Doar prieteni | FINALIZATĂ |

29.

" Cunoașterea sa, minciunile lor "

Dylan

Îmi deschid ochii amețit, simțind o greutate mică deasupra abdomenului meu. O durere îngrozitoare îmi traversează capul când încerc să mă ridic, așa că îmi trântesc la loc capul pe perna moale. Clipesc des analizând locul în care sunt și constat uimit că mă aflu acasă. Îmi plimb privirea prin cameră și observ un bol plin cu apă pe noptieră și lângă un prosop mototolit. Îmi ridic mâna masându-mi tâmplele și îmi dau seama că fruntea mea e udă.
Îmi ridic capul de pe pernă sprijinindu-mă în coate și chipul liniștit al Amandei mă întâmpină. Mă încrunt când îmi dau seama în ce poziție doarme și oftez supărat că nu s-a gândit să se urce în pat. Nu e ca și cum nu am mai dormit împreună. Îmi trec ușor degetele prin părul ei, având grijă să îi îndepărtez firele șatene de pe față și ea se foiește nemulțumită. Probabil am gâdilat-o. Brusc îmi aduc aminte de piciorul ei și o trag înspre mine pentru a o muta în pat. Bolborosește ceva ce par a fi niște înjurături și își deschide ochii aruncându-mi o privire urâtă. Îmi scot telefonul din buzunar, doar pentru a nu da ochii cu ea știind cât de mult urăște să fie trezită, și verific cât e ceasul. Ora 04:26 trona pe ecranul telefonului și la vederea acesteia o mulțime de întrebări îmi invadează mintea.

– Îmi pare rău că te-am trezit! Șoptesc mușcându-mi vinovat buza inferioară. Ce-i cu tine aici? Întreb la fel de încet încercând să nu o deranjez.

– Păi chiar ar trebui să-ți pară... Mormăie supărată și se așază cu capul mai bine pe pieptul meu. Ne-au dat afară de la club pentru că ți-a venit ție să faci spectacol, așa că am venit aici cu tine-

– Cum adică am făcut spectacol? O întrerup mirat și mă încrunt, chiar dacă știu că ea nu mă poate vedea.

– Te-ai îmbătat. Spune scurt lăsând un oftat să-i iasă printre buze în timp ce degetul ei începe să facă cerculețe imaginare pe abdomenul meu.

Îmi trec degetele prin părul ei lăsat liber să îi acopere jumătate din spate, atingându-i în treacăt și umărul gol. Respirația ei mă liniștește și pentru un moment nici nu îmi mai doresc să continue.

– Ai oprit muzica și m-ai întrebat dacă vreau să fiu iubițica ta. Spune răstit și își ridică privirea pentru câteva secunde doar pentru a o vedea încruntată.

Chicotesc ușor nevenindu-mi să cred ce îmi spune și Amanda își lasă capul înapoi pe pieptul meu. Îmi trec în continuare degetele prin părul ei, încercând să îmi îmblânzesc stomacul care scoate sunete scandalos de gălăgioase.

– Și cum ai ajuns aici? Întreb păstrându-mi un zâmbet pe buze.

– După ce ne-au dat afară pe amândoi te-am adus acasă cu un taxi, dar când am vrut să plec ai încuiat ușa cu cheia și ți-ai băgat-o în pantaloni spunându-mi că n-o să plec nicăieri. Ți s-a făcut rău, de asta sunt toate astea aici.

– Ai avut grijă de mine? Întreb mirat prinzându-mi buza inferioară între dinți.

Amanda aprobă sfioasă și se ridică în fund sprijinindu-se de tăblia patului, privirea ei fiind țintită pe ușă. Degetele sale încep să se joace unele cu altele și știu deja că se gândește dacă să spună sau nu ce îi trece prin minte.

– Dylan de ce te-ai comportat atât de urât cu mine atunci când am venit? Șoptește și își îndreaptă privirea ciocolatie spre mine.

– De ce dracului faci pe neștiutoarea?! Țip spre ea și îmi strâng palmele în pumni privind-o nervos.

– Despre ce tot vorbești acolo Dylan? Întreabă ridicându-se de pe pat și își ia cârjele alea enervante pentru a sta în picioare. Mă ridic și eu numaidecât, urmând să fiu chiar lângă ea.

– Nu mai face pe mironosița, Amanda! Mă răstesc la ea enervat. Mama și tata mi-au spus totul. Confuzia de pe chipul ei mă lasă rece. De ce se preface că nu știe despre ce vorbesc?

– Ce tot spui acolo? Întreabă nervoasă și ea apropiindu-și chipul periculos de mult de al meu.

– Toată lumea știe că ai furat bani de la părinții mei ca să fugi cu William după ce judecătorul a hotărât că trebuie să mergi la orfelinat. Nu te mai preface că nu știi despre ce vorbesc! Te-ai transformat într-o cățea în timp ce eu credeam că suferi!

Capul mi se întoarce într-o parte când palma ei se lipește puternic de obrazul meu și o mică usturime îmi taie pielea. Privirea îmi cade asupra ei și înghit în sec atunci când îi văd obrajii scufundați de lacrimi și sunt roșii ca focul. Pare... distrusă.

– Nu știu de ce părinții tăi ți-au băgat în cap prostia asta Dylan, dar te rog frumos să nu te mai apropii de mine niciodată. Să rămâi cu minciunile și iubitele tale! În momentul ăsta vreau să îmi deschizi ușa asta nenorocită și să uiți că eu am existat vreodată în viața ta! Țipă lăsând lacrimile să-i curgă peste obraji cu asprime.

Și asta am făcut, am lăsat-o să plece.

A/N: haidee!

Omorâți-l pe Dylan! Va aștept deja comentariile cu înjurături la adresa lui.
Va aștept părerile sincere! Despre carte, despre personaje, despre ce credeti ca va urma! Sper sa pun continuarea cat mai repede! Pupici cu sclipici! <3