ,,el" avea controlul. M-a făcut să mă ridic şi să caut ceva prin dulapuri. Am pus mâna pe un recipient cu pastile și am început să iau fiecare pastilă până le-am terminat. Mă simțeam oribil. Peste scurt timp mi s-a făcut rău. Mă dureau toate. Începeam să văd negru în fața ochilor și să tremur. "El" stătea linistit. Nu era ca şi cum ar fi putut să pățească ceva. E indestructibil. Când aveam impresia că urmează să imi pierd cunoștința a vrut să iasă din mine, dar ceva l-a oprit. M-a făcut să merg în baie şi să vomit toate pastilele. Mi-a salvat viața, dar tot el era sa mi-o ia. Nu înțelegeam, voiam doar să iasă. Nu puteam să plâng, nu aveam nicio emoție. Eram controlată total. M-a pus în fața oghinzii din baie şi a luat un marker. Mi-a desenat un zâmbet punctat pe față, care începea din colțurile gurii şi se termina aproape de urechi. A luat un cuțit şi l-a apropiat de fața mea, încercând să facă două tăieturi pe liniile punctate. Simțeam cum lacrimile voiau să-mi cadă, dar nu puteam să le dau drumul. Nu puteam să fac nimic. Tocmai atunci, când se pregătea să-mi străpungă fața, a intrat mama în baie. Mi-a luat cuțitul din mână speriată şi m-a dus în pat. S-a întins lângă mine și m-a ținut în brațe, dar el încă era în interiorul meu. Nu a ieşit până dimineața. M-a ținut toată noaptea cu ochii deschişi. Nu puteam s-o iau in brațe pe mama, nu puteam s-o întreb cum de nu e la serviciu. Nu puteam să-i mulțumesc. Nu eram eu. Era "el"...