Sophy:Am suferit toata noaptea pana cand am ramas fara lacrimi,iar intr-un moment de luciditate,am luat o decizie care imi va influenta viata.
Vreau sa merg la el si sa ma conving ca e cu adevarat fericit,vreau sa discut cu el,apoi voi pleca din viata lui definitiv,stiind ca el e fericit,poate imi voi gasi si eu fericirea intr-o zi.
Am facut vraja de teleportare,gandindu-ma la el si dorindu-mi sa ajung acolo,intradevar am reusit,am ajuns in Norvegia,eram intr-un apartament destul de mare,se pare ca parintii mei ii dadusera suficienti bani ca sa-si poata permite asa ceva.
Eram in sufragerie,dar instintul ma conducea spre bucatarie,asa ca am mers acolo ,luandu-ma dupa mirosul de supa frantuzeasca pe care o facea el cand eram inca impreuna.
Se afla acolo,gatea in timp ce asculta sonata “Moonlight”,era trist,dar deosebit de frumos.M-am sprijinit de usa ,admirandu-i aerul relaxat,parul brunet usor dezordonat si corpul lui bine lucrat.
Sophy:-Buna Luke,ce mai faci?tresari la auzul vocii mele si ramase cateva minute nemiscat ,socat probabil.
Luke:-Ce cauti aici?cum ai intrat in apartament?
Sophy:-Astea sunt detalii nesemnificative,vroiam sa te intreb daca esti fericit,daca ti-ai gasit iubirea adevarata?
Luke:-Vreau ca mai intai sa-mi raspunzi la intrebarile anterioare,i-a loc aici,eu tocmai pregateam faimoasa mea supa frantuzeasca.
Sophy:-Imi aduc aminte ca iti placea sa o faci si mereu iti iesea perfecta,dar sa revenim la subiectul initial,m-am schimbat,am devenit ce nici in vis nu mi-as fi inchipuit ca o sa devin,sunt…sunt o vrajitoare,dar nu una rea care mananca copii la micul dejun.
Luke:-Minti,nu se poate sa fi vrajitoare,demonstreaza-mi,fa ceva.
Sophy:-Bine,dar nu vreau sa te sperii.M-am concentrat la lingura de langa el,astfel facand-o sa pluteasca,am luat cu ea un pic din supa si am adus-o la mine folosindu-ma de puterea mintii.
Luke:-Nu-mi vine sa cred,tu chiar esti vrajitoare,dar cum…..cum s-a intamplat asta?
Sophy:-E o poveste lunga,acum raspunde-mi tu la intrebarile pe care ti le-am adresat mai inainte.
Luke:-Scuze,dar am ramas un pic blocat,poti sa ma intrebi inca odata?
Sophy:-Vreau sa stiu daca esti fericit,daca ti-ai gasit dragostea adevarata?
Luke:-Pai nu mi-am gasit fericirea si nici dragostea adevarata si credema dupa ce am fost nevoit sa plec de langa tine,am incercat sa uit si sa caut aceea iubire,dar nu am gasit-o.
Sophy:-Si cum ramane cu femeia si fetita cu care ai fost in parcul de distractie?
Luke:-Ma spionezi cumva?si daca da de cand?
Sophy:-De ieri te observ,acum raspunde-mi la intrebare si de data asta nu ma mai pune sa repet.
Luke:-Aceea era sora mea,impreuna cu fica ei,am mers cu ele in parcul de distractii ,deoarece tatal Iasminei ,nepoata mea,e bolnav de cancer.
Sophy:-Imi pare rau,nu stiam ca ai o sora ,daca vrei il pot vindeca eu pe tatal Iasminei,biata cred ca sufera ingrozitor.
Luke:-Poti sa faci asta?ar fi o binecuvantare,multumesc din suflet,dar parintii tai vor fi de acord?apropo ei stiu ca esti aici?o mina de ingrijorarea ii aparu pe chipul lui bland.
Sophy:-Parintii mei au uitat de mine,dupa ce ai plecat,m-au trimis in Marea Britanie, in Londra mai exact “sperand”ca ma voi vindeca,dar cum asta nu s-a intamplat,m-au abandonat definitiv acolo,trimitandu-mi doar o suma de bani lunar. Nu sunt pentru ei decat un obiect.
Luke:-Imi pare rau ca am plecat atunci,dar m-au amenintat ca daca nu voi pleca ma vor omori,nu prea am avut de ales.
Sophy:-Stai un pic,mie mi-au spus ca ti-au dat o suma generoasa de bani pe care ai acceptat-o cu conditia de a disparea din viata mea.
Luke:-Si tu i-ai crezut?am plecat fara nici un ban,am lucrat prin diferite locuri pentru a-mi putea finanta studiile si mai ales pentru a supravetui,am devenit arhitect si a trebuit sa lupt pana la epuizare pentru a ajunge unde sunt acum.
Sophy:-Nu-mi vine sa cred,eu care am suferit din pricina faptului ca nu ma iubeai,cel putin asa credeam,de aceea te-am cautat acum,am facut-o si inainte,dar ca om nu prea ai acces la multe informatii,am vrut sa stiu daca esti fericit,mi-am propus sa dispar din viata ta definitiv daca tu esti fericit,dar se pare ca nu e asa.
Luke:-Eu inca te iubesc,mereu te voi iubi,dar nu puteam sa ma intorc sub nici o forma,asculta-ma,daca as fi stiut ca erai in Londra si ca sufereai singura,as fi zburat pana acolo cu ultimi mei bani doar pentru a te vedea si a te consola.
Sophy:-Nu-mi vine sa cred ca totul e real,esti sigur ca inca ma iubesti?
Luke:-Poate ca asta te va convinge.Se apleca spre mine,sarutandu-ma tandru,devenind pe parcurs pasional,dupa un timp am inceput sa-l sarut cu sete,de parca viata mea ar depinde de asta,imi era atat de dor de el,iar acum ca eram din nou impreuna stiam ca nici o putere din lume nu ne va mai putea desparti.
Sophy:-Imi era atat de dor de tine,nici nu-ti inchipui cat de mult am suferit de dorul tau.Lacrimile au inceput sa mi se prelinga pe obraji,dar de aceasta data erau lacrimi de fericire.Îl aveam inapoi,era al meu ,doar al meu….
