Tangoul disperării- Pariul

Capitolul 32- Până la urmă m-am întors acasă

Capitolul 32
Până la urmă m-am întors acasă

Cu toate planurile mele de a nu mă mai întoarce acasă prea repede, acum mă aflu în maşină în drum spre Bedford. Trebuie să o demasc pe Rose, iar apoi voi putea trăi fericită în pace. Ştiu că tărfa aia şi cu Louis s-au apropiat foarte mult, Hazel mi-a povestit. Puteam să jur. Ce? Doar nu era cu ea în Franța când ar fi trebuit să mă consoleze pe mine? Sigur că a făcut aşa ceva. Gelozia din mine vorbește acum.

Şi totuşi, o dată mi-a spus că o disprțuieşte la fel de tare ca mine, dar de ce "s-a consolat" după plecarea mea în brațele ei?

M-am ataşat mult prea repede de Louis. Iar în cele 3 saptamani cât am stat aici şi m-am mințit că l-am uitat, nu am făcut asta deloc. Nu poți uita o persoană atât de repede nici dacă o urăşti şi îți doreşti să dispară de pe fața pământului din tot sufletul. Doar că eu nu simt deloc asta pentru Louis.

După ce veneam din Paris, aveam să îi spun că am ajuns să țin la el şi că aş încerca  să mă implic într-o relație serioasă cu el. Am ascuns asta atât de bine în interiorul minții mele încât nici eu nu mai eram sigură ca voi face asta. Dar, până la urmă, s-a ocupat el de tot.

- Hei, Allison! Eşti ok? mă întreabă July fluturând o mână prin fața ochilor mei.

- Normal că-s bine, nebuno! Eram atenta la drum.

- Te gândeai la Louis? mă întreabă şoptit.

Urăsc că fata asta a ajuns să mă cunoască atât de bine în atât de puțin timp. E extraordinar  de deșteaptă şi citește oamenii într-o clipa. July e tot ce eu nu sunt. Frumoasă peste limite, o virgină sfântă, deșteaptă cu un şir de note infinit şi perfecte, un iubit model (la propriu şi la figurat) şi... ambii părinți alături de ea...

- De fapt, da, spun şi văd cum chipul  său se întristează. Dar sunt bine, să ştii.

- Eu şi gura mea mare... spune bosumflată în barbă.

- Ştii, tu chiar vrei să îi faci asta lui Rose? mă întreabă şi eu mă holbez ca vaca în calendar la ea. Adică , adaugă repede, ştiu că a fost o nenorocită cu tine, dar i-ai facut şi faza aia cu intrarea prin efracție în casa ei şi...

- Da, July, vreau să fac asta! țip la ea întrerupând şirul vorbirii ei.

Bat nervoasă cu degetele în volan şi privesc cum copacii se dizolvă de-alungul drumului. Cerul e senin, fără niciun nor, ceea ce înseamnă că se anunță o zi frumoasă. Perfect! Se potrivește de minune cu starea mea de spirit. Dau drumul la muzică, dar încet. Nu vreau ca July să creadă că sunt de-a dreptul nesimțită.

- Hei, Jul, chiar nu am vrut să vorbesc aşa cu tine, scuze.

- Nu e mare lucru. Ştiu că te-ai ga2ndit mult la chestia asta, aşa că am încredere că totul va ieși bine, îmi spune şi zâmbește larg.

Restul drumului de câteva ore l-am parcurs în linişte, bine, asta în mare parte. Am făcut schimb de locuri, July mergând la volan. M-am ghemuit in2 scaunul meu şi privesc cerul azuriu.

Îmi amintesc  că atunci când eram cu tata în maşină mereu punea muz3ica vesela. Ştie cât de repede mă deprim, deşi nu arăt asta. O vedea pur şi simplu prin faptul că priveam tristă pe fereastră. Nu îmi vine să cred cât de bine mă cunoaşte... ah, cunoştea. E atât de greu să vorbesc despre el la trecut.