Tangoul disperării- Pariul

Capitol special Allison&Louis

ATENȚIE! CAPITOLUL ĂSTA NU ARE LEGĂTURĂ CU ACȚIUNEA DIN CARTE, E UN FEL DE BONUS. CAPITOLUL 26 VA FI CONTINUAREA CAPITOLULUI 25, NU A ACESTUIA.

Mă trezesc simțindu-mă sufocată. Nervoasă îmi deschid ochii și găsesc un Louis adormit cu capul pe abdomenul meu și mâinile strânse în jurul taliei mele.

Iubesc să mă trezesc așa. Încerc să ies din încatușarea brațelor sale, dar totul este în zadar. Nu am vrut să te trezesc iubitule, dar sunt nevoită să fac asta.

Îi mângâi încet cu vârfurile degetelor fața fină. Cu o poziție neomenească reușesc să îi dau o sărutare pe vârful capului. Îi simt respirația mai agitată pe pielea abdomenului meu dezgolit și știu că s-a trezit.

Peste câteva secunde se ridică și își pune capul pe pernă lângă mine. Îmi dă un sărut ușor ca un fulg de nea, încât mă întreb dacă a fost real.

- M-aș trezi așa în fiecare dimineață, șoptește.

Vocea sa dimineața e răgușită și mult mai groasă decât deobicei. Cred că cel mai mult îi ador vocea dimineața.

- Știu, și eu m-aș putea trezi așa în fiecare dimineață din viața mea, îi răspund.

Îmi zâmbește și se ridică pe antebrațe, punându-și-le de o parte și de alta a corpului meu. Se apleacă și îmi sărută fruntea, apoi nasul, obrajii, bărbia, pe urma buzele. Cast. O dată. De două ori. De trei ori. A patra oară lăsându-și buzele sa poposească peste ale mele. Ușor începe să le frământe, înnebunindu-mă. Ador felul său caracteristic de a mă săruta, lent și dulce, ca un vânt de primăvară, dar uneori simt nevoia să mă sărute sălbatic și puternic. Acum e „uneori". Mereu e „uneori".

Adâncesc eu sărutul, văzând că el nu are de gând să o facă. Geme înfundat, iar eu zâmbesc. Amintirea nopții trecute încă îmi crează fiori pe șira spinării. Încă îi simt buzele fierbinți peste pielea mea. Încă simt pasiunea dintre noi doi.

- Ali, și eu vreau să continuăm asta, dar vom întarzia, îmi spune Louis, rămânând deasupra mea, cu respirația întretăiata.

- Dar e duminică! spun dezamăgită că a întrerupt momentul, mereu le strică. Nu trebuie să mergem nicăieri.

- Ba trebuie! Am planificat o zi specială doar pentru noi doi și nu te voi lăsa să îmi strici planurile, zice glumeț.

- Și nu ai de gând să îmi spui ce vom face? îi zâmbesc dulce.

- Oh, nu! Nu zâmbetul ăla, nu va funcționa de data asta, îmi spune și râde.

Mă bosumflu știind ca nu rezistă niciodată la asta. Dă din cap negativ și se ridică din pat. Încep să râd și îi urmez exemplul. Îmi adun hainele aruncate pe jos. Louis e mai rapid decât mine și îmi culege sutienul de pe jos ținându-l atârnat pe un deget.

- Nu ești amuzant, Lou, spun dându-mi ochii peste cap. Dă-mi sutienul!

- Nu îl vei primi decât dacă faci un duș împreună cu mine, spune aruncându-mi un zâmbet sugestiv.

- Nici nu mă gândesc, îi spun. Dacă nu mi-l dai voi ieși pe stradă fără sutien și toată lumea va fi fericită, adaug.

Văd cum ochii săi se lărgesc iar fața îi devine albă. Îmi arunca articolul de îmbrăcăminte, iar eu îl prind dintr-o mișcare. Îi zâmbesc atotștiutoare, iar el se strâmbă. Merg repede în baie și încui ușa în urma mea. Aud un „fir-ar" și o înjurătură înfundată. Zâmbesc și intru în mica cabină de duș a lui Louis. De câteva săptămâni stau la el, trecând pe acasă doar în vizită să-mi iau haine și ce îmi mai trebuie.