One More Chance

Capitolul 14

Capitolul 14: Ce e bine
-Blake-

Mă uit la ceasul de pe birou de câteva minute și oricât de încruntată l-aș privi, nu pot face ca limbile să meargă înapoi. Nu pot da timpul înapoi, iar asta mă disperă. Sunt îmbrăcată într-un maiou negru și niște pantaloni gri, largi, ce sunt destul de uzați. Arăt groaznic, dar supraviețuiesc. Încerc să mă concentrez mai mult pe muncă, dar de câteva zile nu am mai trecut pe la muzeu.

Am rugat-o pe Angela să-mi aducă zilnic hârțogăraia pe care trebuie să o semnez și să mute toate ședințele din perioada asta. Pot spune că ne-am împrietenit, am început să o cunosc și îmi plac extrem de mult conversațiile cu ea. Nu vorbește de haine sau pantofi, ceea ce mă bucură, ci despre subiecte mult mai inteligente, precum procentele de pe piața mondială care sunt ridicol de mari. Simt că mi-am făcut o bună prietenă, dar în același timp mă gândesc la ce am pierdut.

Am fost o netoată în seara aia, m-am enervat și am clacat. Am spus cuvinte pe care nu voiam să le spun și am reușit astfel să pierd cel mai bun lucru din viața mea, Dylan. Am fost în stadiul de negare câteva zile. L-am sunat în continuu, am sunt până și la hotelul la care știu că se cazează mereu, dar nimic. Nu-mi răspunde la mesaje, nu cred că mi-a ascultat măcar un mesaj vocal, așa că am încetat. Trebuie să-i dau spațiu, asta a cerut el. A pus mii de kilometrii între noi, iar asta înțeleg eu din toată cearta noastră, că are nevoie de spațiu.

Poate că e mai bine că a plecat, poate că așa voi deveni mai stabilă, fără să depind de o persoană. Toate lucrurile se întâmplă cu un motiv și consider că plecarea lui Dylan va avea un impact asupra vieții mele, negativ ori pozitiv. Deși încerc să mă obișnuiesc cu ideea, încă doare. M-a pus să aleg, iar asta m-a făcut să-mi ies din pepeni pentru că el știe cel mai bine de ce urăsc asta. Judecătorul m-a pus să aleg cu cine voi rămâne, la divorțul părinților mei. Eu nefiind majoră trebuia să aleg părintele ce mă va avea în custodie, iar eu fiind orbită de motivul despărțirii dintre cei doi, l-am ales pe tata, adevărul a fost altul.

Mie mi s-a spus că tata a propus divorțul deoarece mama îl înșelase, ca mai apoi să aflu că de fapt a cerut divorțul pentru că mama nu mai voia să-i satisfacă nevoile trupești deoarece credea că el o înșală. A fost o harababură, de aceea nu am vrut să fiu la mijloc. Ei și-au continuat viețile separat, iar eu tot aceeași viață am dus-o numai că pe ei îi vedeam și mai rar. Perioada aceea complicată din viața mea a fost alinată de Dylan, iar cel mai dureros lucru dintre toate este că deși ne știm de atâta timp, el tot nu a înțeles că urăsc să aleg între două persoane importante din viața mea. Mă urăsc pentru ce i-am spus, mai ales că el mi-a mărturisit adevăratele sale sentimente față de mine. În acel moment nu am realizat că mi-am pierdut cel mai bun prieten, dar acum o fac. Realitatea este dură, dar corectă.

Un ciocănit în ușa biroului meu mă face să tresar și să-mi ies din starea de reverie, deconectându-mi privirea cu ceasul. Probabil trebuie să fie Angela cu actele de la muzeu, așa că strig un "intră" în timp ce-mi reiau activitatea de la laptop. Când ușa se deschide, îmi ridic privirea asupra persoanei ce tocmai intra, aflând de fapt că mama mea este acea persoană. Ochii mi se măresc odată ce femeia închide ușa în urma ei, tăcută și destul de serioasă, eu dându-mi seama că asta este liniștea de dinaintea furtunii.

-Nu ai de gând să mă saluți? întreabă ea sumplu, oprindu-se în mijlocul camerei abalizându-mă atentă, gesticulând din mâini.

Privirea ei și zâmbetul mic de pe față îmi spun cã a venit cu gânduri pașnice, așa că mă așez mai bine în scaunul meu și-mi trec limba peste buzele mele uscate.