- Emily, te iubesc. Ştii asta, nu?
Am zambit scurt. A fost un zambet fals, dar oricum nu cred ca si-a dat seama de asta.
- Da, ştiu.
- Dacă ai nevoie de ceva, doar spune-mi.
- (,,Aş vrea să mă crezi") Nu, merci. Sunt bine.
Mama s-a uitat insistent la mine.
- Eşti sigură?
- (,,Chiar nu... vezi că am lacrimi în ochi?") Da, sunt sigură.
M-a privit zambind, insa zambetul i-a pierit in momentul in care s-a apropiat de mine si a incercat sa imi sarute fruntea, dar nu am lasat-o. A mai intrebat inca odata cu o voce trista:
- Sigur eşti bine?
Am dat din cap afirmativ, apoi a iesit din camera, inchizand usa in urma ei.
..............................................................
Am luat stiloul şi am început să-mi desenez stele şi linii pe picioare. Eram sigură că fac ceva greşit, dar nu puteam sa recunosc asta. O umbră neagră a aparut pe perete. Mereu e aici... In fiecare noapte. Vrea ceva? Urmareste ceva? S-a apropiat de mine incet. Mi-a luat mâna şi mi-a şoptit la ureche:
- Fetită cuminte.
CITEȘTI
Coşmarul...
ParanormalÎl simți? E aici... Nu te poți ascunde de el. E o parte din tine. Oare cum e să nu te poată omorî nimeni, dar să fii aproape de moarte în aproape fiecare noapte? Citește.. plângi.. visează.. mori.. sau nu?
