One More Chance

Capitolul 7

"Dacă timpul le vindecă pe toate, de ce încă mă doare inima?"

-Blake Stone

Capitolul 7: Midnight

-Blake-

Mă trezesc la miezul nopții în patul meu, cu Dylan. Mă strânge puternic în brațe ca și când nu ar mai vrea să-mi dea drumul niciodată. Zâmbesc la chipul adormit din fața mea și-l sărut slab și moale pe buze abia putând să-i simt aroma. Mă ridic din pat și mă aplec după lenjeria intimă ce zăcea la baza noptierei din lemn negru.

Mă îmbrac în liniște, fără să-l trezesc pe Dylan, apoi pornesc tip-til spre baie unde înșfac grăbită halatul negru din saten. După ce mă înfășor cu el, îmi iau telefonul de pe noptieră, deschid ușa camerei mele fără prea mult zgomot și pornesc către bucătărie. Luminile din hol sunt aprinse, la fel și cele din holul mare de la parter.

Este liniște în casă iar asta mă face să inspir adânc. Trec pe lângă culcușul lui Selly și nu mă pot abține să nu o gângâi ușor. Deschide încet ochii dar nu se ridică, doar se lasă mângâiată de mine. Îmi continui drumul spre bucătărie, destul de însetată în timp ce-mi trec limba peste buzele uscate. Aprind becul din bucătărie și prima oprire este frigiderul. Iau sucul de portocale și-mi torn liniștită în pahar când de-odată telefonul îmi vibrează, în buzunarul halatului. Las cutia de suc pe masă și mai întâi iau o gură de suc din paharul meu. Scot telefonul din buzunar întrebându-mă cine mă poate suna la o asemenea oră.

Scot telefonul la iveală iar numele apelantului mă lasă cu gura căscată. Ryden. Ce vrea de la mine? Și de ce la ora asta?

Încruntată, răspund apelului, apoi duc telefonul la ureche.

-Alo, da? spun rapid cu glas răgușit.

-Sunt la tine la poartă. Vreau să vorbim. apoi pur și simplu închide.

Oftez puțin somnoroasă în timp ce-mi bag telefonul la loc în buzunar. Mai iau o gură de suc, apoi încerc să-mi aranjez puțin părul în reflexia frigiderului și-mi trec o dată cu mâna pe la ochi. Pornesc spre ușa de la intrare, iar Selly se ridică din culcușul ei urmându-mă. Descui ușa și privesc înainte spre poarta mare.

Dap, este chiar acolo. Inspir adânc și apăs pe butonul de deschidere a porților din panoul de comandă ce se află pe peretele de lângă ușă. Iau niște papuci de casă și ies pe verandă în timp ce Ryden oprește mașina ceva mai aproape de vilă. Cu Selly după mine, protectoare ca întotdeauna, cobor cele cinci scări ale verandei cu mâinile încrucișate la piept pentru a-mi ascunde goliciunea, halatul nu este de ajuns pentru mine.

Îl privesc cum coboară din mașină, îmbrăcat în niște blugi oarecare și un tricou negru simplu, Ryden își trece o mână prin părul negru și creț, un gest ce are menirea de a-i mai calma din agitația puțin vizibilă. Mă opresc la baza scărilor, iar Selly la fel în poziția de "șezi". Privirea mea știu că emană oboseală dar de fapt pe dinăuntru vreau să aflu motivul vizitei sale nocturne.

-Sunt aici. Ce voiai să vorbim? întreb destul de reținută.

Este și normal comportamentul meu, ce persoană normală la cap vine la ora asta târzie doar ca să vorbim?

-Bună și ție Blake. spune zâmbind larg făcând câțiva pași.

-Lasă-mă cu d-astea, Ryden. Este și așa destul de târziu, de ce ai venit aici?