Coşmarul...

A douzeci si sasea noapte

             Ochii incep sa ma usture, asa ca ii deschid si incep sa clipesc rapid.

Iasmina: Emily, ce s-a-ntamplat? (Ma intreaba Iasmina, vazand ca ma stramb din cauza durerii.)

Eu: Nimic! spun frecandu-mi ochii. Nu am nimic.

Iasmina: Am facut galagie?.. Scuze. Mi-am scapat furculita.

             Ma uit spre ea si incerc sa focusez imaginea. Vad ca statea in pat, in sezut, tinand pe picioare o tava pe care erau puse doua farfurii. Ii zambesc si ii raspund:

Eu: Stai calma.. N-am auzit nimic.

             Ma pun la marginea patului si imi intind incet picioarele.

Iasmina: Ai amortit? Cred si eu.. Ai dormit toata ziua. Pacat.. Azi a fost soare afara. Asistentele m-au dus pana in gradina. Apoi a venit si Aiden.

Eu: (Ii zambesc) Ce frumos.. ( spun ducandu-mi privirea in pamant.) E vara, nu?

Iasmina: De fapt.. Toamna..

Eu: (Oftez incet.) Ce.. repede trece timpul.. nu?

             Iasmina pune tava pe o masuta apropiata de patul ei. Se pune la marginea patului si ea, dupa care ma priveste.

Iasmina: Nu stiu prea multe despre tine.

Eu: (O privesc.) Nu ai ce sa afli.. Sunt normala. Poti cunoaste orice om simplu si apoi il poti asemana cu mine.

Iasmina: Toti avem ceva diferit.. (Se ridica in picioare si merge spre fereastra schiopatand.) Ai simtit ceva.. acum doua zile?

Eu: Sa simt ce?.. (O intreb putin confuza, tinandu-mi sprancenele incruntate.)

Iasmina: (Se apleaca peste pervazul geamului si ma intreaba putin rece:) Stii.. Am fost mutati la spitalul asta. Tii minte ca eram in alta camera.

Eu: Tin minte.. (Spun cu o parere de rau, deducand din vocea ei ca urmeaza o veste proasta.)

Iasmina: Stii cum ai ajuns aici? (Isi pastreaza tonul coborat.)

Eu: Sincer.. nu.

Iasmina: (Se intoarce spre mine.) O sa-ti spun eu cum ai ajuns aici. (Se apropie de mine.) Te-a scos ceva in brate. (Ma priveste putin speriata.) Ceva ce i-a daramat pe toti cei din jurul sau. Credeam ca halucinez. Dar nu era nimic in neregula cu mine.

Eu: Nu te inteleg..

             O intelegeam perfect, dar dintre mine si ea, cu siguranta eu eram mai speriata. A vazut umbra pe care numai ochii mei  o pot vedea. Ochii care in momentul asta roiesc de frica. Era din ce in ce mai puternica.

Iasmina: Adica ceva m-a lovit si m-a impins tocmai pana in celalalt capat al holului ca sa te ia de pe jos.

Eu: Ce se intamplase?

Iasmina: O asistenta a iesit din spital plina de rani si nimeni nu stia cauza. Plus ca multi incepeau sa se simta rau. Tu lesinasei. Am vrut sa te ajut, dar chestia aia m-a impins.

             Inghit in sec si evit contactul vizual.

Iasmina: Emily.. Ce era aia?..

Eu: Habar n-am despre ce vorbesti. Doar am cazut si apoi m-am trezit aici.

Iasmina: Deci nu ai vazut nimic?..

Eu: Nu.

             Incerc sa respir normal. Simt cum sangele imi trece mai rapid prin vene. Nu vreau sa ma uit la ea sau la orice e in camera. Daca ridic ochii, se poate sa vad ceva ce sta in spatele ei, gata sa o sufoce sau sa o injunghie cu-n cutit. Imi inchid ochii si incerc sa ma prefac ca nu o mai aud. Dar vocea ei imi rasuna in continuu in cap:

Iasmina: Emily! Era ceva. Chiar.. Chiar era! Nu ma crezi? Chiar nu ma crezi?

              Nu vreau sa-i raspund. Nu o pot face. Va veni.. el. Cosmar nenorocit! DE CE NU POT SA LINISTESC OAMENII, DAR SA-I PANICHEZ MI-E ATAT DE USO..

             Aud cum se deschide usa si intra Aiden cu un doctor.

Iasmina: NICI MACAR EA NU MA CREDE! DAR ERA REAL!

Aiden: Iasmina.. Te rog.. Linisteste-te. (Zice apropiindu-se de ea.) Nu iti vrem raul.

