" Te-am așteptat mereu "
Amanda
Mă întorceam de pe o parte pe alta a patului încă de când m-am pus la somn - asta însemnând mai bine de o oră - dar agitația din inima mea se revarsă și asupra corpului meu nelăsându-l să se odihnească cum ar trebui. Mă gândesc la Dylan și la faptul că este aici, în casa mea, chiar în camera alăturată, purtând hainele tatei și fiind bandajat. Încă încerc să procesez faptul că el aproape l-a omorât pe agresorul meu, deși noi am încetat să mai vorbim. De ce ar face asta după tot ce mi-a spus?
Îmi trec palmele peste față oftând istovită. Nu pot să las lucrurile așa! Dylan trebuie să îmi spună dacă el chiar crede povestea părinților lui.
Înlătur pătura de pe mine și cobor din pat părăsindu-mi camera. Știu că e trecut de miezul nopții, dar nu cred că Dylan doarme, deși după lupta pe care a avut-o există o posibilitate. Trag aer adânc în piept și deschid ușor ușa urmând să mă lipesc de ea după ce intru in cameră. Capul lui Dylan se ridică dintre perne și un zâmbet larg îi înflorește pe față atunci când mă vede.
- Chiar crezi cu adevărat ce au spus părinții tăi despre mine? Îl întreb direct închizându-mi ochii de teama răspunsului său.
- Vino lângă mine! Îmi cere moale și oftează istovit de puteri. Te rog... Șoptește și eu mă dezlipesc de ușă învinsă.
Mă bag sub pătură păstrând o distanță considerabilă între noi începând să îmi frământ buzele cu dinții. Degetele mele încep să se joace între ele deasupra abdomenului meu încercând într-un fel să îmi distragă atenția, dar liniștea din cameră îmi oferă posibilitatea de a auzi respirația caldă a lui Dylan și asta nu mă ajuta deloc. Următorul său gest mă surprinde: îmi trage mâna stângă într-a lui și o duce la gură sărutându-mi dosul palmei. Buzele lui pe pielea mea se simt ca doi tăciuni aprinși și îmi taie respirația cu moliciunea și finețea lor.
- M-au mințit. Afirmă cu seriozitate. Am aflat zilele trecute când le-am făcut o vizită. Sunt părinții mei, nu mă așteptam să mă mintă în legătură cu o persoană atât de importantă pentru mine, așa că i-am crezut atunci când mi-au spus toate acele lucruri despre tine. Am fost distrus, Amanda. Nu ai idee cât de mult timp am încercat să te uit, dar nu am putut să o fac. Atunci când te-am văzut nu mi-a venit să cred! Am așteptat atâtea zile ca lumina din camera ta să fie aprinsă și să te văd fluturându-mi pachetul de țigări în față victorioasă că ai putut să îl furi din nou. Te-am așteptat mereu, în fiecare zi nenorocită! Nu am vrut să cred minciunile alea, sau poate inima mea nu a vrut. Sper că o să mă poți ierta... Șoptește ultima propoziție cu vocea tremurându-i.
- Te-am iertat de mult, Dylan. Te iubesc! Cum aș putea să nu îmi iert cel mai bun prieten? Îl întreb privindu-l cu lacrimi în ochi.
- Atunci cred că ai fi dezamăgită să aflii că cel mai bun prieten al tău nu te mai vede doar ca pe o prietenă...
Confesiunea lui Dylan îmi face inima să sară din piept și îmi trag mâna dintr-a lui șocată de cele auzite. Nu se poate una ca asta...
Degetele sale îmi cuprind bărbia obligându-mă să îl privesc și își unește fruntea cu a mea simțindu-i suflul cald peste buzele mele. Îmi închid ochii strâns nefiind capabilă să mă confrunt cu privirea lui în acest moment. Brațele i se strâng în jurul meu puternic și după câteva minute în care am stat împietrită am putut să îi răspund la îmbrățișare.
- Este în regulă! Și eu te iubesc, doar că nu așa cum o faci tu...
***
Razele soarelui îmi mângâie întregul corp și mirosul mării mă face să zâmbesc ușor în colțul gurii. În dimineața asta, când m-am trezit în brațele lui Dylan, mi-a venit brusc ideea să petrecem o zi la plajă ca să mai scap de tensiunea din ultimele săptămâni. Am sunat-o pe Helen și i-am sugerat să ne însoțească alături de Jordan, iar ea a fost mai mult decât încântată de propunerea mea.
- Este totul în regulă cu tine și Dylan? Glasul șoptit al prietenei mele mă oprește din a analiza plaja aproape goală.
- Nu știu! Îi mărturisesc și îmi mușc buza inferioară aruncând o privire scurtă asupra băieților care și-au făcut de lucru cu niște sticle de bere.
- Ce vrei să spui? Întreabă confuză.
- O să îți povestesc totul, dar mai târziu. Mă duc să înot! Spun recăpătându-mi zâmbetul pe buze. Îmi dau jos blugii și tricoul extrem de larg aruncându-mi hainele în nisip alături de papuci, rămânând într-un costum de baie alb.
Apa este extrem de caldă așa că îmi continui drumul până când nu mai simt nisipul sub picioare. Îmi afund corpul în apă fiind învăluită de o liniște primitoare care mă face să zâmbesc și îmi relaxez mușchii, deși plămânii deja mă dor. Brusc talia îmi este prinsă de două brațe puternice și sunt trasă din apă putând să respir normal. Îmi prind picioarele și brațele ca o liană de corpul lui Dylan fără să îmi dau seama că m-am lipit în totalitate de el. Zâmbetul lui îmi face obrajii să se încălzească și felul în care mă privește mă obligă să cred că am o grădină zoologică ascunsă în stomac.
La naiba!
A/N: hei! bună!
Gata si cu acest capitol! Nu uitați să comentați și să votați înseamnă foarte mult pentru mine. Pupici cu sclipici! <3
CITEȘTI
Doar prieteni | FINALIZATĂ |
Short Story" Iubirea este prietenia care a luat foc. " Amanda și Dylan au demonstrat de-a lungul anilor că prietenia poate exista între o fată și un băiat. Se iubesc unul pe altul, însă nu se pot gândi la o relație mult mai serioasă decât cea pe care o a...
