Doar prieteni | FINALIZATĂ |

5.

" Un cuplu "

Ochii mi se deschid greoi și simt cum capul îmi e pe cale să explodeze de durere. Clipesc des spulberând ceața din privirea mea și ușor, ușor realizez că mă aflu acasă, chiar în camera mea. Lumina puternică mă deranjează teribil și imediat simt nevoia să mă ascund undeva, de parcă aș fi un vampir și soarele e pe cale să mă ardă, însă mâna mare de bărbat mă împiedică și mă sperie de-a dreptul în același timp.

Mă întorc speriată și îmi eliberez plămânii plini de aer când dau de un Dylan răvășit care suflă aerul cald printre buze chiar în fața mea. Mâna lui peste talia mea nu mă deranjează prea tare, ca să fiu sinceră cu mine nu mă deranjează deloc și se simte chiar confortabil. Fericită că am scăpat de lumina orbitoare îmi las pleoapele să cadă greu peste ochi.

Fragmente din seara trecută mi se desfășoară în cap și respirația mi se accelerează brusc când amintirile haotice din capul meu se pun cap la cap. Îmi amintesc perfect felul în care am dansat cu Dylan și obrajii mi se încălzesc, parcă simțindu-i din nou palmele mari și fierbinți prin materialul rochiei mele. Eram lipiți complet unul de altul și pot să jur că mai multe persoane au crezut că formăm un cuplu, dar nici nu mă mir. Dacă aș fi fost altcineva și m-aș fi privit pe mine și Dylan același lucru l-aș fi gândit și eu. Îmi aduc aminte chiar și de berile nenorocite pe care le-am băut și de faptul că eram atât de atrasă de el. Acum când mă gândesc la toate astea îmi vine rău la cât de rușine îmi este și sper doar să nu aducă vorba de asta atunci când se va trezi.

Aerul cald provenit de la respirația lui Dylan trece peste buzele mele și momentul sărutului meu pe obrazul său îmi creează un gol imens în stomac. De ce Doamne iartă-mă nu puteam și eu să nu-mi amintesc nimic din tot ce s-a întâmplat? De ce îmi aduc aminte fiecare, dar absolut fiecare detaliu?

Îmi deschid ochii întâlnind fața răvășită a lui Dylan la mai puțin de câțiva centimetri de a mea, dar spre surprinderea mea toată situația asta nu mi se pare absolut deloc ciudată sau inconfortabil ei. Nu am dormit în viața mea cu un băiat în același pat în afara lui Dylan și acum înțeleg, într-o oarecare măsură, cât de plăcut este sentimentul ăsta. Deși arată extenuat, Dylan mi se pare la fel de adorabil ca atunci când eram mici.

Ușa de la intrare se aude în întreaga casă și glasul mamei anunțându-mă că a ajuns mă trezește din visare. Întotdeauna a susținut că eu și Dylan am arăta excepțional formând un cuplu, ar fi ciudat dacă ne-ar găsi în poziția asta.

- Dă-te jos din patul meu! Țip dintr-odată și îl împing de lângă mine pe Dylan, dar mă trage odată cu el și ajungem amândoi pe jos. Ce e greșit cu tine? Mă vait lăsându-mi corpul să cadă greu peste al lui.

- Te crezi șmecheră, ha? Spune chicotind în urechea mea. Ascultă bine! Dacă eu pic, pici și tu cu mine.

Ochii lui albaștri și somnoroși îi întâlnesc pe ai mei, iar vocea sa răgușită îmi face inima să stea pe loc și stomacul să mi se strângă într-un ghemotoc. Bine că nu îmi vede chipul, pentru că sunt convinsă că fața mea a prins o culoare nemaipomenit de aprinsă.

A/N: vă rog în continuare să votați fiecare capitol și să comentați pentru că mă ajută enorm! ♡