Wonderful Life | myg

18

Perspectivă Taehyung

Vânzătoarele de la magazinul de peste drum nu sunt deloc prietenoase și nu cred că au auzit vreodată de vedete.

V: Cum au putut să înceapă să urle doar pentru că m-au văzut mascat?!, mă întreb în timp ce mă îndrept către liftul ce duce către etajul unde Yoongi este internat.

Imediat cum liftul se deschide, fac un pas ca să ies din acesta, însă fără să vreau ochii mei cad asupra unei fete cu mască, ce se chinuie să își pună cât mai rapid gluga pe cap. Mă dau înapoi băgându-mă în unul din colțurile liftului , străduindu-mă ca fata să nu mă observe. Aceasta răsuflă greu, semn că alergase. Se uită puțin panicată în jur, apoi își dă masca jos. Mă străduiesc să îi văd chipul în reflexia oglinzii, însă mă aflu într-un unghi prost. Chiar înainte ca liftul să ajungă la parter, aceasta se întoarce brusc, pentru a mă privii. Înghit în sec și îmi simt inima bătând cât mai puternic, de aceea mă prind de bara de metal aflată în dreapta mea. Fata coboară, însă eu rămân șocat privind către această cum fuge către ieșirea spitalui.

*

V: Am uitat ceva la studio, îi spun lui Jimin, după care fug către un taxi.

Eram sigur că și Jimin o văzuse tot pe aceea fată, de care încă nu sunt sigur, dacă este sau nu Emm. Am hotărât să plec la studio știind că acum domnul Hwan
,cel care compune piese pentru Emm, s-a întors din călătoria în Japonia, ar trebuie să știe unde este aceasta.

Mă opresc în fața ușii de la studio, auzind niște voci din interiorul acesteia.

Ceo: Ai rezolvat totul cu apartamentul lui Emm Yun?, întrebarea sa mi-a dat de înțeles că discuția este mult mai importanta decât m-aș fi așteptat.

Hwan: Managerul ei a avut grijă de tot. Apartamentul este în Gangnam, în zona rezidențială, a fost foarte greu să obține apartamentul 25, fiind unul dintre cele mai dorite.

Ceo: Aveți grijă de ea de acum!

Pașii se auzeau apropiindu-se de ușă, așa că înainte să fiu prins am luat-o la fugă pe scările de urgență. Trebuie să ajung la Emm, trebuie să o găsesc cât mai rapid.

Perspectivă Emm

Băiatul a continuat să îmi mângâie părul, în timp ce mă strângea cât mai mult la pieptul său, de parcă în momentul în care mi-ar fi dat drumul m-aș fi evaporat ca și apa. M-a depărtat de el pentru a mă privii preț de câteva secunde în ochi. Ochii săi erau roșii, semn că și el plânsese alături de mine.

V: Ți-am spus că eu te aștept. Ți-am spus că atunci când el nu va mai fi lângă tine, eu voi fi acolo ca să te fac să râzi, a spus depărtându-mă mai mult de el, punându-și ambele mâini pe umerii mei, obligându-mă astfel să îl privesc adânc în ochi. De ce nu mă asculți niciodată? De ce ai fugit?,m-a întrebat, în ochii săi văzându-se clar curiozitatea.

Aș fi vrut să îi răspund, însă nici eu nu știam ce să îi spun, nici nu știam ce să fac. Am fugit de ei, am încercat să mă ascund, însă el m-a găsit.

V: Nu poți pur și simplu să rămâi?, a întrebat văzând absența mea. Dacă nu lângă mine, măcar rămâi lângă Yoongi, atunci vei fi mult mai aproape de mine, a continuat privindu-mă atât de rugător, încât nu m-am putut abține din a plânge.

Taehyung a continuat să mă țină în brațe până când am reușit să îmi potolesc plânsetul.

EM: Așteaptă-mă puțin aici, i-am spus arătându-i spre canapea în timp ce eu am mers în bucătărie pentru a aduce doua pahare cu suc. Servește!, am zis așezându-mă la celălalt capăt al canapelei.