Doar prieteni | FINALIZATĂ |

34.

" Am încredere în tine "

În urmă cu doar două ore ajunsesem acasă și profitam de faptul că e vineri seara și urma să am două zile libere. Leneveam pe canapea într-o pereche de pijamale roz cu norișori, pufoase, în poală aveam un bol cu înghețată și mă uitam la Tom și Jerry bucurând-mă de timpul meu liber relaxându-mă.

Soneria îmi distrage atenția și sar ca arsă de pe canapea fiind pregătită să întâmpin persoana care vrea să mă viziteze. Deschid ușa și un zâmbet larg mi se împrăștie pe chip la vederea lui Dylan. Mă privește amuzat apoi mă trage în brațele sale urmând să-și lipească buzele într-un sărut dulce de ale mele. Îl trag mai aproape de mine știind că mă poate acoperi cu înălțimea lui și, astfel, nu o să mă vadă nimeni în pijamale în afara sa. Dylan mă îndeamnă să intru în casă, ceea ce fac numaidecât, urmând ca el să închidă ușa fără să își desprindă o secundă gura de a mea. Reușim să ajungem până în sufragerie unde îmi sprijin corpul care luase foc sub atingerile pricepute ale lui Dylan de canapea. Buzele sale coboară spre gâtul meu și stomacul mi se face ghem la această nouă senzație. Parcă toți fluturii s-au combinat și acum în interiorul meu bate cu putere din aripi un singur fluture uriaș. Cu grijă îmi așez mâinile pe umerii săi lați ridicându-mă pe varfuri ca să mă așez cu fundul pe spătarul de la canapea și imediat îmi încolăcesc picioarele în jurul abdomenului său acoperit de tricoul alb și bluza de trening neagră, lipindu-i trupul lui Dylan în totalitate de al meu.

- Știi, pijamalele astea arată sexy pe tine. Spune cu un rânjet viclean pe buze când ne desprindem din sărut. Obrajii mi se îmbujorează instant și îmi las fața în pieptul lui pentru a-mi ascunde rușinea.

- Sunt doar pijamale. Mormăi ridicându-mi ușor privirea pentru a-i întâlni ochii albaștri ca cerul. Îmi mângâie obrazul înflăcărat și își mai lipește o dată buzele de ale mele într-un pupic.

- Roz. Mă completează el și se încruntă, parcă amintindu-și ceva. Uite, să nu te sperii, dar Helen și Jordan au avut un mic accident de mașină. Spune oftând. Ochii mi se umplu instant de lacrimi și încep să suspin la auzul cuvintelor sale. Parcă cerul îmi picase în cap și urma să îmi fugă pământul de sub picioare, având cale liberă să cad într-un gol.

- D-dar sunt bine? Întreb printre suspinele înăbușite care îmi părăsesc gura fără să îmi doresc.

- Da, da. Calmează-te! Spune repede trăgându-mă într-o îmbrățișare călduroasă, apoi își lipește buzele de fruntea mea păstrându-le acolo pentru câteva momente.

- Dylan nu aș suporta să o pierd și pe Helen ca pe pări...

- Șhh! Dylan mă reduce la tăcere așezându-și două degete peste buzele mele. Chiar eu am vorbit cu ea și este bine. Helen m-a rugat să îi aduci niște haine și alte chestii de fete pe care le folosiți voi pentru că o să rămână o zi sau două la spital să facă niște analize, astfel se asigură că este totul în ordine. Nu s-a întâmplat nimic grav, doar s-a ciocnit o altă mașină de ei. Jordan este, de asemenea, bine și el. Îmi povestește toate detaliile de care am nevoie și îmi zâmbește blând trecându-și palma peste spatele meu liniștitor.

Am aprobat rapid din cap și am fugit pe scări pentru a-i face băgăjelul lui Helen în care am încercat să îndes cât mai multe lucruri folositoare și haine, și mi-am schimbat pijamalele cu o pereche de colanți, un tricou alb și o bluză de trening neagră. Imediat cum termin, încalț teneșii de lângă dulap și fără să îi mai fac ceva cocului deja stricat și lăsat într-o parte a capului, ies din cameră în viteză coborând scările.

Sunt gata să ies pe ușă și să fug direct la spital când o ușoară tuse îmi atrase atenția.

