Wonderful Life | myg

14

Mi-am tras mâna dintr-a sa oprindu-mă în loc.

EM: Eu nu merg cu tine!,am spus făcându-l să mă privească speriat.

S: Ba da, mergem acasă. Ai băut destul!, a spus apropiându-se de mine, încercând să îmi prindă mâna, însă și de această dată l-am refuzat.

EM: Yoongi nu înțelegi?,am ridicat tonul. Eu și tu, de acum să mergem separat, am spus coborând tonul ușor spre final.

Mă durea, durea atât de tare ceea ce spun, însă termenul se apropia de final și tot ce am făcut a fost să stau și mai aproape de el în loc să mă depărtez. Deși știu că el nu mă va înțelege, știu că va fi foarte supărat, trebuie să îi spun cele mai îngrozitoare cuvinte pe care le știi acum " Să ne despărțim!".

S: Cred că te îmbeți ușor, spuse apropiându-se de mine. Hai să vorbim mâine când vei fi mai bine, ok?, spuse cu o voce atât de caldă că aproape m-a convins.

EM: Nu, Yoongi,mai trează de atât nu aș fi putut fi!, am spus observând că el își iese din minți, datorită faptului că și-a încleștat pumnul. Yoongi, hai să ne despărțim !

Ne putând să își stăpânească furia, m-a împins lipindu-mă de peretele din spatele meu, continuând să mă privească pătrunzător în ochi.

S: Asta e chiar ceea ce vrei?, a întrebat calm.

Nu, nu e asta ceea ce vreau, nu e ceea ce mi-am imaginat. Aș fi vrut să trăim în continuare împreună, să ne tachinăm, să râdem și să ne certăm pe culorile hainelor, însă destinul nu ne-a fost acesta, de aceea simt că mă sufoc și aș da orice să mă pot ascunde undeva de această durere.

EM: Da, Yoongi!,am răspuns scurt, căci deja simțeam cum îmi pierd glasul.

Yoongi și-a pus mâinile în cap, plimbându-se în cerc, oprindu-se din nou în fața mea.

S: Chiar, a spus țipând, chiar e ceea ce vrei ?

Pentru un moment am fost captivată de aspectul său rebel, întrucât părul său era acum ușor ciufulit, oferindu-mi amintirile în care mă trezeam dimineața alături de el. Am râs ușor,însă întâlnind privirea sa, orice gând fericit a dispărut.

EM: Da!

Yoongi doar a pufnit nervos, uitându-se insintent la mine, așteptând parcă să îi spun să rămân, însă observând că tac, a ieșit pe ușa clubului trântind-o în urma sa.

Îmi simțeam picioarele și tot trupul lipsit de energie, astfel m-am lăsat ușor pe lângă perete până când am ajuns pe podeaua rece. Mi-am strâns genunchi la piept, începând să suspin.

EM: Nu,Yoongi, nu eu vreau asta. Întoarce-te! Nu mă lăsa aici ! E atât de rece și doare atât de tare , am spus atât de încet, încât chiar dacă cineva ar fi stat lângă mine nu m-ar fi auzit.

*

M-am ridicat cu greu din pat, mergând către fereastră. Cu ajutorul a două mâini am dat de o parte și de cealaltă draperiile, întâlnind vremea frumoasă de afară. Deși era iarnă, încă nu a căzut un fulg de nea, soarele făcându-şi din când în când apariția dând puțină energie naturii moarte. Am înjurat vremea frumoasă, căci astăzi, aceasta parcă punea paie pe focul tristeții mele.
Mi-am făcut rutina de dimineață, urmând să îmi strâng lucrurile, întrucât astăzi este ultima mea zi aici. În doua valize încăpătoare am împachetat hainele și lucrurile mele, camera fiind acum goală.
M-am uitat la ceas observând că este ora 9, deci băieții s-au trezit, însă după beția noastră de azi noapte, îmi este teamă că vor avea probleme cu managerul. Am încuiat ușa camerei mele, îndreptându-mă spre bucătărie. Cum am trecut pragul ușii am fost surprinsă de un val de urări de "Bună dimineața!". Am salutat înapoi, așezându-mă pe locul meu. Fără să vreau am întâlnit privirea lui Yoongi, dincolo de masă. După privirea sa mi-am dat seama că acesta va continua să mă privească însă eu nu puteam, căci privirea sa tristă mă făcea să mă simt vinovată, de aceea mi-am lăsat privirea în pământ.