Doar prieteni | FINALIZATĂ |

3.

" Eu sunt William "

Nu pot să cred că Dylan chiar vrea să merg cu el la o petrecere, doar pentru a mă întâlni cu un prieten bun de-al lui, care se presupune că mă place. Știe foarte bine că încredere mea în băieți se poate măsura cu vârful unui ac. Singurul în care am încredere este el, și o știe prea bine. Probabil, Dylan va rămâne singura persoană în care o să am încredere totală până la sfârșitul vieții. Oftez lăsând căștile să îmi cadă după gât și îmi trec mâna prin păr. De obicei mergem împreună acasă, însă azi s-a scuzat și mi-a zis că are treabă după ce mi-a făcut un milion de nervi cu propunerea lui. Ciudat e că ne spunem totul și de data asta a evitat să vorbească cu mine. Bineînțeles că nu am comentat și i-am zis doar să aibă grijă de el, așa cum o fac mereu.

- Amanda! O voce parțial cunoscută se aude în spatele meu și toate gândurile mele zboară instantaneu.

Mă întorc din drumul meu pentru a vedea cine m-a strigat, și dacă nu mă înșală memoria e tipul de azi, cel care a discutat cu Dylan. O încruntătură mică îmi brăzdează chipul și îmi pun mâinile la piept privindu-l nervoasă pe băiat.

- Ce dorești? Întreb dându-mi cât mai subtil ochii peste cap. Dacă Dylan sau tipul ăsta cred că eu voi merge la petrecerea aia stupidă își pierd timpul. Cu siguranță își pierd timpul!

- Eu sunt William. Spuse zâmbind stângaci și aproape că m-a bufnit râsul pentru că mi-am dat seama că se simte intimidat de prezența mea. Și totuși, mă place! Asta a spus de dimineață.

- Îmi pare rău, William, dar nu am timp de o discuție acum. Mă cam grăbesc! I-o tai zâmbind cât mai adorabil. Își freacă ceafa rușinat și aprobă scurt din cap. La acest semnal îmi reiau drumul către casă așezându-mi înapoi căștile pe cap.

Nu voiam să fiu chiar o așa mare nenorocită cu băiatul ăsta, dar cineva anume a reușit să mă calce bine pe coadă încă de la primele ore ale dimineții.

Sunt mai mult decât sigură că ziua asta nu va avea un sfârșit bun și mai sunt câteva ore bune până când mă voi băga la somn, iar nemernicul de Dylan ar face bine să își ceară scuze pentru că mi-a organizat o întâlnire în locul meu, pe care nici măcar nu mi-o doresc.

Intru în casă aruncându-mi ghiozdanul lângă canapea și urc în camera mea grăbită, simțind o dorință arzătoare de a-mi afunda capul în pernă și să țip de nervi. Acum mă opresc băieții pe stradă, mai nou, din vina lui Dylan.

Nu pot să neg, William este drăguț, chiar simpatic cu tot cu stângacia lui, dar pur și simplu faptul că a încercat să ajungă la mine prin Dylan i-a adus foarte multe bile negre. Nu sunt eu cea mai invitată fată la întâlniri, dar atunci când cineva o face trebuie să se comporte ca atare. Poate de asta am avut doar doi iubiți în întreaga mea viață, dar nici nu prea duc lipsă de atenție, iubire și grijă necondiționată ca să mă plâng, pentru că Dylan a fost mereu lângă mine, oferindu-mi toate astea.

Gestul lui mă deranjează extrem de mult pentru că știe foarte bine că sunt o fire pretențioasă și nu acord atenție oricărui fraier.

- Brunet prost cu ochi albaștri! Țip înfundat în pernă. O să te strâng de gât când o să te văd, pentru toți băieții pe care mi i-ai pus în cap! Vorbesc singură pentru mine însămi.

- Să nu uiți de frumos! Aud o voce în urechea mea și în mai puțin de câteva clipe corpul meu face contact cu podeaua tare și rece.

Râsul lui Dylan îmi ajunge la urechi și arunc cu ursulețul în el privindu-l urât în timp ce îmi masez spatele. Acum chiar că o să îl strâng de gât!

A/N: va rog să comentați și să votați! ♡ multă iubireeee! Aveți grija de voi!