Tangoul disperării- Pariul

·Capitolul 13- Azi e ziua noastra norocoasa

Am venit impreuna cu Hazel azi la liceu pentru ca nu am mai trecut dimineata pe acasa. Am intarziat deja la prima ora cu 20 de minute. Alarmele noastre au sunat vreo 30 de minute pana sa ne putem trezi. Cred si eu, cu doar 3 ore de somn. Dar cu un chef nebun de mers la scoala.

- Hai sa nu mai mergem la prima ora, oricum avem absenta deja pusa, ii spun lui Haz.

- Ai dreptate, haide sa mergem sa vedem unde are ora prietena noastra, iar cand suna clopotelul sa trecem intamplator pe acolo, spune punand ghilimelele in aer la cuvantul 'intamplator'.

- Buna idee, zic si pornim spre secretariat.

Mi-am ales o zi buna sa port Converse in loc se pantofi cu toc. Mergem repede pana acolo, iar cand ajungem in dreptul geamului de la secretariat ne pitim dupa perete.

Arunc o privire dintr-un capat in altul al biroului si vad ca e absolut gol. Se pare ca azi e ziua noastra norocoasa. Am inceput bine de azi noapte si continua sa tot fie asa.

Secretara scolii pleaca deobicei dupa cafea si o bea vorbind la telefon pe treptele de la intrarea profesorilor. Avem destul timp sa aruncam o privire pe orarul claselor de a XII-a. Intru si ii fac semn lui Hazel sa ma urmeze.

- E pe stiinte sociale, imi sopteste, si si uita pe geam.

Merg spre birou si scotocesc prin foile de acolo. Vad fisa de trasfer a lui Rose si nu ma pot abtine sa nu ma uit peste ea. Bla bla bla... parinti... bla bla bla... Cape Cod... bla bla bla... AVORT?! Ce dracu'? Imi scot telefonul si fac o poza. Pun fisa la locul ei si ma indrept spre un panou. Aproape imi lipesc o palma de frunte cand vad toate orarele de la toate clasele. De ce nu am venit sa caut aici din prima? Urmaresc cu privirea repede, gasind clasa ei. Fac o poza si ma intorc cu fata la Hazel care inca priveste pe geam.

O pasai si se intoarce spre mine cu o fata speriata. Imi arata degetul mijlociu, iar eu imi dau ochii peste cap. Deschid usa si ies. Privesc in stanga si in dreapta si incep sa fug. Hazel ma urmeaza si iesim din liceu.

- Nu o sa iti vina sa crezi ce am gasit, ii spun in timp ce imi trag rasuflarea.

- Ai de gand sa imi spui sau astepti sa ma pun in genunchi? imi spune.

- Usor pisi, ce te aprinzi asa? ii raspund si rad singura de replica mea expirata. Am gasit fisa de transfer a lui Rose.

- Si ce-i cu asta? Ai gasit ceva interesant? ma intreaba si ii intind telefonul cu poza.

Vad cum fata ei trece de la plictiseala totala, la mirare. Ochii ii sunt larg deschisi, gura in forma de 'o' si clipeste des.

- Avort? Oau, asta e... nici nu stiu ce sa spun, se balbaie inca privind ecranul telefonului meu.

- Tu! aud pe cineva tipand din spatele nostru. Si tu! contiuna sa tipe.

Ma intorc in acelasi timp cu Hazel si vedem o varianta a lui Rose tare ciuruita. Asa cum presupuneam fata si gatul, caci atat se vede pe sub hainele groase pe care le poarta ca sa isi ascunda cat mai mult din piele, sunt pline de bubite mici si rosii ce o fac sa para diforma. Parul sau, care pana acum statea in valuri largi si rosii, e incalcit si uleios, de parca nu s-ar mai fi spalat de cateva luni pe cap.

Arata dezastruos! Ma intorc cu fata spre Hazel si ea se uita la mine. Izbucnim amandoua intr-un ras isteric.

- Arati... atat de... fermecator astazi... Rose, ma balbai ingrizitor din cauza rasului.

- Stiu ca voi ati fost ratatelor, ne spune inca tipand, vocea ei si asa pitigaiata zagariidu-mi timpanele.

