Doar prieteni | FINALIZATĂ |

26.

" Am venit să te iau "

Amanda

Iau și ultima draperie din casă și o arunc în pat. Zâmbesc mulțumită când soarele dogoritor de afară îmi luminează camera și preț de câteva secunde prefer să îmi țin ochii închiși. În ultima lună am reușit să strâng câțiva bani și sper ca până în luna octombrie să reușesc să revin acasă. De o săptămână am început să fac curat și acum nu se mai simte miros de praf, dar mucegaiul încă îmi dă bătăi de cap. Îmi trec o mână prin păr încercând să îl aranjez puțin și iau tot mormanul din pat. E într-adevăr un morman, pentru că acum abia dacă văd pe unde merg.

Deschid cu grijă ușa și traversez holul, urmând să ajung la scări. Trag aer adânc în piept realizând cât de mult am obosit. Cine ar crede că niște lenjerie și două draperii pot fi atât de grele? Încep să cobor scările una câte una, dar la un moment dat simt ceva moale sub picior și alunec începând să mă rostogolesc pe scări. Mă lovesc de nenumărate ori și simt că scările astea nu se vor termina niciodată, dar într-un final reușesc să ajung pe podeaua care dă spre sufragerie.

Minute în șir tot ce am putut să fac a fost să îmi reglez respirația și să zac pe podeaua rece. Ignor lacrimile care mi se prelinseseră stinghere peste obraji și suspinele care nu voiau să se oprească. Nu îmi mai pot controla corpul din cauza durerii usturătoare. Norocul meu a fost că lenjeria și draperiile mi-au mai amortizat din cădere, pentru că altfel aș fi fost inconștientă acum.

Încerc să mă ridic, dar o durere îngrozitoare îmi străfulgerează piciorul drept și eșuez lamentabil căzând înapoi pe podea. Iau o gură mare de aer încercând să îmi potolesc lacrimile, dar nu mai vor să se oprească. Îmi caut telefonul prin buzunare și slavă cerului că îl am la mine și nu s-a spart. Îl deblochez și aștept cu sufletul la gură ca Helen să îmi preia apelul.

***

- Ar trebui să fiți mai atentă data viitoare, domnișoară Cole. Îmi spune doctorul care a avut grijă de mine în ultimele două ore.

Numele lui este Pablo Hernandez și, surprinzător, are doar 26 de ani. Părul castaniu deschis este aranjat rebel, ceea ce îl întinerește mai mult, ochii sunt de un maro deschis și buzele pline și cărnoase. Un început de barbă îi încadrează fața și poartă un halat alb, o cămașă albastră și o pereche de blugi negri, spre surprinderea mea. La mâna dreaptă are un ceas negru și un mic semn din urechea stângă îmi dă de gândit că a purtat cândva cercel.

- Și când o să-mi dau ghipsul jos? Întreb holbandu-mă la piciorul meu care este protejat acum de acest ghips.

- Probabil într-o lună. Îmi răspunde zâmbindu-mi scurt, apoi continuă să scrie ceva pe o foaie care cred că este fișa mea medicală.

- Mai bine de atât nu se putea... Mormăi uitându-mă cu ură la piciorul meu. Cum se presupune că o să mai lucrez eu acum? Cu un picior aproape rupt...

- Gata! Am terminat aici! Puteți pleca liniștită, domnișoară Cole. Și nu uitați, ne revedem curând! Mă anunță continuând să îmi zâmbească de parcă ar ajuta cu ceva.

Iau geaca pe care mi-a adus-o Helen de pe scaun și îmi vine să mă pălmuiesc singură. Dintre toate gecile mele, fix pe cea pe care mi-a dat-o Dylan în urmă cu ceva timp a găsit-o? Oftez nervoasă și o iau pe mine, știind că o să am o discuție extrem de serioasă cu Helen când ajungem acasă.
Doctorul îmi oferă o pereche de cârje la care mă strâmb instant ca un copil. Mă ajută să ies din salon, iar eu îi mulțumesc politicos pentru ajutorul acordat.

Îmi arunc privirea spre recepție unde ar trebui să fie Helen, dar rămân stană de piatră când, în locul ei, îl văd pe Dylan.

- Ce cauți aici? Îl întreb confuză, iar el își ridică privirea din telefon automat.

- Am venit să te iau. Helen a mers să dădăcească un mucos. Spune simplu și zâmbește subtil spre geaca pe care o port.

- În regulă! Oftez rotindu-mi ochii. Încă un motiv pentru care să o strâng de gât pe Helen.

- Să mergem! Dylan mi se adresează și în câteva clipe îi simt brațul înconjurându-mi talia. La revedere, domnule doctor! I se adresează batjocoritor și mă trage de lângă el fără să îi mai spun un " Mulțumesc! ".

Privirea pe care i-a aruncat-o Dylan doctorului în momentul în care am plecat îmi rămâne întipărită în minte, atât de mândră și arogantă.

A/N: nu uitați să comentați și să votați fiecare capitol!❤