One More Chance

Capitolul 11

Capitolul 11: Pasiune
-Ryden-

-Aia era Blake, sau nu am văzut eu bine? Kellan întreabă aplecat peste masă șoptind.

Nu știu de ce mai șoptește, ea a plecat. La braț cu pămpălăul ăla!

-Cine este Blake? întreabă și Kay nedumerit privind când de la Kellan, când la mine.

-Fosta lui. zice Kellan neluându-și privirea de la mine. Frate, nu mi-ai spus cât s-a schimbat? acum privirea sa se schimbă de la una încruntată, la una serioasă.

-Credeam că Brianna e fosta lui. intervine din nou Kay.

-Frate, e sexi! explodează Kellan, iar eu îmi măresc ochii amenințător.

-Sunt de acord. Kay îl aprobă, iar acum mă întorc spre el privindu-l în același fel.

Kay ridică mâinile în defensivă destul de amuzat de situație, dar eu nu.

-Nu discutăm despre asta. spun serios către Kellan.

-Cum să nu? Mi-ai spus despre tot ce s-a întâmplat între voi când v-ați văzut, dar nu ai menționat deloc schimbarea ei fizică. accentuează prietenul meu ultimul cuvânt, iar eu îmi ridic o sprânceană.

-Asta pentru că nu ar trebui să te intereseze. zic tare și clar fiecare cuvânt.

Nu-mi place când aud pe altă persoană de sex masculin vorbind de fizicul lui Blake. Niciodată nu mi-a plăcut. Nu pentru că nu spune adevărul, ci pentru că îmi crește tensiunea. A fost de când am cunoscut-o un magnet de băieți, doar că ea nu îi observa. Era cuprinsă în bula ei încercând să joace pe mai multe fronturi. Fata silitoare la școală, fata dură în afara școlii, fata perfectă în fața părinților și fata sensibilă atunci când se închidea în propria cameră.

Camera ei avea pereții albi, plini de desene, fie pictate direct pe perete, fie schițe fantastice pe pânză. Era o cameră destul de ciudată, fiecare colț reprezenta o latură a lui Blake, unul avea tot felul de nume a trupelor rock și lucruri întunecate, altul avea pictat numai flori, trandafiri negrii, roz, albi. Următorul era acoperit de graffiti, iar cel de-al patrulea colț era gol.

Când am intrat prima dată în camera ei, pe la balcon, îmi aduc aminte că a fost atât de înfuriată. Niciun băiat nu mai călcase în camera ei până ce am făcut-o eu, iar asta mă făcea să mă simt mândru, îmi gâdila orgoliul și oarecum în același timp mă făcea să o vreau și mai mult pe Blake.

Eram prea fraier atunci ca să-mi dau seama.

-Pământul către Ryden! Mai ești cu noi? încearcă Kellan să-mi atragă atenția. Tu ai auzit ce te-am întrebat acum aproximativ cinci minute? mai întreabă el, iar eu îmi dau ochii peste cap.

-Nu.

-Evident că nu. pufăie el. Cine era tipul cu care era Blake și mama ei?

-Un parazit care trebuie să dispară. răspund printre dinți, asta făcându-i pe cei doi prieteni ai mei să zâmbească mișelește în colțul gurii.

-Ei bine știi că noi suntem mereu aici, frate. zice Kay, iar Kellan îl aprobă mutește.

-Bineînțeles că știu. zic în timp ce zâmbetul lor mă molipsește și pe mine.

O notificare a telefonului meu mă face să tresar ușor, scoțându-mă din gândurile sinucigașe pe care le am pentru acel Dylan. Deblochez ecranul și apăs pe notificare. Un email. Gura mi se curbează din ce în ce mai mult pe durata citirii mesajului, iar când termin îmi ridic privirea asupra prietenilor mei.