Doar prieteni | FINALIZATĂ |

35.

" Te urăsc! "

Mă jucam agitată cu șnurul de la pantalonii mei, în timp ce pe ecranul televizorului rula un film de comedie plictisitor. Alături de mine, Helen și Jordan stăteau îmbrățișați pe canapea furându-şi câte un sărut din când în când fără să bage în seamă, la fel ca mine, secvențele care rulau pe ecran. Iau telefonul care era ascuns pe undeva printre perne și apelez pentru a zecea oară numărul lui Dylan sperând că de această dată îmi va răspunde, dar nici acum nu am noroc. Oftez nervoasă trântind micul obiect pe măsuța din sticlă, atrăgându-le atenția celor doi îndrăgostiți de lângă mine.

- Încă nu ți-a răspuns? Întreabă Helen privindu-mă ușor trist.

- Nu! Șoptesc dezamăgită și trag o pernă decorativă în brațe mutându-mi din nou privirea pe ecranul televizorului.

La naiba cu Dylan! O să merg să îl caut și o să aibă mari probleme când îl voi găsi. Mă ridic de pe canapea luând în grabă telefonul aruncat pe măsuță și mă îndrept spre ieșire cu pași repezi. Iau o pereche de teniși în picioare și o geacă din cuier, nepăsându-mi dacă îmi aparține sau e a oaspeților mei, fiind gata de plecare. Arunc o privire în oglindă strâmbând nemulțumită din nas când văd că arăt ca o boschetară în toată regula, dar nu mai am energia necesară pentru a merge să îmi schimb ținuta de casă.

- Ne vedem mai târziu! Merg să îl caut pe Dylan. Anunț înainte să-mi părăsesc casa fără să mai aștept un răspuns din partea lui Helen sau a lui Jordan.

Știu că este nepoliticos să îi las singuri, dar sunt deja destul de familiarizați cu locuința mea. Helen și Jordan fac deja parte din familia mea, așa că nu se vor supăra că i-am lăsat singuri în favoarea lui Dylan care Dumnezeu știe unde naiba este.
Mă avânt pe aleile pustii din cartierul meu verificându-mi neîncetat telefonul. Aerul rece de toamnă mă face să regret că am plecat de acasă, unde este cald și bine, dar urăsc faptul că Dylan nu îmi răspunde la apeluri. Dacă a pățit ceva?

Îmi trec o mână prin păr oftând și o ascund înapoi în buzunarul gecii până nu o să îmi înghețe. Săptămâna trecută Helen și Jordan au ieșit din spital și am hotărât să ne vedem într-o seară și să petrecem puțin timp împreună, dar se pare că Dylan nu și-a dorit să își mai facă apariția la mine acasă, deși mi-a promis că va veni înaintea prietenilor noștri.

Căutarea lui Dylan m-a purtat până în fața clubului la care am lucrat în urmă cu câteva luni prin intermediul lui Helen, deși este destul de departe de casa mea. Îmi mușc buza inferioară indecisă în privirea gândurilor pe care le am. Cuprinsă de frustrări din cauza lui Dylan care m-a părăsit în această seară, intru în club simțind imediat cum căldura îmi acaparează corpul. Îmi fac loc prin mulțimea de oameni care se distrează fără să le pese de părerile celor din jurul lor și mă îndrept spre bar. Odată ajunsă ocup un scaun și cer o bere cu lămâie fiind fericită că am găsit în geacă suficienți bani pentru a-mi plăti consumația.

Îmi scot telefonul din buzunar urmând să îmi verific rețelele de socializare în încercarea de a pierde timpul și realizez că pierd mai mult timp cu ochii pe ecran decât aș fi crezut. Între timp mi-am terminat și berea așa că decid să merg până la baie, apoi să mă duc acasă. Deja m-am plictisit să aștept după vreun semn de la Dylan.

Mă ridic de pe scaun rugându-mă să nu dau de vreun cuplu de îndrăgostiți pe la baie și îmi croiesc drum până la locul respectiv ignorând toate mâinile care îmi atingeau nevoit corpul. Respir ușurată când găsesc baia liberă și mă așez în fața oglinzii râzând de propria mea înfățișare. Îmi dau jos geaca lăsând-o pe blatul de la chiuvetă și îmi trec de câteva ori mâinile prin păr urmând să îl prind într-o coadă cu un elastic. Mă strâmb la vederea chipului meu șifonat, dar nu îi mai dau importanță.

Îmi iau din nou geaca pe mine închizând fermoarul și verific cât este ceasul. Ochii mi se măresc de uimire când observ că este trecut de ora doisprezece noaptea și hotărăsc că este timpul să mă întorc acasă. Mai arunc o scurtă privire spre oglindă, apoi dau să plec, dar aproape sunt doborâtă la pământ când un cuplu intră peste mine în baie.

- Mă scuzați! Mormăi nervoasă și încerc să trec de ei pentru că blochează ieșirea, dar băiatul se oprește brusc din acțiunile sale ceea ce îmi atrage atenția.

- Dylan?! Țip luată prin surprindere și îmi închid ochii sperând că atunci când îi voi deschide voi vedea altă persoană, dar acest lucru nu se întâmplă.

- Trebuie să glumești... Șoptesc cu lacrimi în ochi privindu-l.

- Amanda...

- Să taci! Îl întrerup furioasă. Mâna lui o prinde pe a mea în încercarea de a mă calma, dar mă smucesc. La naiba! Ia-ți odată mâinile de pe mine! Încep să țip simțind cum lacrimile îmi ard obrajii.

- Amanda, lasă-mă să îți explic! Reușesc să aud printre scâncetele mele pline de durere. Ochii mei îi părăsesc pe ai lui și rămân stupefiantă când văd cu cine își făcea de cap.

- Cu ea? Întreb moale calmându-mă în brațele lui. Privirea răutăcioasă și plină de venin a Cailei îmi rupe sufletul în bucăți mici ca o sticlă spartă.

- Ascultă-mă! Dylan îmi întoarce privirea asupra lui prinzându-mi bărbia cu degetele. Mă trag de lângă el cu putere și în următoarea secundă palma mi se lipește usturător de obrazul lui.

- Te urăsc atât de tare încât nici nu îți poți închipui! Spun fără vlagă. Să nu te mai apropii de mine! Îl privesc direct în ochi când îi adresez aceste cuvinte, apoi trec pe lângă cei doi încercând să îmi opresc lacrimile.

A/N: hei! bună!

Sper că v-a plăcut acest capitol! Nu este unul prea strălucit, dar sper să vă placă. Pupici cu sclipici.