Iasmina: Ma iubesti, Aiden. Macar te poti preface ca ma crezi?

Aiden: Iasmina.. Te cred. Chiar te cred. Dar nu e..

Iasmina: Nu e ce? Nu e real?! Va voi dovedi ca e real! O VOI FACE!

             Iasmina a luat o farfurie in care avea mancare si a aruncat-o brutal intr-un perete. Cioburile s-au imprastiat prin toata camera. Doctorul a incercat sa o prinda de maini, dar ea deja prinsese un ciob si il tinea strans.

Iasmina: DACA NU TE INDEPARTEZI DE MINE, IMI BAG CIOBUL IN PIEPT! (Zice tipand la doctor, iar acesta e nevoit sa se indeparteze.)

             Ma priveste si se apropie brusc de mine,si ajunge in spatele meu, punandu-mi ciobul la gat. Se uita in jur si striga:

Iasmina: Daca nu vreti sa ma credeti.. va arat. (Inca mai priveste in jur.) ARATA-TE!

             O umbra incepe sa se ridice din pamant. Incerc sa scap, dar iASMINA imi apropie mai tare ciobul de gat.

Iasmina: TE STIU PE TINE! (Tipa in directia umbrei, care acum a inceput sa devina din ce in ce mai pronuntata.)

             Siluetei neagre incepeau sa-i apara tentacule din spate,la fel de inchise la culoare ca pielea lui, care cresteau si se intindeau pana la noi doua.

Iasmina: EL E! NU-L VEDETI?!

Aiden: Vino.. Da-mi ciobul. Trebuie sa te calmezi. Trebuie doar sa te calmezi.

Iasmina: (Simte un tentacul cum se incolaceste in jurul mainii in care tine ciobul.) Nu-l vedeti..

              Iasmina da drumul ciobului si incepe sa tremure din toate incheieturile. Nu stiu cum de il poate vedea. Stiu doar ca in momentul asta.. e ca si moarta.

             O iau de mana pe Iasmina si o trag in bratele mele. Incerc sa nu plang, dar ma gandesc la ce urmeaza si incep sa imi alunece lacrimi pe obraji. Ii soptesc in asa fel incat sa ma auda doar ea:

Eu: Adio..

             A prins-o de maini si de picioare cu tentaculele si a tras-o spre el. Iasmina a scos un tipat lung, care mi-a rasunat cu ecou in cap. Aiden si doctorul au fugit spre ea pentru a o prinde, dar nu au reusit sa faca doi pasi, caci, imediat, Cosmarul i-a impins cu bratele si i-a aruncat in perete. A spart geamul, infingandu-si unul dintre tentacule in sticla si sfarmand-o, dupa care a ridicat-o pe Iasmina, acum parand ca pluteste. A apropiat-o de geam, iar aceasta a vrut sa se prinda de ceva, asa ca a apucat cu mana unul dintre picioarele unui pat din sala. Cosmarul a ranjit, si privind-o cu ochi demonici, apoi a aruncat-o cu o forta si o viteza de nedescris prin geam, cu tot cu pat. Un sgomot asurzitor, urmat de o zguduitura puternica m-a facut sa cad din picioare. Peretele tocmai a fost spart de pat..

             Un nor de fum a inundat ce a mai ramas din incapere, iar obiectele au continuat sa cada, provocand un haos mai mare decat cel ce era deja. Am ramas la pamant, privind spre bucatile de perete care inca se desprindeau si cadeau. Prin spartura se putea vedea ca ne aflam la etaj. Imi sterg din minte orice speranta ca Iasmina ar mai putea fi vie, apoi imi intorc capul spre Aiden. Vad ca si el ma priveste speriat, fara sa se miste. Observ ca doctorului i-a cazut un dulap peste picioare, iar asta il face incapabil sa se miste.

             Aud sirenele unei ambulante si imi spun ca trebuie sa plec. Sa fug. Sa nu mai stau aici. Nu vreau sa mai fac asta.. Nu vreau sa mai produc si alte necazuri. E deja.. prea mult. Prea mult pentru o viata, nu pentru o zi. Ma prind cu mana de biroul pe care era poza si ma ridic. Nu pot iesi decat prin spartura aceea, asa ca ma duc pe margine si ma arunc, fara sa ma gandesc la pericole..

             Cand ating pamantul ma rostogolesc si apoi ma ridic rapid, ametita, insa fug asa, impiedicandu-ma in propriile mele picioare, pana cand ajung mai departe de acel spital, unde nu ma voi mai intoarce..