- Aveai de gând să uiți de mine? Mă întreabă Dylan apropiindu-se de mine cu o încruntătură pe față. Oh! Și fi sigură că nu pleci în halul ăsta. Ai rimel întins pe toată fața și părul tău arată ca naiba. Vino aici! Spuse autoritar și mă trage de mână înapoi pe canapea.

Dylan caută ceva prin geanta mea lăsată la baza scărilor care duc la etaj, apoi revine lângă mine cu un pachet de șervețele umede. Scoate unul și, cu grijă, începe să îmi curețe machiajul de pe față. Când în sfârșit a terminat m-a întors cu spatele la el și mi-a desfăcut cocul, urmând să își treacă de câteva ori degetele prin păr apoi să mi-l prindă într-o coadă la spate.

- Mulțumesc! Exclam sărutându-l scurt și el doar îmi zâmbește ușor trecându-și degetele printre ale mele.

***

- Nu ai idee cât de tare m-ai speriat! Spun printre suspine, în timp ce o îmbrățișez pe Helen.

- Te iubesc mult, bine? Nu o să te părăsesc! Mă asigură zâmbindu-mi larg. Acum trebuie să mergi acasă. E trecut de miezul nopții și știu că ești obosită, la fel cum sunt și eu. Spune și își înăbușe un căscat așezându-și palma peste gură.

- În regulă! O să merg doar pentru că știu că ești bine. Te iubesc! Ai grijă de tine! Spun și îi sărut lung fruntea.

Părăsesc salonul lui Helen fericită că prietena mea cea mai bună nu a pățit nimic cu adevărat grav, dar nici Jordan. Am fost la el și l-am întrebat dacă este totul în regulă, apoi a rămas cu Dylan spunându-mi să merg la iubita lui. Îmi închid fermoarul la bluză și hotărăsc să ies afară ca să iau aer proaspăt cât timp îl aștept pe Dylan. Îi trimit un mesaj prin care îl informez că o să îl aștept în parcare și îmi strâng apoi brațele la piept.

Brusc un braț mare îmi prinde talia și scot un țipăt speriată aproape prinzându-mi echilibrul. Îmi ridic privirea și dau de chipul ușor șifonat al lui Pablo care își înfășurase deja brațele în jurul meu ca două funii.

- Pacienta mea preferată, Amanda... Șoptește cu glas moale simțind o ușoară urmă de alcool în respirația lui.

- Bună seara, Pablo! Îl salut și încerc să îi dau jos brațele de pe mine. Te rog frumos, păstrează distanța! Îi spun deja deranjantă de faptul că e prea aproape de mine.

- Dar de ce? Nu asta îți dorești? Am văzut cum mă priveai ultima dată când ne-am văzut.

- Poftim?! Îmi pare nespus de rău dacă asta ți-a transmis privirea mea, dar nu îmi doresc nimic de la tine. Spun stupefiantă și îmi așez palmele peste pieptul lui împingându-l de pe mine, dar nu dorește în niciun caz să îmi ofere spațiu. Te rog frumos încă o dată, dă-mi drumul.

- Ce dracului?! Ia-ți labele de pe iubita mea! Un țipăt plin de ură și nervi îmi atrase atenția și cât aș clipi Pablo este dat la o parte de pe mine și aruncat pe asfaltul umed de la ploaie. O să îți rup mâinile dacă te mai atingi de ea! Dylan îl amenință fără nicio ezitare și mă trage după el până ajungem la mașină.

- Ești bine? Întreabă precaut și își așază palmele pe obrajii mei. Aprob din cap și oftez supărată pe toate lucrurile care s-a întâmplat astăzi.

- Nu știu ce a fost chestia aia! M-am trezit cu el peste mine. Crede-mă, Dylan, nu am ni...

- Știu că nu ai face asta. Am încredere în tine, Amanda! Mă întrerupe și își lipește buzele de fruntea mea. Să mergem acasă! Șoptește și îi simt zâmbetul moale pe pielea mea.

A/N: hei! bună!

Sper că v-a plăcut acest capitol. Nu uitați să vă spuneti parerea și să votați! Pentru orice nelămurire sau curiozitate îmi scrieți în comentarii și o sa va raspund cu drag. Pupici cu sclipici.