Tangoul disperării- Pariul

Capitolul 33- Pe culmile exasperării

Capitolul 33
Pe culmile exasperării

Închid uşa în urma mea şi o trag pe Hazel spre pat. Ma aşez şi aştept să se pună lângă mine.

-De ce nu mi-ai spus că îl placi pe Ethan? întreb încet.

-Atât de evident e? întreabă la fel de încet ca mine.

-Nu, doar că  eu te cunosc. Acum răspunde-mi, de ce nu mi-ai spus?

-Nici eu nu vreau să recunosc asta. Tot ce îmi mai trebuie  e să am o relație. În plus, e topit după tine, spune şi îşi mută privirea din ochii mei.

- Doar i-am spus lui Ethan... zic eu încet.

- Ce i-ai spus? mă întreabă ridicând ochii din pământ.

- Că nu vreau o relație cu el, mint parțial.

I-am dat de înțeles că nu vreau nicio relație, dar nu i-am spus direct. Iar acum că am terminat-o definitiv cu Louis poate crede că are o şansă. Îl iubesc pe Ethan, dar doar ca prieten, nu vreau nimic mai mult. Avem o mulțime de amintiri împreună, ar fi stupid să stricăm totul cu o relație care să nu meargă.
Când eram mică, eram topită după el. Şi el mă iubea, dar eram doar nişte copii. În vara din-ainte să înceapă şcoala, noi ştiam deja să scriem şi să citim. Ne învățase mama. Ştia ca trebuie să plece şi ştia că voi suferi enorm dacă îmi va spune. Ca să îmi câştige întru totul inima şi admirația, dar asta a făcut mult mai rău, mi-a împânzit casa cu tot felul de bilețele lipite pe lucruri care le avea de la mine. Mi-a returnat totul, totul  în afară de un pandativ în formă de inimă ce l-a luat de la mine. Se desfăcea şi înăuntru era o poză cu mine şi una cu noi doi.

Peste o săptămână plecase. Am plâns cel mai mult în viața mea atunci, bine până nu demult. Înțelesesem pentru ce îmi înapoiase el toate lucrurile şi de ce îşi petrecuse tot timpul cu mine.

- La ce te gândeşti? mă întreabă Haz.

- Ți-am povestit că nu am mai vorbit 12 ani cu Ethan pentru că plecase, nu? o întreb şi dă afirmativ din cap. Mi-am adus aminte tot ce a făcut înainte să plece.

- Ce? mă întreabă suspicios.

I-am povestit ce îmi adusesm şi eu aminte acum câteva minute. M-a privit cu ochii sclipind. Şi mie mai că îmi venea  să plâng amintindu-mi.

- Asta... a fost  atât de drăguț, spune plină  de fascinație. Asta mă face să îl plac şi mai mult. Ce noroc ai avut cand erai mică cu un prieten ca el, îmi spune sincer.

Ştiu că  am avut mare noroc să am un prieten aşa dulce ca el. Păcat că a dispărut din viața mea prea repede, dar mă bucur că s-a întors. Nu ştiu pentru cat timp îl voi mai avea aproape de mine, ținând cont că eu îmi termin liceul în Scoția, dar măcar facultatea o voi face aici.

- Am avut mult noroc să găsesc nişte prieteni aşa grozavi ca voi, spun şi o îmbrățişez.

Aud un ciocănit în uşă, apoi cum se deschide. Îi dau drumul din brațele mele lui Hazel, dar încă îi zâmbesc. Mă întorc spre uşă şi dau de un Ethan şi o July ce zâmbesc complice.

Doamne ajută să nu fi făcut nimic ăştia doi!

- Am întrerupt ceva? întreabă în batjocură Ethan.

- De fapt da! răspund eu arțăgoasă ş simt mâna lui Hazel peste a mea şi ştiu că trebuie să mă abțin şi să nu răbufensc.

- Whoo... calmează-te, spune şi July dând din mâini.