Epilog
"Dansam pe cioburi sparte ale inimilor frânte. Dansam cu tălpile rănite. Dar ce contau toate astea dacă dansam cu tine?
Iubirea am învățat-o alături de tine. Durerea inimii am învățat-o alături de tine. Ceea ce nu am putut învăța e cum să respir fără ca tu să fii lângă mine.
Am simțit ură în sufletul meu cum nu am mai simțit niciodată atunci când te-am văzut cu ea când, de fapt, trebuia să fii alături de mine. Dar ştii ce am simțit mai puternic decât ura? Am simțit durerea că te-am pierdut, durerea că ți-ai găsit alinarea în brațele ei.
În paşi de dans m-ai adus de la iubire la ură, la ura de sine. Ură pentru că nu te-am putut păstra. Ură că nu am ştiut să te țin alături de mine.
Te-ai strecurat în inima mea ca un hoț. Şi ai reuşit. Ai reuşit să o furi pe toată.
Te-am plăcut din primele clipe, dar nu îmi puteam recunoaşte asta nicio clipă. Orgoliul meu fără limite m-a făcut să nu-ți spun ce simt.
Am început să te iubesc de când am văzut câtă grijă îmi porți şi câtă atenție îmi dai. Chiar şi inima mea înghețată s-a topit când a simțit toate astea, când a simțit că e iubită.
Prima oară m-am simțit iubită de tine. Nici măcar părinții mei care, trebuie să menționez neapărat, m-au iubit nemărginit, nu au reuşit să mă facă să scot la suprafață lumina din mine.
Da, exact asta ai făcut. Ai scos binele din mine deasupra răului pe care îl împrăştiam în jurul meu.
Universul meu negru şi întunecat a primit lumină, un soare. De când totul s-a luminat, orice din universul meu a ajuns sa se învârtă în jurul soarelui. Soarele mi-a oferit drumul meu, drumul spre o viață plină de iubire şi lumină.
Tu ai fost soarele meu.
Milioane de fluturi mi-au invadat trupul, milioane de ace îmi înțepau pielea când mă atingeai, milioane de gânduri legate de tine îmi umpleau mintea şi milioane de sentimente mi-au dezghețat inima.
Mi-ai încălzitsufletul ca să îl laşi vulnerabil în neantul sentimentelor mele. M-ai lăsat să simt ură din nou. M-ai lăsat să mă răzbun.
Regret. Regret enorm dezamăgirea pe care ți-am creat-o. Regret tot răul pe care l-am făcut. Sincer, regret.
Ți-am lăsat scrisoarea asta doar din simplul fapt că sunt prea slabă ca să-ti spun personal toate astea.
Şi am dansat împreună ca doi orbi prin iubire. Nu conta de ce era în jurul nostru. Dansam împreună de parcă totul depindea de asta.
Dansam un dans plin de pasiune.
Dansam tango.
Dansam până la culmile disperării.
Dansam un tango al disperării.
Te iubesc,
a ta Allison"
CITEȘTI
Tangoul disperării- Pariul
Подростковая литератураIubirea e cel mai frumos şi cel mai dezastruos sentiment pe care îl poate simţi cineva, dar cu toţii simt iubirea? Cu toţii se îndrăgostesc? Iubirea e dansul care te duce pas cu pas la distrugere, la umilire, ură şi fericire. Iubirea este un tango a...