Wonderful Life | myg

24

M-am uitat șocată la Taehyung, apoi la ceilalți. I-am depărtat ușor mâinile lui Yoongi, facand câțiva pași în spate.

EM: Nu, nu se poate. Noi nu trebuie, am spus luând-o la fugă către scările pe care venisem.

Nu știu ce a fost în capul lui Taehyung, îmi promisese și știa foarte bine ce se poate întâmpla dacă noi suntem prinși. Cobor cu rapiditate scările, rugându-mă ca nu cumva să mă împiedic și să ajung rostogol la parter. Îmi pun mâna pe geantă, apoi pe buzunarul cămășii, realizând că telefonul meu nu se afla nicăieri. Mă opresc în loc, căutând prin geantă.

EM: Fir-ar l-am lăsat pe masă!, am spus bătând cu piciorul în podea.

"Ah, da eu trebuie să fug!", îmi spun în minte, însă nu reușesc să cobor mai mult de 5 trepte, pentru că o mână mă oprește în loc.
Strâng din ochii, întorcându-mă încet către persoană, deschizându-mi ochii pe rând.

V: Emm, îmi pare rău, îmi spuse dându-mi drumul la mână.

În spatele său apăre și Yoongi, privindu-mă trist. Era obosit și asta o puteam spune doar uitându-mă la cearcănele de sub ochii săi. Era slăbit, având o culoare palidă, iar pe mâinile sale încă se puteau vedea cicatrici.

EM: Taehyung, știai prea bine. De ce?, am spus abținându-mă să nu plâng.

Nu eram nervoasă pe el, chiar aș fi vrut să îi mulțumesc că mi-a oferit șansă de ai vedea pe băieții, însă nu aș fi vrut ca ei și să mă vadă pe mine.

S: Emm, mi-am auzit numele strigat din nou după mult timp, de aceea vocea caldă.

Nu era supărat pe bine, ba din contră mă privea duios și parcă căuta să îmi spună că totul e ok.

S: Mi-a fost dor de tine!, spuse apropiindu-se de mine, eu făcând în același timp cu el un pas în spate, ceea ce îl făcu sa se oprească.

M-am uitat în pământ încercând să mă calmez, și mie îmi fusese dor de el, mult, aș fi vrut să îl îmbrățișez strâns. Mi-am șters lacrimile cu podul palme pregătindu-mă să spun cuvinte pe care mai târziu le voi regreta, care mai vor durea enorm. Ridicându-mi privirea pe el, m-am chinuit să zâmbesc cât mai natural, deși sigur nu am reușit.

EM: Yoongi, nu poți doar să mă uiți?, l-am întrebat văzând imediat cum expresia sa se schimbă într-una uimită. Noi doi ne-am despărțit acum o lună, am plecat pentru că așa ne este mai bine amândurora. Sunt doar o fosta iubită Yoongi, uită-mă cum ai făcut-o și cu celelalte, am spus mușcându-mi buza de jos, uitându-mă puțin în tavan pentru a-mi aduna lacrimile, pentru că mă simțeam îngrozitor să îi spun persoanei căreia vreau să îi fiu mereu aproape, să mă uite.

S: Nu, nu e așa, spuse împingându-l pe Taehyung din calea sa. Pentru mine nu ești doar o fostă, pentru mine încă ești aici Emm, spuse bătând puternic în pieptul său. Emm, am fost un prost lăsându-te să pleci. Vezi astea?, spuse arătând spre cicatricile de pe mâna sa. Emm, aproape am înnebunit căutându-te, ajungând să fac astea doar pentru ti-

EM: Ajunge!, am strigat punându-mi mâinile pe urechi. Nu vreau să mai aud...

Știam că își făcuse rău din cauza mea, dar să aud asta chiar din gura lui, doare atât de tare și nu știu dacă voi mai putea continua să mă ascund, nu știu dacă voi mai putea sta departe de el, dacă îmi mai rostește 3 cuvinte un plus.

EM: Doar uitați-mă, am spus luând-o pe scări în jos.

S: Emm, te rog să te oprești!, îmi spuse acesta autoritar, însă am preferat să mă prefac că nu îl aud.