- Ce te face sa crezi asta? se chinuie prietena mea sa lege o fraza.

- Nu am dovezi, dar sunt sigura ca voi ati fost, ne spune, de data asta cu un ton normal. Imi veti plati pentru asta.

- Auzi, dupa ce ca te comporti ca o catea, si te imbraci ca una, adaug, mai vii acum in fata mea sa ma acuzi de lucruri pe care nu le-am facut? intreb pe un ton batjocoritor.

Se pregateste sa tipe, dar clopotelul suna. Usile liceului se deschid larg, iar valuri de elevi se avanta spre libertate, bine, spre 10 minute de libertate. Perfecta sincronizarea, caci toti se aduna in jurul nostru, incepand sa se amuze de aspectul lui Rose.

"S-a pus cu Allison si s-a ars foarte tare", "Oau, arata groaznic!", "Ce a facut de a enervat-o atat de tare pe Allison?", "Si-o merita!" Se auzeau tot felul de replici, unele spuse in soapta, altele foarte tare.

O privesc pe Rose si observ ca ochii ei albastri- verzui incep sa se impaienjeneasca pe semne ca va incepe sa planga. Nu simt niciun strop de mila sau compasiune pentru ea.

- Ma voi razbuna! urla ca o dementa si incepe sa fuga cu mainile pe fata spre iesirea din curtea liceului.

Ridic din umeri si imi scutur palmele. Cand ma apropii de grulul de oameni ce inca privea, acestia se dau intr-o parte lasandu-ma sa trec. Le arunc un zambet arogant si imi dau parul pe spate cu o miscare a mainii. Clopotelul a sunat deja de cateva minute bune asa ca ma indrept spre clasa.

Ma asez langa Hazel in laboratorul de chimie si asteptam sa intre profesorul Jefferson. E un profesor destul de tanar, cred ca are vreo 25 de ani. Il cunosc inca de cand eram in clasa a IX-a el fiind doar profesor suplinitor. Trebuie sa recunosc ca arata foarte bine. E brunet, iar ochii sai sunt negri, are mereu o barba tunsa perfect, ce intotdeauna arata la fel. E inalt si extrem de bine facut. Muschii sai bine lucrati parca urla: "Mergem la sala in fiecare zi, fetelor. Puteti sa va uitati, dar nu puteti atinge!"

Ora trece repede, reusind sa scapam doar cu cateva formule noi predate. Ies din clasa blestemand ca mai am inca 5 ore afurisite.

- Crezi ca o va face? intreaba Hazel din senin.

- Cine sa faca ce? o intreb inapoi.

- Rose, imi raspunde si isi da ochii peste cap de parca raspunsul ar fi evident.

- A vazut cu cine se pune, nu, nu va avea curajul sa faca nimic.

- Sexy satenul la orizooont, imi spune ea dupa ceva timp, ghiontindu-ma.

Imi intorc privirea si il vad pe Louis cum vine spre mine. Nu pare nervos sau ceva de genul. Oricum nu imi pasa.

- Stiu ce i-ai facut lui Rose, imi spune impasibil.

- Nu stiu despre ce vorbesti, ii raspund.

Satena de langa mine se simte in plus asa ca se scuza si pleaca mai departe. Noi nu rupem contactul vizual, ci continuam sa ne privim intens. Ochii sai albastri ca cerul sunt acum reci, impasibili, la fel ca el. Nu pot distinge nicio emotie in acestia, care sunt de obicei o carte deschisa spre sufletul si mintea lui.

- Stii foarte bine despre ce vorbesc, Allison! ridica vocea. Nici eu nu o suport pe Rose, dar nu trebuia sa faci asta. E josnic si ai reactionat ca un copil de 5 ani.

- Stii bine ca nu dau doi bani pe parerea ta, nu? ii raspund. Nu te oblig eu sa stai in preajma mea, poti pleca oricand. Dar stai! Deja ai facut asta! ridic tonul la randul meu.

- Treci peste, Allison! tipa, dar eu deja plec.

Du-te dracului, Louis! Si tu si taratura aia de Rose! Si uite asa s-a zis cu ziua mea buna.